Linkuri accesibilitate

Revenirea în forţă a amnistiei fiscale


La un protest în fața Parlamentului
La un protest în fața Parlamentului

Nu pot să recupereze sumele uriaşe furate din trei bănci, dar ştiu cum să adune bani în bugetul de stat prin amnistii fiscale.

Exact un an în urmă, în august 2017, mă întrebam ce mai fac oare conducătorii care jinduiau o mare amnistie fiscală. Spuneam atunci că aceşti conducători n-au renunţat deloc la amnistia fiscală. Retragerea lor, ziceam atunci, e strategică şi nicidecum nu este cauza vocilor nemulţumite ale cetăţenilor şi ziariştilor. Da, vocile nemulţumite le-au provocat un mic deranj, dar nu sînt în stare să-i facă să renunţe. Amnistia asta fiscală e o chestie mult prea importantă pentru ei. Repet, pentru ei, nu pentru masele invocate mereu de conducătorii tranziţiei interminabile.

Revenirea în forţă a amnistiei fiscale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:12 0:00
Link direct

Şi iată a trecut un an şi conducătorii au revenit în forţă cu obsesia lor. Amnistia fiscală a fost relansată împreună cu alte cîteva inovaţii, după o şedinţă a coaliţiei de guvernare. Noile-vechile propuneri au trecut prin guvern şi comisiile parlamentare, urmând să fie adoptate până la sfârşitul acestei săptămîni.

Acum se poate spune că guvernanţii dornici de amnistie fiscală au învins. Sunt mai puternici ca orcînd, iar protestele anemice din ultima vreme, în loc să-i pună pe gînduri, le-au întărit convingerea că nimeni nu le mai poate sta în cale. Adevărul e că pot să facă acum ce vor. Cine să-i oprească? Sunt nişte zei, iar amnistia fiscală, repet, e extrem de importantă pentru ei.

Degeaba le spui că tot soiul de indivizi dubioşi îşi vor legaliza acum cîştigurile frauduloase. Imediat îţi vor spune, cu convingere de granit, că ţara are nevoie de bani, că pe alte meridiane asemenea amnistii au dat roade. Vor avea mereu o replică. Sunt mari specialişti la replici. Nu pot să recupereze sumele uriaşe furate din trei bănci, dar ştiu cum să adune bani în bugetul de stat prin amnistii fiscale.

Dar acest impozit pe venit unificat propus de conducători le place tuturor? Cei mai săraci, care plăteau 7%, vor să plătească acum 12%? Nu e cam uriaşă diferenţa aici dintre cei bogaţi şi cei săraci ca să faci asemenea unificări? Dar îi înteresează pe conducători părerea unor oameni oneşti care, în ciuda greutăţilor, au tot plătit ani de zile impozite şi care sunt acum puşi pe un palier cu indivizii dubioşi?

Aşadar, conducătorii îşi realizează marea dorinţă. De acum încolo vor face realmente ce doresc.

XS
SM
MD
LG