S-a scris mult în ultimele zile despre Doina Cornea, dizidenta anticomunistă care a fost înmormântată azi la Cluj.
Rodica Palade scrie în revista 22 că „Merită măcar o dată în viață să întâlnești un om ca Doina Cornea”. Textul evocă mai multe întâlniri cu cunoscuta dizidentă, insistând pe misterul acestei făpturi fragile care a avut curajul să înfrunte regimul Ceaușescu spunând că... da, i-a fost frică. Doina Cornea povestindu-i discuții cu securiștii: într-una dintre ele, securistul pus de pază în fața casei sale în care era, de fapt, „arestată la domiciliu”, e prezentat drept paznicul ei, pentru că, vezi Doamne, cetățenii indignați de cum defăimează țara în scrisorile de la Europa liberă, ar putea să o agreseze dacă iese pe stradă.
Mădălin Hodor, pe site-ul Republica.ro, o evocă pe baza datelor din dosarele Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității, sau a informațiilor din volume de memorii. Anchetatorii Doinei Cornea și supervizorii lor, până la șeful Securității, generalul Iulian Vlad, erau exasperați de tenacitatea ei. Cu câteva zile înainte de revoluția din 1989, Iulian Vlad dă ordin „să se ia măsurile care trebuie” pentru că „Acuma declară greva foamei pentru Dan Petrescu de la Iași!” De unde apăruseră ăștia ca Doina Cornea?, presupune Hodor că gândea generalul. Cum de își permiteau să fie atât de curajoși? Cum de nu-i speria nimic? Iulian Vlad nu a mai aflat răspunsul, și era foarte simplu: „Doina Cornea devenise cu adevărat un om liber. Și unui om liber nu mai aveau ce să-i mai ia atunci, cum nu mai au ce să-i mai dea astăzi”.
Gabriel Liiceanu este reluat de revista 22 de pe Contributors cu un articol care deplânge lipsa de solidaritate și de respect a societății post-comuniste față de Doina Cornea. Nu a fost luată drept model, nu i-a fost cerută părerea, nu ei, ci lui Adrian Păunescu i s-a ridicat statuie. Ar fi meritat cu siguranță funeralii naționale. Nu le-a avut. „Această ţară, pe care Doina Cornea a iubit-o mai mult decât şi-a iubit fiecare pielea lui, îi dă astăzi onorul, pregătindu-se s-o uite încă o dată, definitiv”.
Răzvan Voncu, blogger publicat de „Adevărul”, a făcut de curând o vizită în Republica Moldova, încheiată cu un drum cu mașina traversând Găgăuzia. Regiunea autonomă i s-a părut un ținut straniu: nici vorbă de prosperitatea de care au de obicei parte regiunile autonome din Europa (Catalonia, Bavaria, Voivodina etc), ci pavoazări de tip sovietic: statui cu monumente ale lui Lenin, ale soldaţilor sovietici "eliberatori", precum şi „oribile compoziţii statuare pseudo-folclorice”, totul garnisit cu lipsa totală a plăcuțelor bilingve firești. În Găgăuzia, numai limba minorității de acolo e mai văduvită decât limba oficială a statului: totul este în limba rusă. Constatările îi trezesc comentatorului spiritul critic față de politicile statului român în Republica Moldova. Nicio strategie specifică nu a fost gândită pentru Găgăuzia. „Vorbim iresponsabil, ca-ntr-o cârciumă de port, despre unire, dar habar n-avem că fix în centrul Republicii Moldova e un teritoriu autonom, populat de oameni pentru care soarele răsare la Moscova şi care ne urăsc sincer, din inimă”.
