Linkuri accesibilitate

Librăriile, după „un an de singurătate” (Mircea V. Ciobanu/ Gazeta de Chișinău)


Revista matinală a presei la radio Europa Liberă.

Jurnaliștii de la RISE Moldova scriu despre dosarul „Furtului Miliardului” și inculpatul Ilan Șor. În material se amintește că procurorii anticorupție, cu probele pe masă, au cerut 19 ani de închisoare pentru spălare de bani și escrocherie, dar judecătorul i-a oferit 7,5 ani. „Măsura – arest la domiciliu se modifică. Acuzatul este eliberat imediat de sub strajă din sala de judecată”, subliniază jurnaliștii. După această decizie, concubina judecătorului lansează un salon de cosmetică pe Aeroportul Internațional Chișinău – controlat direct de inculpat, se afirmă în investigație. „De acolo, aleasa judecătorului zboară spre capitalele modei: Paris și Milano, împreună cu sora vitregă a lui Ilan Șor. Între timp, Șor devine fugar, iar judecătorul – un pasager fidel spre Israel, țara de origine a inculpatului”, se conchide în articol.

„O variantă de guvernare care să fie alături de Maia Sandu ar fi o soluţie mult mai clară. De ani de zile, ambiguitatea politică în relaţiile externe a făcut mult rău Republicii Moldova”, a declarat Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară din România şi fost ministru de externe al României, pentru TVR Moldova. Potrivit acestuia, discursul politicienilor din Republica Moldova a fost că, aflaţi între două blocuri, trebuie să existe o ambivalenţă în atitudine. „Este complicat şi se transmite un mesaj confuz societăţii. România a avut şansa unui popor categoric de a merge spre Vest. Societatea românească nu a acceptat zone gri. În Republica Moldova ar fi nevoie de o opţiune clară în acest moment, ca răspuns la crizele cu care se confruntă”, a spus Diaconescu. Analistul politic Vlad Ţurcanu a declarat pentru aceeași televiziune că Republica Moldova are tot felul de provocări pe care nu le poate rezolva peste noapte. „Dacă ne gândim că Maia Sandu are anumite proiecţii pentru Republica Moldova, dar nu are instrumente, inclusiv de securitate, pentru că nu controlează SIS, aşa cum spune Igor Dodon, nu poate miza nici pe procuratură, nici pe poliţie, ar trebui să îi oferim acestui politician acceptat de UE instrumentele necesare şi apoi să îi cerem să ne asigure un trai decent şi să încerce să pună la adăpost cetăţenii Republicii Moldova de diferite provocări”, consideră Vlad Ţurcanu.

Deși în perioada stării de urgență s-a observat o scădere a numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19, există îndoieli legate de constituționalitatea hotărârii Parlamentului prin care aceasta a fost instituită, precum și bănuieli că scopul deputaților care au votat-o a fost, de fapt, amânarea dizolvării Parlamentului, a opinat Pavel Postică, reprezentant al Asociației Promo-LEX, citat de Radio Chișinău. „Dincolo de aspectele bune, care sunt necesare pentru a face față crizei pandemice, există anumite chestiuni de oportunitate, anume pentru a preveni dizolvarea Parlamentului de către președinta Maia Sandu. Toate aceste mișcări fac parte din jocul politic, sunt la limita decenței, la limita legalității, dar, până la urmă, Curtea Constituțională este acea instituție care trebuie să pună punctul pe „i” și să zică dacă această stare de urgență este constituțională sau nu”, a subliniat expertul Promo-LEX.

Într-un editorial pentru Ziarul de Gardă, Petru Grozavu scrie despre pericole de război la frontierele R. Moldova. În opinia sa, situația în jurul Ucrainei se complică de la o zi la alta, tensiunile cresc, provocările cresc și ele, riscurile unei posibile intervenții militare ruse în Ucraina rămân iminente. El afirmă că acest conflict amenință securitatea întregii Europe. „Mai grav e că Consiliul Suprem de Securitate nu a fost convocat încă nici o dată în ședință pe acest subiect, guvernul nici atât, de parcă Ucraina ar fi peste ocean, de parcă nu am trecut printr-un război cu Rusia în 1992, de parcă nu am mai avea armată rusă în Transnistria și de parcă această armată este acolo pentru a ne apăra și nu pentru a ne ocupa”, afirmă Grozavu. Autorul se îngrijorează că, în câteva zile, printr-un referendum fulger, toată R. Moldova ar putea deveni ori o regiune transnistreană, ori o Crimee, afirmă Grozavu.

Mircea V. Ciobanu scrie despre anul de singurătate din librăriile țării, într-un articol de opinie pentru Gazeta de Chișinău. Cartea revine în discuţie, după un an de criză a domeniului, provocat de pandemie, care a minimalizat drastic şansele librarilor, afirmă autorul. Pe contrasens, izolarea şi lucrul „de acasă” a predispus mai mult decât altă dată la lectură, scrie Ciobanu. „Dincolo de restricţii şi impedimente adiacente, experienţa acestui an a arătat un spor al interesului faţă de carte. În lipsa altor evenimente, foamea de cultură a fost îndestulată de cărţi. În izolare forţată, un mai bun remediu e greu să inventezi”, se scrie în material. Autorul a mai remarcat că cel mai bine se descurcă cu administrarea pandemiei, relansarea economiei şi dezvoltarea durabilă a comunităţii, ţările care au un bun suport civilizator, are au ştiut dintotdeauna să aprecieze cartea şi cunoştinţele. „Alte remedii eficiente nu există”, conchide Ciobanu.

XS
SM
MD
LG