Linkuri accesibilitate

„Republica Moldova primește acum un volum de gaze cu 35% mai mic, decât cel necesar” (Mold-Street)


  • AGORA transmite că a fost eliberat veteranul războiului de pe Nistru, Dorel Roșca, care a fost reținut de o miliție transnistreană în dimineața zilei de 5 octombrie, în timp ce mergea la Corjova, la înmormântarea camaradului său, Valeriu Mițul, fost primar al localității. Despre acest lucru a anunțat Asociația Promo-LEX, care a precizat că Roșca este „cercetat în libertate” de reprezentanții securității de la Tiraspol pentru „instigare la extremism”. „Dorel Roșca ar fi fost anunțat în căutare de către MGB-ul local pentru distribuirea unor materiale cu caracter electoral în Zona de Securitate, în contextul campaniei pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2020.
  • Cu referire la căderea Guvernului Cîțu de la București, GAZETA DE CHIȘINĂU l-a solicitat pe senatorul Viorel Badea care spune că relația României cu R.Moldova nu va fi afectată în niciun fel de cele întâmplate. „Nu, bineînțeles că nu! Relația României cu R.Moldova este deasupra oricărui guvern”, declară parlamentarul PNL. Mai mult, Badea anunță că reprezentanți ai Comisiei pentru cultură și media a Senatului de la București se vor afla în această săptămână la Chișinău, pentru a se întâlni cu membrii Comisei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul R.Moldova. „E foarte simplu. Această relație este o relație a politicii românești, nu este o relație a unui guvern anume”, accentuează Viorel Badea.
  • MOLD STREET atenționează că R.Moldova primește un volum de gaze cu 35% mai mic decât cel necesar. Iar asta în pofida asigurărilor guvernării PAS că situația este sub control. Guvernarea PAS se confruntă cu probleme majore în asigurarea R.Moldova, - scrie portalul, - chiar dacă prețul gazului rusesc între timp a ajuns la un nivel fără precedent. Până și Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, în regiunea separatistă Transnistria, controlată de ruși, a fost afectată de evoluțiile respective. Aceasta ar fi trecut deja la folosirea cărbunelui la o parte din instalațiile care generează electricitate, pentru a evita stoparea procesului de producție. Potrivit surselor Mold-Street, întreprinderea din regiunea transnistreană și-a făcut rezerve de cărbune din timp, cel mai probabil fiind avertizată de Moscova, notează portalul.
  • Într-o emisiune la N4 liderul socialist Igor Dodon a deplâns și a criticat faptul că PCRM nu mai dorește să fuzioneze cu PSRM, cum lăsase anterior să se înțeleagă liderul acestuia Vladimir Voronin. „Hai să fim sinceri și să spunem lucrurilor pe nume, - a tranșat liderul socialist. - Probabilitatea ca PCRM să intre în parlament dacă nu se uneau cu noi era foarte mică.../.../ Acum am înțeles că /Vladimir Voronin/ nu mai dorește fuzionarea celor două formațiuni. Dacă nu vor dori să ne unificăm forțele, atunci /.../ cred că nu mai intră ei în viitorul Parlament”, a accentuat Dodon.
  • NEWSMAKER relatează că deputații Adunării Populare a autonomiei Gagauz Yeri au avertizat într-un apel după o ședință ad hoc că vor recurge - față de autoritățile centrale, cum se înțelege - la „acte de nesupunere în diverse forme permise de lege”, dacă Alexandr Stoianoglo nu va fi eliberat și nu vor fi trase la răspundere „persoanele care s-au dedat la acte ilegale față de el”. Potrivit deputaților, al căror mandat deja a expirat și cărora li s-a alăturat și deputatul socialist Vasile Bolea, la baza suspendării și reținerii lui Stoianoglo ar fi fost „dorința” actualelor autorități „de a stopa dezvăluirea ilegalităților comise de persoane care reprezintă noua conducere a țării”. Deputații mai susțin că procurorul general ar fi fost reținut cu câteva minute înainte de conferința de presă în care acesta ar fi urmat „să vorbească despre implicarea reprezentanților noii puteri în ceea ce ei au numit „crime de răsunet”. Presa locală a relatat, de asemenea, despre manifestațiile de protest a câtorva zeci de oameni în centrul orașului Comrat, în timpul cărora s-a scandat între altele că „poporul găgăuz îl va apăra” pe Stoianoglo.
  • RISE MOLDOVA publică un noi episod din investigația cu privire la afacerile fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, care reiese din analiza documentelor ce apar în dosarul „Pandora Papers”. „Luăm un offshore din Insulele Virgine Britanice – unul dintre cele mai secretoase paradise fiscale din lume. Adăugăm o alianță cu Metalferos – companie controlată de stat și lideră pe piața colectorilor de metale. Condimentăm cu un împrumut de la Uzina Metalurgică din Rîbnița – unul dintre pilonii economici ai regiunii nerecunoscute din stânga Nistrului. Și, la final, decorăm cu o companie din Cipru – dealerul exclusiv al uzinei din Rîbnița pe piața internațională. Aceasta e rețeta prin care un personaj cheie din anturajul lui Vladimir Plahotniuc s-a conectat la piața metalelor din Republica Moldova”, rezumă jurnaliștii, care îl demască pe un oarecare Serghei Noscov, beneficiar al companiei Travis Group cel puțin de la începutul anului 2009, pe când la guvernare încă se mai aflau comuniștii lui Vladimir Voronin, și conectat la piața metalelor din R.Moldova.
  • Editorialistul ZIARULUI NAȚIONAL Nicolae Negru apreciază că CSP a procedat corect atunci când a decis ca un procuror să investigheze toate capetele de acuzare care i se aduc lui Alexandr Stoianoglo. „Cum în spațiul public au apărut informații care afectează integritatea procurorului general, exercitarea funcțiilor sale – și este vorba de presupusa implicare a lui Stoianoglo în modificarea legislației prin care au fost înlăturate piedicile pentru desfășurarea operațiunii „Laundromat”, dar și de dezvăluirile presei ucrainene precum că soția lui Stoianoglo ar fi beneficiarul a două companii fondate de Veaceslav Platon – era firească decizia CSP de a-l ancheta pe procurorul general”, a menționat analistul. „Că trebuia sau nu reținut, - a mai apreciat Negru, - decizia aparține lui Victor Furtună, procurorul desemnat de CSP să desfășoare ancheta. /.../Probabil, el a avut acces la documente care l-au determinat să inițieze un proces penal”, presupune editorialistul.
  • ZIARUL NAȚIONAL îl citează, de asemenea, pe deputatul PAS Oazu Nantoi care se declară convins că socialistul Igor Dodon ar încerca să convingă autoritățile Federației Ruse să pună un preț cât mai mare la gazele livrate Republicii Moldova de către „Gazprom”. „Dodon, - susține longevivul politician, - „negociază” la Moscova îngenuncherea Republicii Moldova prin șantaj energetic – impunerea unui preț catastrofal la gazul livrat, pentru a provoca șoc social și haos politic. În plus, după semnarea, la 27 septembrie, a contractului de livrare a gazului din Rusia Ungariei – ocolindu-se sistemul de tranzitare al Ucrainei cu începere din 1 octombrie, lista întrebărilor în legătură cu vizita lui Dodon la Moscova se extinde”, mai spune Oazu Nantoi.
XS
SM
MD
LG