Linkuri accesibilitate

„Cadoul de centenar pentru români: legarea de glie și amnistierea borfașilor” (Cristian Pantazi/ G4media)


Ziare de la Bucureşti
Ziare de la Bucureşti

Ideea ca dreptul românilor de a munci în UE să fie limitat la cinci ani (Ion M. Ioniță/ „Adevărul”).

„O nouă victorie în faţa Ucrainei şi a Occidentului ar paraliza de frică şi Republica Moldova, şi Georgia, cărora li s-ar arăta cât sunt de expuse şi de neprotejate în conjunctura actuală. Dar dacă Ucraina reuşeşte de data aceasta să mobilizeze Occidentul împotriva Rusiei?” Acestea sunt punctele între care se mișcă analiza semnată de Valentin Naumescu pe contributors.ro.

Analistul e de acord că în spatele recentei escaladări a relațiilor dintre cele două țări sunt interese electorale ale celor doi lideri, dar mai important i se pare să sublinieze că Vladimir Putin mizează pe o non-reacție a Occidentului. Se bazează pe ruptura dintre SUA și UE, pe incertitudinile din UE şi NATO, pe momentul prost în care pare să se afle Vestul. Cel mai rău lucru încă nu s-a întâmplat, scrie Naumescu. Și el ar fi ca agresiunea Rusiei să rămână nesancţionată și „să se îndrepte în viitor nu numai spre vecinătatea estică a UE şi NATO, considerată zonă tampon, ci chiar spre ţări membre ale NATO. Din această perspectivă, România ar trebui să fie foarte atentă la interesele sale în Marea Neagră, aşa cum Statele Baltice sau Polonia ar trebui să îşi pună întrebări legate de securitatea din zona Mării Baltice”.

Aurel Braun, de asemenea semnatar pe contributors.ro, așteaptă o reacție rapidă a Occidentului: ar trebui să dea Ucrainei mai mult armament defensiv, să impună sancțiuni suplimentare Rusiei, dar, mult mai eficient, președintele american Donald Trump „ar putea să satisfacă cererile Poloniei de a detașa permanent pe teritoriul său o divizie blindată SUA. Acesta ar fi un pas substanțial vital și simbolic, având realmente un efect de descurajare pe teren în timp ce semnalizează Moscovei că noii membri ai NATO se bucură de aceleași drepturi și protecție ca și vechii europeni și că Statele Unite dezvoltă capacități reale de reacție militară în apropierea Ucrainei”.

O insultă la adresa Uniunii Europene și a valorilor ei fundamentale...

Ministrul român al finanțelor a lansat ideea ca dreptul românilor de a munci în Uniunea Europeană să fie limitat la cinci ani. S-a dezlănțuit o adevărată furtună, și pe Facebook, și în presă. „Asta le pregăteşte guvernarea celor cinci milioane de români din străinătate care trimit în ţară anual cinci miliarde de euro!” „Avantajul major al europenilor este tocmai accesul garantat în orice ţară a Uniunii Europene, fără restricţii. Tocmai din acest motiv, milioane de oameni care nu fac parte din UE îşi doresc un paşaport al unei ţări membre! De aceea probabil, mai mult de un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova au solicitat şi au obţinut cetăţenie română!”, scrie revoltat Ion M. Ioniță în Adevărul.

Cătălin Bizdadea, republica.ro, taxează declarația ministrului Teodorovici drept o insultă la adresa Uniunii Europene și a valorilor ei fundamentale. Iar Cristian Pantazi, de la G4media, anunță că guvernanții și-au pregătit deja cadoul de centenar pentru români: legarea de glie și amnistierea borfașilor. În acest fel, spune Pantazi, vor avea „o țară doar a lor”.

XS
SM
MD
LG