Linkuri accesibilitate

„Se pare că interesele clientelare dintre Dragnea și Plahotniuc au întâietate” (Maia Sandu și Andrei Năstase/ G4media)


Ziare de la București
Ziare de la București

Intenția de a adopta prin ordonanță de urgență amnistia și grațierea este inclusiv expresia panicii liderului social-democrat (Ioan Stanomir pe contributors.ro)

Guvernul de la București este criticat de liderii opoziției democratice din Republica Moldova, Maia Sandu și Andrei Năstase, pentru că a contribuit la blocarea unui raport negativ pregătit de Uniunea Europeană la adresa majorității de la Chișinău. Ei enunță într-un comunicat comun, preluat între alții de G4media, principiile la care făcea referire raportul european și care nu ar mai fi îndeplinite de Chișinău. Sandu și Năstase sunt nedumeriți ce anume i s-a părut a nu fi în regulă ministrului român de externe Teodor Meleșcanu.

„Ne întrebăm cum sprijinirea unei guvernări care se comportă tot mai mult ca regimul de la Kremlin servește intereselor României? Se pare că interesele clientelare dintre Dragnea și Plahotniuc au întâietate. Facem apel la toate forțele politice din România să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor prin susținerea autentică a valorilor și standardelor europene în Republica Moldova!”

Sondajul de opinie BCS comunicat în presa de ieri conține și o întrebare referitoare la eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România. Potrivit ziarului Adevărul, răspunsurile au fost surprinzătoare: aproape 70% dintre români susțin unirea și doar 16% o resping.

„Regimul Dragnea este un capăt de drum istoric pentru România”, scrie Ioan Stanomir pe contributors.ro. Intenția de a adopta prin ordonanță de urgență amnistia și grațierea, în pragul preluării de către România a președinției Uniunii Europene, este inclusiv expresia panicii liderului social-democrat. PSD nu mai dispune de majoritate în Camera Deputaților, până acum controlată strâns de Liviu Dragnea, iar ordonanța ar trebui să-i economisească acestuia umilința unui eșec la vot.

Președintele Klaus Iohannis să meargă la toate ședințele de guvern...

Pe site-ul G4media, Dan Tăpălagă atrage atenția tot asupra panicii lui Dragnea, care a devansat cu o săptămână termenul anunțat anterior pentru clarificarea soluției de amnistie și grațiere. Un Comitet executiv intempestiv a fost cadrul în care Dragnea a presat pe față. Chestiunea este că, spune Tăpălagă, „mulți încă nu realizează gravitatea momentului și încă mai speră că nu se va întâmpla: „Stai să vedem ce pune Dăncilă în OUG și mai vedem”. „Nu cred că ne permitem să aflăm cât va mai rezista premierul Dăncilă fără să semneze, ce va semna și cum va arăta în final OUG-ul publicată în Monitorul Oficial. (…) Repet a suta oară, efectele unei OUG pe amnistie și grațiere NU mai pot fi reparate. Scapă toți. Prin urmare, așteptăm Monitorul Oficial? Riscă cineva?” La întrebarea mai mult retorică ce ar mai fi de făcut, jurnalistul dă totuși un răspuns: președintele Klaus Iohannis să meargă la toate ședințele de guvern.

Adevărul arată că AVE (Alianța Vestului), înființată de patru primari de orașe din Transilvania, a produs emulație în rândul edililor și al liderilor locali. Primarul municipiului Iași și cel de la Reșița i-au scris deja primarului Emil Boc de la Cluj că doresc să se alăture acestei inițiative. În dezbaterea care s-a iscat, s-a spus că ar fi contraproductiv să se meargă mai departe pe alianțe strict regionale.

Sebastian Burduja (republica.ro) reamintește că, de fapt, acest tip de asociere a fost recomandat Românie de Banca Mondială încă din 2012. În opinia sa, „Alianța Vestului este cea mai bună veste pentru România de azi pentru că pornește de la o viziune de dezvoltare modernă, europeană (principiile subsidiarității și al autonomiei locale), care implică un parteneriat cu beneficii concrete pentru toate părțile implicate”.

XS
SM
MD
LG