Linkuri accesibilitate

„România, statul în care într-un apartament se înghesuie zeci de firme deținute de asociați ai mafiei” (Newsweek)


Revista presei de la București.

Site-ul de stiri G4Media preia informația difuzată de Rador despre vizita secretarului de stat american pentru probleme de securitate John Bolton. Vizita se înscrie într-un turneu regional. Bolton a venit în Republica Moldova după discuții purtate la Kiev, urmând să meargă apoi în Belarus. A avut întrevederi separate cu președintele Igor Dodon, cu premierul Maia Sandu și cu ministrul de externe Nicu Popescu. După întrevederea cu premierul Maia Sandu, Bolton a declarat că: „Washingtonul susţine în continuare eforturile Guvernului pentru reglementarea conflictului transnistrean”. Șefa Guvernului i-a prezentat oficialului american prioritățile sale, între care combaterea marii corupţii, reducerea sărăciei, crearea oportunităţilor de dezvoltare economică, precum și apropiate negocieri cu NATO pentru un nou plan de acţiuni comune.

În secțiunea de bloguri a ziarului Adevărul, Marius Diaconescu scrie un reportaj despre una dintre manifestările „antiromânești” organizate la Chișinău pe 24 august, pe care o consideră o veritabilă „lecție de propagandă”. E refăcut mai întâi destinul unei zile de aniversare-comemorare: „Vladimir Voronin, scrie Diaconescu, organiza în 28 iunie manifestări dedicate eliberării Moldovei de sub ocupaţia românească“. „După căderea regimului Voronin, ziua de 28 iunie a fost declarată de preşedintele Mihai Ghimpu zi de doliu naţional. Comuniştii au transferat sărbătorirea eliberării sovietice în 24 august, preluată apoi de socialişti”.

Diaconescu extrage paradoxul în care se înscriu rusofonii: „În 24 august , ei sărbătoresc eliberarea Chişinăului, deci şi a teritoriului dintre Prut şi Nistru, de către Armata Roşie, iar în 27 august sărbătoresc independenţa Republicii Moldova. (…) Dacă ruşii au eliberat Chişinăul în 24 august 1944, faţă de cine şi-a declarat Moldova independenţa în 27 august 1991? Faţă de ruşii eliberatori? (…) Ruşii au eliberat Moldova în 1944 sau au cucerit-o?”

Anul acesta, arată reporterul publicat de Adevărul, la manifestările din 24 august a fost de față și ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, invitat de președintele Igor Dodon. Vizită privată, a spus însă premierul Maia Sandu, pentru că invitația nu s-a făcut conform prevederilor legale. Dar, scrie Marius Diaconescu, Șoigu nu a venit pentru Dodon, ci pentru că, „începând cu luna iunie a.c., orice vizită americană este dublată de o vizită rusească sau invers, deoarece Chişinăul este foarte important pe harta geopoliticii americane şi ruse din regiune”. Motivul a fost așadar John Bolton.

Publicația Newsweek România scrie despre afacerile cu statul ale mafiei italiene ‘Ndrangheta. În România, „o firmă ștampilată în Italia cu ’Ndrangheta a participat la licitații publice, pe unele le-a și câștigat, la altele „doar“ a dat o mână de ajutor unor companii susținute politic, scrie Newseek.

„România, statul în care într-un singur apartament se înghesuie zeci de firme deținute de asociați ai mafiei fără ca vreo instituție să fie măcar suspicioasă. România, al cărei buget este drenat chiar în timp ce citiți acest articol de multe firme, conectate la grupări infracționale italiene care câștigă licitații de construcții, restaurări, amenajări și multe altele. (…) Nici după ce italienii care dețineau firme aici au fost condamnați în Italia, asociații lor nu au fost deranjați de inspectori financiari, procurori sau alți reprezentanți ai statului”.

XS
SM
MD
LG