COP (Conference of the Parties) este pur și simplu Conferința Organizației Națiunilor Unite (ONU) dedicată încetinirii sau opririi încălzirii planetare, iar aceasta va fi a 26-a ediție.
Anterior, COP21 s-a ținut la Paris în 2015, iar aceea a fost o conferință foarte importantă, deoarece atunci a fost semnat faimosul acord de la Paris (Paris Agreement), prin care majoritatea țărilor planetei se angajau să facă totul pentru a reduce încălzirea planetară sub 2 grade Celsius, ba chiar la 1,5 grade. Este vorba de acordul din care Donald Trump a scos scurtă vreme SUA, înainte ca Joe Biden să revină asupra deciziei predecesorului său.
Cum o scrie Washington Post, acest summit ecologist din Glasgow (la care, pe lângă cohortele de politicieni, ONG-iști și jurnaliști sunt așteptați și 100.000 de manifestanți) va fi cel mai mare summit ținut vreodată în Marea Britanie. (Un adevărat coșmar pentru organizatori va fi asigurarea securității în jurul multiplelor deplasări prin mulțimea compactă pe care le va efectua în mod sigur incontrolabila militantă ecolo Greta Thunberg. S-a aflat, potrivit Politico, că echipa ei refuză să dea detaliile unui traseu precis.)
G20: fațada pompoasă a unei lumi disfuncționale
Înainte de summitul politico-ecologic din Glasgow, Joe Biden a sosit la Roma, în Italia, unde va participa la summitul anual al celor 20 de economii cele mai avansate de pe planetă. Washington Post numește asta, fără menajamente, „fațada pompoasă a unei lumi disfuncționale”.
La Roma, scrie același Washington Post, lucrările G20 se vor ține într-un cartier și un complex de clădiri (EUR) concepute în urmă cu opt decenii de către guvernul fascist al lui Mussolini, dar lucrările propriu-zise vor demara în clădirea futuristă învelită în sticlă cunoscută de localnici ca “la Nuvola” (Norul). Spațiul aerian deasupra Romei este deja închis, anunță La Repubblica.
Astăzi, Biden, catolic practicant, va fi primit în audiență de Papa Francisc. Biden este al doilea președinte catolic al SUA, după Kennedy. După vizita la Vatican, Biden va discuta în tête-à-tête pe Emmanuel Macron, prima lor întâlnire după disputa diplomatică ce a urmat după încheierea pactului anglo-saxon AUKUS prin care Franța a pierdut un important contract militar cu Australia.
Summitul G20 din Roma nu va face decât să-l pregătească pe cel COP26 din Glasgow, unde se vor regăsi duminică aceleași înalte fețe. Cu toate astea, Washington Post estimează că așteptările participanților la „summitul de dinaintea Apocalipsei climatice” au fost deja mult coborâte.
Exercițiu de „colapsologie”
Dar va fi oare acesta într-adevăr „summitul ultimei șanse”? Un “moment crucial pentru omenire”, cum o spune Boris Johnson? În luna august deja, Antonio Guterres, secretarul general ONU, dăduse tonul după publicarea raportului grupului de experți interguvernamentali cu privire la evoluția climatului (Giec): «Este o alertă roșie pentru omenire», spusese el.
La Glasgow, însă, mulți vor lipsi, ba chiar dintre cei mai importanți: cei mai mari poluatori (China, Rusia, Brazilia) dar și statele-insule din Pacific, amenințate de creșterea nivelului apelor, însă blocate acum, neputând călători din pricina pandemiei. Absența lui Xi Jinping, în special, este regretabilă, cu atât mai mult cu cât, cum o rezumă La Repubblica, o singură întreprindere chineză, Baowu, cel mai mare combinat siderurgic din lume, poluează mai mult de cât tot Pakistanul!
Alții spun însă că totul va fi din nou doar un exercițiu de „bla, bla, bla” și de „colapsologie” teoretică, de la termenul inventat de Pablo Servigne și Raphaël Stevens în cartea lor din 2015: Comment tout peut s’effondrer : petit manuel de collapsologie (Cum se poate prăbuși totul: mic manual de colapsologie).
Something fishy
Un colaps e limpede, în acest timp, în relațiile franco-britanice. Cum a anunțat-o ministra franceză a mărilor și pescuitului, Annick Girardin, ieri, Franța a oprit și confiscat o navă britanică de pescuit ce opera fără permis în apele sale teritoriale, arestând căpitanul și escortând nava în portul Le Havre.
Disputa durează de mai multe luni, de o parte și de alta a Canalului Mânecii. „Nu e un război, dar este o luptă (un combat)”, s-a auzit din partea franceză. “Acum vom folosi limbajul forței, pentru că mă tem că guvernul britanic nu înțelege decât asta”, a spus bătăios Clément Beaune, ministrul francez al afacerilor europene, vorbind cu canalul de știri (francez) apropiat de dreapta extremă CNews.
La Londra, cum o anunță The Guardian, Catherine Colonna, ambasadoarea Franței, a fost convocată pentru explicații.
Franța a amenințat deja că va tăia electricitatea pe care o furnizează micilor insule britanice, „anglo-normande”, din largul coastei sale, în special insula Jersey, unde Londra a trimis două fregate pentru a patrula în zonă. În luna mai, după un incident similar, Franța și Anglia desfășuraseră reciproc fregate militare în acele ape.
Franța ar putea de asemenea să sporească și să facă și mai amănunțite controalele camioanelor britanice în porturile sale, încetinind și mai mult aprovizionarea Marii Britanii, aflată deja într-un început de colaps.
Brexit și Schadenfreude
De altfel, situația aprovizionării în Anglia e departe de a se ameliora, iar produse esențiale continuă să lipsească, deoarece problema penuriei de șoferi de camion nu pare pe cale de a fi rezolvată până la Crăciun. Citim astăzi în ultimul număr al săptămânalului francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, un articol din cotidianul stângii berlineze Tageszeitung (TAZ) în care autoarea nu-și ascunde sarcasmul, ba chiar bucuria, Schadenfreude, cum îi spune ea asumat, în fața necazurilor britanicilor. Tabloul pe care îl face ea despre Anglia, pe care o cunoaște bine, este dezolant:
“Rafturi goale în magazine; pește care putrezește în depozite, pentru că nimeni nu merge să-l ia; militari nevoiți să livreze benzină la pompe, pentru că nu se găsește nimeni care s-o facă. Guvernul britanic declară că sunt doar niște greutăți trecătoare pe drumul spre un viitor independent și luminos, dar problema e atât de uriașă încât eu [cu Schadenfreude] nu sunt deloc convinsă. Și îmi zic : Așa vă trebuie! Uite Brexitul pe care l-ați vrut. Voi ați căutat-o.”
Autoarea din TAZ explică cum Schadenfreude este un fenomen moral și cât se poate de natural și că „e resimțit mai ales după ce am fost făcuți să trăim într-un sentiment de inferioritate” față de cel aflat acum în necaz.
În realitate, continuă TAZ, „dificultățile prin care trec acum britanicii fac un mare bine proiectului european, oricât de trist ar suna asta. Haosul din insula englezilor îi sperie pe toți cei care flirtează cu ideea de a ieși din UE și, poate, asta va întări legăturile între statele membre rămase.”
Belgia suprimă delictul de «lezmajestate»
Curtea Supremă a Belgiei a abolit, joi, delictul de «lèse-majesté».
Tradiția aplicării acestui delict urca până la Roma antică, unde era numit “crimen majestatum”. În Belgia, scrie Le Soir: „Ofensa adusă persoanei regale era pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în virtutea unei legi din 1847. Putem de acum să vorbim despre asta la timpul trecut.”
Evident, asta anulează orice procedură l-ar fi amenințat pe rapperul catalan Valtònyc, refugiat în Belgia (ca și liderul catalan Carles Puigdemont).
Valtònyc trebuia să fie închis în Spania pentru calomnii și injurias graves a la Corona, pentru cântece precum acesta de pe YouTube. Curtea de apel din Gent, în Belgia, în Flandra, trebuia să se pronunțe în curând în chestiunea extrădării lui, cerută de Spania, dar acum că delictul de lezmajestate a fost abolit în Belgia, el nu mai poate fi extrădat, deoarece legea belgiană stipulează că nu pot fi extrădați decât cei care au comis delicte recunoscute și în Belgia, ceea ce nu mai este acum cazul.
Abolirea delictului de «lèse-majesté» vine prea târziu ca să-l mai bucure pe artistul anarhist Jan Bucquoy, care se specializase în atacarea palatului regal din Bruxelles, pentru a-l transforma în locuințe sociale, și care din când în când decapita un manechin al regelui în Grand-Place din Bruxelles. (pentru un interviu și un portret al lui Jan Bucquoy vezi aici: “Cum am atacat Palatul Regal : Jan Bucquoy și lovitura de stat permanentă”).
Și mai provocator, cotidianul elitelor intelectuale și culturale flamande De Morgen pune întrebarea dacă de acum înainte artiștii și anarhiștii belgieni vor putea striga în deplină libertate «Fuck de koning»! (F*ck the King), sau dacă asta nu va deveni cumva lipsit de sens, deoarece nu mai este interzis.
Olanda abolise deja anul trecut ofensa de «lèse-majesté».
Luxembourg; Copytani, premier plagiator
Premierul Xavier Bettel al Luxemburgului a recunoscut ieri seară, cu jumătate de gură, că în tinerețe și-a plagiat lucrarea de masterat. Cum o scrie Le Monde, asta s-a petrecut acum 22 de ani, când programele de software care detectează plagiatele nu existau. Bettel avea atunci 26 de ani.
Principalul cotidian al Marelui Ducat, Luxemburger Wort, trece în revistă o serie de meme care circulă pe internet, principala fiind aceea că premierul e deghizat în Capitani, polițistul dintr-o serie TV polițistă locală, așa încât premierul Bettel a fost poreclit... Copytani.
Novlimba generației Z (și «woke»)
În sfârșit, după rap, anarhism, sfârșitul lumii, «lèse-majesté» care nu mai este și un plagiat, putem încheia azi cu un articol din La Repubblica, în Italia, care trece în revistă un număr de cuvinte ce și-au pierdut sau schimbat cu totul sensul pentru «generația Z», ceea ce, desigur, are ca efect secundar, prin ricoșeu, și aceea că generațiile noi vor avea un acces mai dificil la literatura scrisă în limba „de dinainte”.
Printre multele exemple, unele frapează, într-adevăr, într-atât evoluția lor semantică a fost imprevizibilă, într-un timp foarte scurt. Astfel, cuvântul: „profil”! Pentru generațiile mai vechi, „profilul” este în primul rând linia feței cuiva văzută dintr-o parte, dar poate fi și conturul unui munte care „se profilează” la orizont. Pentru un „zoomer” din „generația Z” (cei născuți între 1995 și 2012), primul gând va merge la contul FB, la „profilul” de Facebook, Instagram sau de pe alte rețele sociale.
E de prevăzut că în curând acela va deveni sensul principal, la fel cum de două sau trei generații deja, englezescul „gay” și-a pierdut cu totul sensul tradițional de ceva vesel, festiv și fără griji, ca în expresia: Gay Paris (sau, cum spune Stephen în Ulysses al lui Joyce: “gay Paree”). Oricât ne-am strădui, Gay Paris este greu de separat astăzi de alunecarea vechiului sens al lui “gay”, iar pentru tinerele generații trimiterea la homosexualitate este acum întâia în ierarhia semantică, pe când nuanța de azi era cu totul absentă din Gay Paris în vremea lui Joyce.
Ca să nu mai vorbim de cartea lui Nietzsche Die fröhliche Wissenschaft, traditional tradusă în engleză ca: The Gay Science.
