Tema demisiilor primarilor a două din cele mai importante oraşe moldovene, Renato Usatâi de la Bălţi și Dorin Chirtoacă de la Chişinău, intră abia acum în atenţia comentatorilor. Petru Bogatu scrie în editorialul de pe deschide.md că demisia de la Bălți ar însemna că „proiectul Renato Usatîi a fost închis”, iar un nou proiect politic rusesc urmează să fie rodat în scrutinele locale anticipate din luna mai. Avertismentul autorului e următorul: cursa electorală din cele două municipii va fi folosită pentru noi ingerințe ale Kremlinului în procesele politice din R. Moldova, pentru dezlănțuirea unor infernale atacuri propagandistice împotriva actualei guvernări și a vectorului european de politică externă. Moscova va putea exploata la Chișinău forța candidatului său unic împotriva unei drepte dezbinate și învrăjbite. Pentru prima oară, crede analistul, Chișinăul riscă să ajungă pe mâna filorușilor, iar Kremlinul e în stare să câștige nu prin forța proprie, ci speculând slăbiciunile adversarilor.
Comentatorul politic Nicolae Negru numeşte într-un editorial publicat în Ziarul Național (ziarulnational.md) „surprinzătoare” și „enigmatice” cele două demisii. Ambii s-au răzgândit subit, aproape sincronic, după ce luni în șir s-au opus cu vehemență îndemnurilor de a se retrage din funcție, observă el. Sincronizarea lui Chirtoacă și Usatâi nu demonstrează, totuşi, că sunt consiliați din același „centru”, ci reflectă mai curând asemănările de situație în care se află ambii, crede negru. Și Usatâi, și Chirtoacă își fac titlu de glorie din faptul că provoacă alegeri locale anticipate, că astfel se răzbună pe Plahotniuc. Contează foarte mult nu numai faptul ca primarul să fie ales de cetățeni, ci să fie și integru. Sunt integri primarii demisionari, aceasta-i întrebarea! Dacă nu, „eroismul” lor e jalnic și aplauzele noastre la fel, scrie Nicolae Negru.
Jurnalistul Victor Nichituș punctează într-un comentariu publicat pe blogul său (vnichitus.wordpress.com, 180218) că miza alegerilor pentru primăria municipiilor Chișinău și Bălți este mare – rezultatul acestora va influența în mod direct rezultatul alegerilor parlamentare din acest an. În opinia lui Nichituș, bătălia electorală care se va desfășura în aceste orașe va fi un exercițiu din care formațiunile politice își vor învăța lecțiile de comportament pentru toamna electorală. Dacă Chișinăul va fi câștigat de socialiști, lucru aproape imposibil, avantajul moral pe care îl dețin aceștia va crește exponențial, iar căderea „bastionului pro-românismului” ar fi distrugătoare pentru partidele de dreapta. Pe de altă parte, o victorie a blocului PAS/PPDA în Chișinău ar demonstra utilitatea acestei alianțe electorale, doar că rămâne de văzut cine va fi cel care va intra în cursa pentru primăria Chișinăului – Maia Sandu ori Andrei Năstase? În opinia lui Nichituș, o neparticipare ar fi descalificantă.
Ambasadorul SUA în R. Moldova, James Pettit a declarat într-un interviu pentru ediția din RM a ziarul rus Komsomolskaya Pravda (kp.md) că în R. Moldova cea mai mare problemă este corupția, fenomen care împiedică dezvoltarea democrației și a economiei țării. Ar trebui să fie toleranță zero față de infracțiuni și demnitari corupți, a spus diplomatul. James Pettit susține că SUA nu impune R. Moldova ce direcție să urmeze – Est sau Vest. „Denunțăm orice aluzie, conform căreia R. Moldova ar trebui să aleagă între o traiectorie europeană și bune relații cu orice țară, inclusiv cu Rusia”, a declarat James Pettit, observând că embargoul rus din ultimii ani au făcut din Rusia un partener instabil pentru R. Moldova, iar acest fapt a îndreptat produsele moldovenești pe piața mondială. Întrebat dacă SUA controlează procesele politice din R. Moldova, ambasadorul american a declarat că procesele respective controlate de poporul moldovean prin posibilități de a-și alege liderii. Faptul că mulți moldoveni au opțiuni pro-ruse, deși R. Moldova beneficiază de suportul SUA și UE, spune James Pettit, s-ar datora că Rusia este asociată cu URSS după care unii moldoveni au sentimente nostalgice. Referitor la dosarul transnistrean, James Pettit a declarat că SUA salută reluarea negocierilor în formatul „5+2” despre care spune că au progresat. „Orice soluționare va necesita compromisuri și obligații reale din ambele părți”, a declarat diplomatul.
Rise Moldova (rise.md) scrie într-o investigație despre relațiile de afaceri dintre președintele ucrainean Petro Poroșenko și holdingul transnistrean „Sheriff”. Jurnaliștii scriu că firma lui Poroșenko (Concernul Roshen) are relații comerciale strânse cu cel mai mare importator de produse în regiunea separatistă din estul RM. Potrivit investigației, valoarea totală a mărfurilor tranzacționate de firma Roshen în iulie 2017, luna în care a fost inaugurat primul post comun moldo-ucrainean, este de peste 55 mii USD. Începând cu 2014 și până la jumătatea lui 2017, Roshen a vândut Sheriff-ului marfă în valoare totală de circa 3 milioane USD.