Linkuri accesibilitate

„Constatăm cu tristețe că am pierdut trei decenii” (Vlad Țurcanu, Radio Chișinău)


Revista presei matinale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00
Link direct

Washington post o citează pe prim-ministra Natalia Gavriliță că „actualul guvern are misiunea extrem de importantă de a arăta lumii că Republica Moldova poate fi guvernată de oameni onești, bine intenționați”. Publicația scrie că „vineri parlamentul (moldovean) a aprobat un guvern pro-occidental al președintei țării după ce partidul acesteia a câștigat alegerile parlamentare anticipate din vara aceasta, promițând să dezvolte relațiile cu Uniunea Europeană și să combată corupția”. Washington post vorbește despre promisiunea PAS de a „înlocui Rusia prin legături mai strânse cu Uniunea Europeană și de a curăța de corupție Moldova, o țară de 3,5 milioane, cea mai săracă din Europa, prinsă între România și Ucraina”.

Comentatorul politic Vlad Țurcanu observă, într-o emisiune de la Radio Chișinău, că programul de guvernare al noului Cabinet de miniștri trasează o linie de început pentru noi procese, de schimbare a sistemului imoral și corupt. Totodată, expertul atrage atenția că noii miniștri trebuie să învețe și să se adapteze rapid la noile provocări: „De această dată cetățenii au ales în proporție atât de mare calea europeană și în felul acesta am putut să ne întoarcem la punctul din care am pornit în urmă cu 30 de ani și să constatăm cu tristețe că am pierdut trei decenii. Ceea ce încercăm acum să facem, ce se întâmplă în Parlament, e de fapt o reeditare a momentului 1991, când am avut mari speranțe de genul acesta”, spune Vlad Țurcanu.

Într-o dezbatere organizată de Agenția de știri IPN, analistul politic Igor Boțan, conchide că Partidul Acțiune și Solidaritate trebuie să fie pregătit pentru remanieri guvernamentale și să-și păstreze calmul dacă va ajunge în situația în care să-i înlocuiască pe unii membri ai Guvernului. El face referire la fosta guvernare comunistă, care și-a schimbat periodic miniștrii. Potrivit lui Boțan lipsa memoriei instituționale a unor miniștri ar putea reprezenta o problemă, dacă nici secretarii de stat nu vor dispune de experiență în domeniul administrării publice. În opinia analistului, pe parcursul mandatului, actuala componență a Guvernului va mai suferi modificări. Unii miniștri ar putea fi demiși sau își vor prezenta demisia, în eventualitatea în care nu vor rezona cu principiile funcționării administrației publice centrale.

Petru Grozavu, de la Ziarul de Gardă, trece în revistă momente importante din dosarul omului de afaceri Veaceslav Platon. Prin achitarea lui Platon în cel mai scandalos dosar de corupție, supranumit „jaful secolului”, procurorul general Alexandr Stoianoglo a atras asupra sa mai multe critici dure, inclusiv „anunțarea în căutare” a unui nou procuror general, observă Petru Grozavu. Cu atât mai mult că pe rol, la rejudecare, este trecut și cel de-al doilea dosar al lui Platon, în care pentru aceeași „bună purtare” el a fost condamnat la 12 ani de pușcărie. Nu cred că Stoianoglo nu înțelegea că, achitându-l pe Platon, își aprinde paie în cap. De ce a făcut-o? Motivele invocate ar fi câteva: o amiciție mai veche între ei, posibile presiuni din afară, niște conturi mai vechi cu Plahotniuc, banii. Așa s-au altfel, pentru un procuror general nu e bine nici una, nici alta, conchide autorul.

Sănătateinfo.md dedică un amplu articol divizării Ministerului Sănătății de cel al Muncii și protecției sociale. După exact 4 ani de la comasarea celor două domeniilor Ministerul Sănătății redevine instituție separată. Fotoliul de ministru este preluat de Ala Nemerenco, propusă pentru această funcție de noul premier, Natalia Gavrilița. Jurnaliștii o citează pe șefa Executivului care a mai spus că separarea a patru ministere va avea loc fără a crește numărul de angajați pe fiecare sector. Fiecare minister va trebui fie să aducă o funcție de la o agenție subordonată, fie să rămână cu același număr de angajați ca acum, a precizat șefa Guvernului. În ceea ce privește cheltuielile, Gavrilița spune că acum e greu să prevadă dacă reorganizările vor duce la creșterea sau micșorarea lor. Aceasta a menționat însă că își dorește creșterea salariilor angajaților.

XS
SM
MD
LG