Linkuri accesibilitate

Rusia nu face cadouri (N.Negru/ Ziarul Național)


Revista matinala a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:10 0:00
Link direct

Nicolae Negru comentează în ziarulnational.md îndemnul lui Igor Dodon către Maia Sandu să meargă urgent la Moscova pentru a negocia prețul gazelor naturale. Opinia lui fermă e că nu e nevoie. Ar însemna “să-l imită pe Igor Dodon în slugărnicia sa față de Putin și în mimarea unei activități intense pe toate direcțiile.” Mai departe, argumentația lui Negru e că nu intră în atribuțiile președintelui de a negocia prețul la gazele naturale. În cel de-al doilea rând, explică el, Rusia oricum nu face cadouri, doar nu a anulat nici tarifele vamale pentru produsele agricole moldovenești. Urmează concluzia autorului: „Sigur, ar fi bine ca prețurile gazelor naturale să fie cât mai mici, dar trebuie să conștientizăm că aceasta se poate obține doar satisfăcând orgoliul imperial, cedând din independență și suveranitate. Va face Maia Sandu acest pas sau va menține relațiile economice cu Rusia pe principii economice sănătoase? Oricum, prețurile vor crește și guvernarea trebuie să gândească un plan de asistență pentru cetățenii cu venituri sub nivelul de subzistență.”

Opinii pe contrasens cu prima despre același lucru citează ziarul adevarul.md. „Este incorect să laşi baltă acest subiect. Pentru actuala guvernare negocierea preţului la gaz este o primă serioasă piatră de încercare, o încercare care ar arăta profesionalismul actualei guvernări şi o provocare ce ar demonstra poporului cum această guvernare poate soluţiona problemele cu adevărat dificile”, crede fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi. „E prima dată când un Guvern al Republicii Moldova declară că nu se implică în negocierea noului preţ. Ar fi bine să se implice şi să obţină reduceri pentru Republica Moldova. Însă la întâlnirea cu Kozak care a avut loc la Chişinău cred că s-a spus ferm că astfel de reduceri nu vor fi şi din acest motiv guvernarea încearcă să nu se asocieze cu noua majorare a preţului şi pasează responsabilitatea spre MoldovaGaz”, spune la rândul lui fostul deputat al Platformei DA Liviu Vovc. Opiniile citate de adevarul.md au sunat din cadrul emisiunii „Întreabă Gheţu” de la TV8.

Zdg.md preia și publică o investigație apărută în presa rusă despre viața secretă a ministrului de externe rus, Serghei Lavrov. „Principala taină a ministrului Lavrov” – așa este întitulată ancheta reportericească publicată de „Istorii importante” din Federația Rusă, Investigația a apărut cu câteva zile înainte de alegerile legislative ruse care au avut loc în acest weekend și îl vizează pe Lavrov, care a fost primul pe listele partidului pro-Kremlin, Rusia Unită. Sunt dezvăluite legăturile acestuia cu o angajată a Ministerului de Externe din Rusia, dar și averile demnitarului, printre ele bunuri imobiliare de lux în valoare de peste 600 de milioane de ruble.

Ipn.md citează opinii critice la adresa guvernării, pentru că a pus în circulație amendamentele operate de vechiul guvern la legea privind piața produselor petroliere, amendamente care permit intervenția de acum zilnică a ANRE în formarea prețurilor. Ar favoriza 3-4 companii monopoliste de pe piață și ar fi fost adoptate în cârdășie cu aceste companii, este ideea principală. „Moldova a fost atrasă în acest cazinou când zilnic trebuie să așteptăm tarifele. Care este legătura dintre cotația Platts de astăzi cu tariful de astăzi, dacă petroliștii și-au importat produsele petroliere acum 10 zile?”, se întreabă bunăoară expertul economic Veaceslav Ioniță . „Ce face ANRE în Republica Moldova mie nu mi-e clar, pentru că aproape toate resursele energetice de pe piață sunt de import. 168 de oameni lucrează la ANRE și sunt oameni extrem de bine plătiți. Organigrama instituției coincide cu cea a unui minister, dar ei nu se ocupă, practic, cu nimic. Cei 5 directori ANRE primesc anual mai mult de un milion de lei fiecare. ANRE este o instituție care trebuie optimizată de cel puțin 10 ori”, este o declarație citată de ipn.md aparținând omului de afaceri, Andrei Baștovoi.

Mold-street.com publică criticile Secretariatului Comunității Energetice - o organizație care reglementează relațiile UE cu vecinii în domeniul energiei - legate de inițiativa legislativă care ar deschide calea Parlamentului pentru a-i demite in corpore pe directorii ANRE. Aceștia ar putea fi demiși fără prezența culpei, este citat motivul esențial al criticii. În scrisoarea Secretariatului Comunității Energetice, citată de site-ul de business Mold-street, se mai spune că este bine ca ANRE să-și facă treaba bine, dar asta „se poate face și fără a-i expune directorii la presiuni politice”.

XS
SM
MD
LG