Linkuri accesibilitate

Greva foamei în stânga Nistrului (Newsmaker.md)


Revista presei matinale Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:16 0:00

Portalul Anticorupție.md o citează pe Ana Revenco, ministra de la interne, cu declarația că de la venirea sa în fruntea ministerului, s-au demarat o serie de anchete interne ce au drept scop curățarea sistemului extrem de corupt. Ministra a mai vorbit despre adevărate clanuri infracționale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precizând că sunt grupări ce lucrează ca o piramidă care fie favorizează unele coridoare – contrabandă cu mărfuri, droguri, fie sunt folosiți pentru a fabrica dosare. Potrivit Anei Revenco, citată de reporteri, în ultimul an, în jur de 7.000 de angajați ai MAI cu experiență de trei–cinci ani au plecat din sistem din cauza salarizării slabe.

Jurnaliștii de la Ziarul de Gardă scriu despre reținerea pentru 72 de ore a fostului președinte al Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, cercetat de procurori pentru îmbogățire ilicită. Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014 și până în prezent, magistratul a deținut și folosit prin intermediul persoanelor terțe bunuri care nu au fost incluse în declarația de avere și interese personale și care depășesc substanțial valoarea mijloacelor dobândite oficial pe parcursul exercitării funcției de judecător. Aceste bunuri includ: trei automobile luxoase, o casă de locuit, precum și alte imobile.

Reporterii amintesc că în luna iulie, Ziarul de Gardă a scris între altele că Alexandru Gheorghieș, fostul membru CSM și actual judecător în cadrul Curții de Apel Bălți va fi unul dintre beneficiarii de apartamente la prețuri preferențiale în Chișinău.

Doi deținuți politici de la un penitenciar din stânga Nistrului au anunțat greva foamei pe un termen nelimitat, scriu jurnaliștii de la portalul newsmaker.md. În articol se menționează că este vorba despre Oleg Horjan, liderul partidului comunist din Transnistria și activistul de opoziție Serghei Mirovici, condamnat pentru „insultarea publică” a liderului din regiune, Vadim Krasnoselski. Reporterii mai notează că activiștii de opoziție cer reprezentanților ambasadelor Rusiei, SUA, UE și ai Misiunii OSCE în Moldova, reprezentanților guvernului Moldovei și jurnaliștilor să aibă acces la ei în penitenciar. Totodată, mai scriu jurnaliștii, cei doi îndeamnă să nu fie recunoscute rezultatele viitoarelor alegeri ale liderului regiunii transnistrene.

Agenția de presă „IPN” publică o analiză semnată de Dionis Cenușa, despre criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenka. Potrivit autorului, criza migranților de la granița cu Polonia scoate în evidență că frontierele externe ale Uniunii Europene pot fi destabilizate din toate direcțiile, inclusiv din Est. De asemenea, continuă Dionis Cenușa, această situație demonstrează că „migrația ilegală” rămâne a fi un instrument eficace în mâinile regimurilor autoritare din vecinătatea europeană, pregătite să exploateze slăbiciunile UE. Expertul mai atrage atenția că doar utilizarea sancțiunilor nu este suficientă pentru a stabiliza situația din Belarus, deoarece regimul lui Lukașenko se adaptează repede la noile constrângeri externe, iar Rusia oferă o mască de oxigen, crede Dionis Cenușa.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG