Linkuri accesibilitate

„Dodon ţine mai mult la «drujba» cu Rogozin decât la soarta Moldovei” (Alexandru Vakulovski / deschide.md)


„La ce le folosește găgăuzilor fantoma unei „republici”?” (Nicolae Negru / Ziarul Național)

„Comisia care ar urma să traseze hotarele circumscripțiilor electorale uninominale nu va fi un organ independent pentru că din start a fost concepută independentă doar pe hârtie, în realitate, fiind politic subordonată”. Este opinia directorului de programe al Centrului de Politici și Reforme, Ștefan Gligor, şi a fost exprimată în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, transmite agenţia de presă IPN. „Sunt sigur de faptul că circumscripțiile electorale vor fi formate într-un mod precar și cu tendința de favorizare a anumitor partide politice. Și în acest sens eu nu mă aștept ca respectiva comisie să aibă măcar o umbră de imparțialitate și independență”, a spus Ștefan Gligor. După părerea sa, de modul în care vor fi formate circumscripțiile electorale vor depinde rezultatele alegerilor.

„La ce le folosește găgăuzilor fantoma unei „republici”?” este titlul editorialului semnat în Ziarul Național de Nicolae Negru. El scrie despre controversatele festivităţi de la Comrat de Ziua proclamării „Republicii Găgăuze”. „Resuscitarea fantomei unei „republici” moarte” e perte din scenariul Moscovei, scrie comentatorul. „Probabil, cineva de la Kremlin va mai avea nevoie de ea”. Nicolae Negru aminteşte că în perioada guvernării comuniste, Comratul nu-și amintea de „Republica Găgăuză”, serbând cuminte aniversarea „Găgăuz Yeri”. „Cu Dodon, om fără principii, corupt, avid de putere, Moscova își poate permite orice”, concluzionează Nicolae Negru.

Despre participarea preşedintelui Dodon la controversatele festivităţi de la Comrat scrie şi comentatorul Igor Volniţchi pe tribuna.md. El crede că şeful statului ar fi urmărit interese strict electorale şi a dorit să-şi consolideze statutul de „preşedinte unificator al ţării”. Volniţchi crede însă că gestul şefului statului, care fusese acuzat de unii că ar sprijini deschis separatismul, implică şi un mare dezavantaj – ar putea declanşa, în toamnă, războiul real între guvernare şi președinte prin iniţierea proceduri de impeachment şefului statului, anticipează Igor Volniţchi.

Comentatorul portalului de expresie rusă ava.md Vladimir Kogut îmbrățișează opinia că prin participarea la evenimentele de la Comrat președintele Dodon ar „provoca separatismul etnic” în sudul republicii. „E vizibilă amprenta Kremlinului în provocarea conflictelor etno-naționale în spațiul post sovietic, scrie autorul. „Politica Moscovei e să răspândească ura interetnică și confruntarea între regiuni şi centrul Republicii Moldova”. Autorul găsește asemănătoare situația din Republica Moldova cu cea din Ucraina pe vremea președinției lui Victor Ianukovici. „Nu sunt oare acțiunile și declarațiile președintelui Igor Dodon o prefață a scenariului jucat de Rusia în Ucraina în 2014 și care continuă până azi - se întreabă Vladimir Kogut. După părerea sa, Moldova tinde să devină membru al UE și nu vrea să revină în protectoratul Rusiei prin urmare apariția sentimentelor separatiste trebuie înăbuţite în rândul politicienilor și a maselor.

Alexandru Vakulovski dezaprobă, într-un comentariu pe deschide.md, refuzul președintelui Igor Dodon de a promulga legea cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, votată o lună în urmă. „Toţi sunt îngroziți de terorismul care se dezvoltă la nivel mondial şi încearcă să-l stopeze prin noi măsuri, dar se pare că Dodon ţine mai mult la «drujba» cu Rogozin decât la soarta Moldovei”, scrie autorul. Preşedintele „nostru” e pionul altcuiva, iar lupta cu terorismul în Moldova e în suspans, concluzionează Alexandru Vakulovski.

Pe deschide.md mai puteți citi opinii ale analiștilor despre propunerea președintelui Dodon de a aplica un moratoriu asupra dezbaterilor geopolitice. Analistul politic Igor Boțan anticipează că Dodon va fi primul care va încălca o astfel de înțelegere. În caz contrar, Dodon ar trebui să accepte că Moldova este asociată cu UE și să renunțe la retorica pro-estică, notează Boţan. „Faptul că Dodon încearcă să abandoneze agenda geopolitică vorbește despre aceea că pe acest tărâm el nu se simte bine”, afirmă analistul Anatol Țăranu. El amintește că Dodon a câștigat alegerile promovând agenda geopolitică, care acum l-ar dezavantaja însă. „Rusia devine o țară indezirabilă pentru lumea civilizată și Dodon încearcă să evite elementele negative ale agendei geopolitice care îl defavorizează”, concluzionează Anatol Țăranu.

Preşedintele conduce un partid extremist” scrie Silviu Tănase pe timpul.md. Autorul ajunge la această concluzie în urma unei analize a doctrinelor îmbrățișate de partidele din Moldova. După părerea sa, partidele își aleg doctrina în funcție de poziționarea lor față de problema rusească și atitudinea față de România şi UE. „În Europa și în statele dezvoltate, subiectele doctrinelor politice care divizează societatea în stânga și în dreapta sunt cu totul altele”, observă Silviu Tănase. „E timpul ca lucrurile să fie repuse la locul lor. R. Moldova are nevoie, în primul rând, ca puterea să ajungă la un veritabil partid de stânga (adică problema socială a sărăciei să fie prioritară) cu viziuni proeuropene. Doar un asemenea pol ar putea împinge extremiștii de dreapta (socialiști, comuniști, proruși) acolo unde le este locul”, notează Silviu Tănase.

XS
SM
MD
LG