Linkuri accesibilitate

Protestul din 26 august trebuie să întrunească toate vocile celor nedreptățiți (I.Munteanu /Jurnal.md)


Jurnal.md îl citează pe fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu. El susține că protestul din 26 august trebuie să întrunească toate vocile celor nedreptățiți, trebuie să transmită un mesaj, că Republica Moldova nu este abandonată, ci aparține cetățenilor săi demni. El a mai spus că zilele de 26, 27 august au marcat independența acestui stat, un stat care trebuie să protejeze drepturile constituționale ale fiecărui cetățean, iar adunarea cetățenească din 26 august trebuie să întrunească toate vocile celor obijduiți, celor abuzați, celor se simt afectați în interesele lor fundamentale. Fostul ambasador mai vorbește despre un mesaj comun, care să transmită ideea că RM aparține cetățenilor săi care pot să pornească un proces de recuperare democratică.

Agenția de presă „IPN” publică opina istoricului Octavian Țîcu, care constată că statalitatea și independența Republicii Moldova, timp de aproape trei decenii, sunt în mod evident subminate de secesionismul rus din regiunea transnistreană, de cel găgăuz și de imixtiunea directă a Moscovei. Potrivit istoricului, loialitatea față de Republica Moldova este puțin dezvoltată, iar perspectivele democratizării sau ale guvernării democratice sunt modeste. El mai vorbește despre naționalismul românesc care nu se manifestă în calitate de forță integratoare din cauza marginalizării sale politice, iar cel „moldovenist” din cauza absenței legitimității istorice. În opinia lui Țîcu, condiția obligatorie pentru tranziția și consolidarea democratică este existența unui stat integru și suveran, însă atât timp cât el va continua să fie sfidat de minorități, cu asistența directă a patriilor lor istorice, orice altă soluție ar însemna legitimizarea dezintegrării impuse din exterior, afirmă istoricul.

Într-un editorial pentru deschide.md, Iulian Chifu scrie despre ceea ce numește bătălie cruntă pentru piața europeană de gaz și complexitatea intereselor în acest domeniu. Între altele, el se întreabă ce ar face Republica Moldova fără gazul rusesc. Editorialistul amintește de recentele declarații ale ministrului Economiei de la Chișinău, Chiril Gaburici, potrivit cărora, scrie autorul, Republica Moldova ar urma să nu mai negocieze acum un acord cu Gazprom, pentru perioada următoare, la încheierea contractului din 2019, și că orice discuție va urma deschiderii conductei Ungheni-Chișinău. În opinia editorialistului, diplomatic, este nepotrivit să faci o asemenea declarație, mai ales dacă tu ești persoana care va trebui să medieze această perspectivă. „Ca instrument de negociere, abordarea unui acord după ce ai deja un atu important – conducta alternativă cu România – este o opțiune deșteaptă, dacă nu e prea ostentativă”, mai notează Iulian Chifu.

Jurnaliștii de la portalul Moldova Curată notează că aproximativ 100 de funcționari publici nu își pot depune online declarațiile de avere și interese personale, pentru că nu dețin codul numeric personal (IDNP). În articol se menționează că este vorba despre persoane care, din motive religioase, au renunțat la actele de identitate din Sistemul național de pașapoarte și în consecință, aceștia nu pot obține semnătura electronică, necesară pentru depunerea online a declarațiilor de avere și interese personale. Jurnaliștii mai scriu că Autoritatea Națională de Integritate nu acceptă declarațiile pe hârtie. Între timp, Avocatul Poporului, la solicitarea Consiliului de Integritate, subliniază că „impunerea persoanelor care din considerente religioase au renunțat la actele de identitate din Sistemul național de pașapoarte al Republicii Moldova de a depune declarațiile de avere și interese personale exclusiv în format electronic reprezintă o încălcare a drepturilor lor fundamentale, și anume, libertate de gândire, de conștiință și de religie”, mai scriu reporterii portalului.

Guvernul anunță noi majorări de accize în anii 2019-2021, titrează portalul mold-street.com. În articol se menționează că guvernul a aprobat cadrul bugetar pe termen mediu, document în care sunt prevăzute majorări, revizuire și ajustări de taxe, accize și impozite. Potrivit ministrului finanțelor, Octavian Armașu, citat de jurnaliști, documentul este menit să asigure stabilitate, predictibilitate și o continuitate a politicilor publice finanțate de la buget. Jurnaliștii remarcă însă că în versiunea adoptată, proiectul cadrului bugetar conține numeroase prognoze și prevederi care se bat cap în cap cu așa-zisa reformă fiscală. Astfel, notează aceștia, urmează să fie revizuite și optimizate diverse scutiri, impozitul pe venit al persoanelor fizice, juridice și impozitele pe proprietate.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG