Linkuri accesibilitate

„Ce nu vor să spună democrații despre evenimentele pe care le organizează” (Agora)


„Înghesuiala” partidelor la ușa lui Kozak (N.Negru/ Ziarulnațional.md)

Ziarul de Gardă relatează că în timp ce PDM evită să facă publice informații despre mitingul pe care urmează să îl organizeze în centrul Capitalei săptămâna aceasta, viceprimarul Nistor Grozavu a semnat o dispoziție din care se poate deduce că democrații pregătesc o manifestație de amploare. PDM urmează să instaleze o scenă în PMAN, să aducă aparataj de sonorizare, bannere, tomberoane, dar și blocuri sanitare. PDM planifică întâlniri cu alegătorii în perioada 5-9 iunie în PMAN, la sediul Parlamentului şi cel al Guvernului, anunțând participarea a circa 50 de mii de persoane. „Mai multe detalii, ce fel de întrunire, cu ce scop, evident că în acest moment nu vă pot da deoarece sunt niște detalii organizatorice. O să fie o surpriză plăcută pentru toată lumea”, a declarat deputatul democrat Sergiu Sîrbu.

Necunoscutele manifestațiilor PDM sau ce nu vor să spună democrații despre evenimentele pe care le organizează, titrează agora.md. Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a negat că e un protest împotriva negocierilor între PSRM şi ACUM, spunând că e o întâlnire cu alegătorii. Care vor fi mesajele întrunirii nu e limpede. Subiectele ar putea fi aceleași ca la alte mitinguri ale PDM, a spus Gămurari. El a evitat să spună când încep mai exact mitingurile planificate, cum vor ajunge la Chișinău 50 de mii de participanţi la manifestaţii, dar a negat că democrați din teritoriu mobilizează oamenii pentru a-i aduce în capitală.

Redacţia TV8.md a primit însă câteva mesaje care sugerează că democraţii ar mobiliza susţinătorii din teritoriu şi angajaţi din întreprinderi de stat să participe organizat la mitingul lor. Între-un mesaj se spune că secretarul executiv al PDM Cimișlia, Durlescu Gheorghe, îi îndeamnă pe membrii formațiunii să completeze o listă cu persoanele care vor participa la manifestații. Gheorghe Durlescu a negat însă acest lucru. Într-un alt mesaj se anunță că la întreprinderea de stat „Calea Ferată” se fac liste cu angajați ce ar urma să participe la întrunirea democraților din centrul capitalei. Prim-vicedirectorul întreprinderii, Miron Găgăuz, a negat şi el informaţia. „Nimeni din conducerea „Căii Ferate” nu organizează nimic”, a punctat el.

Jurnal.md citează surse anonime spunând că la ședința activului PD, care a avut loc duminică la complexul Vatra, s-a convenit ca pe 5 iunie să fie aduși 50 de mii de oameni care să înconjoare Parlamentul și să forțeze deputații să-l voteze pe șeful PD, Vladimir Plahotniuc, în funcția de prim-ministru. Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a negat însă că la Vatra s-ar fi discutat despre eventuale manifestații.

Dialogul dintre PSRM și Blocul ACUM a fost impulsionat de vicepremierul rus Dmitrii Kozak, iar acesta poate fi un joc subtil al rușilor, susține comentatorul politic Vlad Țurcanu, citat de Radio Chişinău. „Kozak a făcut referire la Comisia de la Veneția, a vorbit în asentiment cu ceea ce spune Blocul ACUM că ar trebui să se revină la sistemul de vot de dinainte. Tactica rușilor mi se pare foarte subtilă. Vom înțelege poate mai târziu de ce această deschidere a rușilor pentru niște partide proeuropene, pe care Moscova nu le-a înghițit niciodată. Poate nu va fi o majoritate așa cum își doresc socialiștii. Poate, așa cum propune Blocul ACUM, o alianță de conjunctură pentru scoaterea instituțiilor din mâinile PD. Dar nu-i văd pe socialiști capabili de un asemenea curaj”, notează Vlad Ţurcanu.

Partidul Democrat și blocul ACUM ar trebui să evite orice coaliție cu Partidul Socialiștilor, în caz contrar acest fapt va afecta enorm pozițiile celor două forțe politice în fața electoratului, afirmă editorialistul portalului deschide.md Petru Bogatu. El crede că o coaliție cu PSRM nu ar fi deloc convenabilă PD care s-ar simți într-un fel subordonat în ochii publicului. „Va trebui să facă coaliție cu un partid care are și postul de președinte, și postul de spicher”. o astfel de coaliţie nu va fi înţeleasă de susţinătorii democraţilor. Potrivit lui Bogatu, și blocul ACUM va avea de suferit în urma unei coaliții cu socialiștii. „Dacă se produce o coaliție cu PSRM, aceasta va fi începutul sfârșitului. În viitoarele alegeri vor pierde”, precizează Petru Bogatu.

Deschide.md face o matematică a alianțelor întrebând mai mulţi analişti câte procente atribuie fiecărui scenariu prost-electoral vehiculat. Analistul Alexandru Solcan, decan FRIȘPA, dă 60% pentru anticipate și 40% pentru vreun fel de coaliție. Igor Boțan, directorul ADEPT, cotează cu 30% scenariul alegerilor anticipate, cu 50% - coaliție PSRM-PDM și cu 20% -coaliție ACUM-PSRM. Nicolae Negru spune că în cazul negocierilor ACUM-PSRM 90% vor fi anticipate, iar în cazul unor negocieri PD-PSRM șansele formării unei coaliţii sunt egale cu declanşarea anticipatelor. Victor Ciobanu nu dă vreo şansă unei eventuale alianţe între PD şi PSRM. Pentru o alianță ACUM-PSRM el dă peste 50%, iar pentru anticipate - sub 50%. Petru Bogatu crede că scenariul alegerilor anticipate e la fel de probabil ca una din cele două posibile coaliţeii, fie între ACUM şi PSRM, fie între socialişti şi democraţi.

Editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru, trage câteva concluzii după întrevederea de luni a liderilor principalelor partide parlamentare cu oficiali din UE, SUA şi Rusia. Întrevederea cu vicepremierul rus Dmitri Kozak a fost „cea mai importantă” pentru toți actorii politici de la Chișinău, crede Negru. Scopurile comisarului european Johannes Hahn și Dmitri Kozak sunt diametral opuse. „Primul a venit cu îndemnul pentru toate fracțiunile parlamentare să se așeze la masa negocierilor, pentru a nu admite alegeri anticipate, care conțin riscul suspendării finanțării din partea FMI și UE. Trimisul Moscovei urmărește scopul declanșării alegerilor anticipate, în condițiile revenirii la sistemul electoral proporțional, doleanțele sale rezonând cu doleanțele Blocului ACUM”, mai notează comentatorul. „Oricum, Rusia e în câștig. PSRM fiind curtat de ACUM și PD, Rusia va avea partidul ei la putere în R. Moldova”, concluzionează Nicolae Negru.

XS
SM
MD
LG