Linkuri accesibilitate

„Fisura salvatoare a PDM” (V.Vasilică/ IPN)


Revista presei de la Chișinău.

Directorul agenţiei de presă IPN Valeriu Vasilică analizează într-un amplu articol fisura din interiorul PD. Autorul nu exclude că fisura este una înscenată de același „scenarist”, sau alți scenariști, pentru ca să dea mai multă credibilitate procesului de „refacere”, „resetare”, „curățare” a PDM prin îndepărtarea din partid a celor câteva persoane despre care se spune că erau dintre cele mai apropiate de Vladimir Plahotniuc, „capul” căruia se știe că îl vrea mai multă lume și nu doar lumea politică. „Dacă este adevărată măcar o mică parte din învinuirile aduse lui Vladimir Plahotniuc și Partidului Democrat, în particular în capturarea instituțiilor statului, implicarea în frauda bancară, în multe și diferite alte scheme, în fabricarea dosarelor penale unor politicieni și oameni de afaceri, PDM nu are cum să se curețe fără a-și face „mea culpa” în mod public și fără a se debarasa cu adevărat de mai multe sau chiar foarte multe persoane implicate… Plahotniuc, practic, nu a deținut funcții de stat, iar aceasta înseamnă că ceea ce se presupune că a făcut rău în R. Moldova, a făcut cu implicarea, sau cu aprobarea sau cu tăcerea multor din foștii săi colegi de partid, nu doar a celor mai apropiați, care s-au detașat sau au fost detașați acum din PDM”, concluzionează Valeriu Vasilică.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea analizează pe politics.md cele trei scenarii anunţate recent de preşedintele Igor Dodon privind evoluțiile posibile în politica din R. Moldova. „Varianta anticipatelor este considerată de președinte ca fiind indezirabilă… Constatăm că în opinia președintelui țării singurul format politic admisibil este colaborarea oficială sau neoficială dintre socialiști și democrați”, notează Ciurea. Comentatorul nu exclude şi un alt scenariu, cel al colaborării dintre democrați și dreapta politică. Un asemenea format, care ar include blocul ACUM, partidul Șor, PDM și fracțiunea Pro Moldova ar putea să răstoarne situația politică, crede Corneliu Ciurea. „Din cauza existenței acestui scenariu alternativ, scenariul status quo-ului lui Dodon mi se pare prea puțin probabil. A lăsa democrații într-o situație de stand by, în afara guvernului, pare să fie un risc serios pentru socialiști… Soarta viitoare construcții politice se va tranșa în următoarele 2 -3 luni”, anticipează Corneliu Ciurea.

Dacă nu se formează o coaliţie între PSRM şi PD, o posibilă soluţie ar fi semnarea unui document între părţi, crede comentatorul Roman Mihăeş citat de tribuna.md. „Fără un asemenea document, sub forma unei declaraţii în care ambele partide să-și precizeze relațiile, deciziile se iau ad-hoc, apar conflicte și Guvernul este expus diverselor riscuri. Se știe că PAS și PPDA pledează pentru demiterea Guvernului actual și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. O coaliție între PDM și Blocul ACUM, cel puțin până la alegerile parlamentare, nu mai este posibilă. Nici matematic, dar nici din alte rațiuni. Plecarea grupului Pro Moldova, adâncește prăpastia dintre PDM și PPDA - PAS”, notează Mihăeș. El precizează că PSRM şi PD au o majoritate de voturi destul de confortabilă de 59 de deputați. Iar remanierile guvernamentale ar fi inevitabile, susţine Roman Mihaeş.

Radio Chişinău informează că un post public de televiziune și altul privat, afiliat socialiștilor și președintelui Igor Dodon, vor fi retransmise pe 80% din teritoriul ţării şi vor putea fi vizionate de 90% din populaţie. Consiliul Audiovizualului le-a permis celor două posturi să se conecteze la multiplexorul A al întreprinderii Radiocomunicații. La concurs au participat cinci televiziuni, însă posturile Moldova 2 și NTV Moldova au fost declarate câștigătoare, cu unanimitate de voturi. Rezultatele concursului arată situația proastă pe piața media din R. Moldova, consideră Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente, precizând că postul NTV Moldova este o televiziune de partid. „Consiliul Audiovizualului s-a detașat de calitatea lui de garant a interesului public. Or, dacă permiți accederea în multiplex a unor televiziuni care de fapt reprezintă interese străine, descalifică membrii acestui Consiliu”, afirmă Petru Macovei.

Bizlaw.md publică reacţia Asociaţiei Judecătorilor din Moldova despre intenţia Guvernului de a le anula pensiile privilegiate. „Proiectele prin care se dorește limitarea dreptului special la pensie sunt subminatorii independenței justiției și în special a purtătorilor acestei puteri – judecătorii… La elaborarea documentelor nu a fost solicitată opinia corpului judecătoresc”, se spune într-un document al Asociaţiei. Se mai precizează că anularea componentelor dreptului special la pensie nu sunt corelate cu limitările, incompatibilitățile și riscurile profesionale ale judecătorilor. În opinia Asociației impactul proiectelor va crea în mod artificial dependențe justiției față de Guvern și politic, fapt ce implică riscuri foarte grave.

XS
SM
MD
LG