În numărul curent al revistei Dilema Veche, Ovidiu Nahoi reamintește ce a fost la început grupul Visegrad (V4), ce a devenit între timp și care e explicația aparentei înclinații a puterii de la București spre aceste state. Ele nu mai sunt „o avangardă a modernizării, democratizării și occidentalizării spațiului ex-comunist”, ci dimpotrivă, par a se fi regăsit pe o plaformă comună, iliberalismul. România nu a avut și nu are prea multe în comun cu acest spațiu, nici cultural, nici ca nivel economic, așa că singura explicație ar fi că politicienii de la București aspiră la libertățile oferite de o poziționare iliberală. „Nu cumva, scrie Ovidiu Nahoi, este nevoia de sprijin în lupta împotriva statului de drept? Nu cumva avem de-a face cu o alianță care să zădărnicească orice măsură punitivă din partea Bruxelles-ului, în cazul derapajelor de la normele democratice, astfel încît să pună în pericol însăși unitatea și solidaritatea europeană, spre evidenta satisfacție a Kremlinului?”
Pe aceeași temă, Ioana Ene-Dogioiu de la ziare.com a stat de vorbă cu Oana Popescu, analist de politică externă și directorul Global Focus. Analista spune că, de fapt, V4 nici nu a funcționat vreodată așa cum era de așteptat. „Pozițiile lor sunt doar în aparență coordonate pentru că se întâmplă că pe anumite dosare esențiale care țin de relația Est - Vest, între care esențial este cel al Europei cu două viteze, cu declinările lui, aceste țări se poziționeaza similar, chiar fără o coordonare și coeziune reală”. Ca stat, România a avut constant atitudinea: „vedem că se evoluează spre o Europă cu mai multe viteze, dar nimic din ceea ce facem nu va fi de natura să adânceasca aceste diviziuni”. În timp ce „În cazul V4, strategia e opusă: ne considerăm nedreptățiți, omiși din deciziile importante privind viitorul Europei așa că vom face scandal, vom bloca initiațive, pentru că nu noi suntem vinovații, ci nucleul dur al UE care nu ține cont și de noi”. Și în acest interviu, concluzia este că nu e vorba de o înclinație a statului român spre grupul V4. Principalele instituții nu și-au schimbat azimutul fixat spre Vest. E vorba de politică internă. Partidele politice sunt cele interesate de colaborarea cu regimuri precum cele de la Budapesta sau Varșovia, iar la Ministerul Afacerilor Externe s-ar executa doar un „balet”, prin care se transmit pe cât posibil semnale prietenoase în toate părțile.
Dragnea a făcut un pas înapoi, dar să nu ne bucurăm încă – este, în esență, opinia mai multor comentatori de la revista 22. Andrei Cornea nu are așteptări dinspre premierul Mihai Tudose, considerat „învingător” în confruntarea cu șeful său de partid. Tudose și-ar fi arătat deja „vocația iliberală” când a motivat renunțarea la miniștrii cu probleme penale prin exigențele Bruxelles-ului unde ar exista o altă percepție asupra prezumției de nevinovăție. Tot el e cel care, mai deunăzi, se războia cu băncile străine. Nici acum nu admite că „scăderea investițiilor publice, spre a satisface promisiunile salariale, e un lucru rău și că instabilitatea fiscală, promovată de PSD, e păguboasă”. Dar cel mai îngrijorător lucru este soluția pe care a găsit-o ca să scape de „cartoful fierbinte” al legilor justiției: le-a pasat la Parlament, unde coaliția la putere le-ar putea adopta fără mâna guvernului.
