„Conflictul politic intern începe să producă pagube majore pentru România în planul credibilităţii externe. Pentru prima dată, factorii de putere executivă, Preşedinţia şi Guvernul, sunt într-o bătălie deschisă şi acţionează divergent într-o chestiune de maximă sensibilitate la nivel mondial. Confruntarea Iohannis-Dragnea a depăşit liniile roşii reprezentate de interesul naţional al României”, scrie Ion M. Ioniță în Adevărul. Și el e de părere că felul în care liderul social-democraților Liviu Dragnea a blocat comunicarea dintre președintele Klaus Iohannis și ministrul de externe Teodor Meleșcanu, pe tema ambasadei României în Israel, a avut drept motiv un interes personal meschin: speranța lui Dragnea că își va atrage simpatia guvernului de la Washington.
Or, informează revista 22, oficialul american din ierarhia externelor Elisabeth Millard, a declarat la București, unde se află în vizită de ieri, că Statele Unite nu cer României să mute ambasada la Ierusalim, ci mai degrabă să continue lupta anticorupție. Ea confirmă în acest fel cele spuse luna trecută de ambasadorul american la București, Hans Klemm, care a reafirmat nevoia de stabilitate și de previzibilitate economică și financiară, dacă se doresc investiții americane în țară.
Andrei Cornea scrie, de asemenea în revista 22, că anunțul făcut de Liviu Dragnea privind mutarea ambasadei române de la Tel Aviv la Ierusalim e greșită şi din motiv că, prin poziția exprimată de puterea aflată la guvernare, România s-a plasat într-un grup de trei state care au blocat săptămâna trecută adoptarea unei declarații a Uniunii Europene de condamnare a mutării de către Statele Unite a ambasadei la Ierusalim. Cehia și Ungaria s-au exprimat pentru mutare, ca și România, dar n-au făcut încă nimic oficial! Cehia s-a mulțumit să anunțe deschiderea cândva, nu se știe când, a unui consulat la Ierusalim, în timp ce Ungaria nu a făcut niciun gest concret.
Deocamdată, scrie Cornea, „diminuarea influenței Uniunii Europene va aduce o putere personală aproape neîngrădită a lui Liviu Dragnea, a acoliților săi și a Partidului Social Democrat prin acapararea tuturor instituțiilor independente importante din țară”. Altminteri însă, analistul e de părere că „decizia celor trei estici are un anume sens”. Polemica transatlantică nu e productivă. Cu alte cuvinte, Germania și Franța acoperă diplomatic o anumită slăbiciune față de Rusia, fiecare din alte motive, prețul fiind șubrezirea securității continentale prin îndepărtarea de Statele Unite, deci de NATO. Revenind însă la bâlbâielile României: „înainte de orice prudență, scrie Andrei Cornea, ni se cere să avem o minimă direcție. De aceea, cooperarea instituțională dintre guvern și președinte sunt esențiale. A face declarații contradictorii la președinție și la Ministerul de Externe e mai rău decât a nu declara nimic”.
Și Armand Goșu, care inventariază în 22 „dividendele” trase de Rusia din conjunctura internațională atât de complicată, crede că „atât axa Washington-Ierusalim, cât și Londra-Paris-Berlin au nevoie de Rusia”. Moscova își poate permite deci să joace oportunist și „cu israelienii, cu sirienii lui Assad, cu milițiile iraniene, cu Teheranul, cu Turcia, practic cu toți actorii din zonă, jucând între ei, împiedicând ca vreunul să devină prea puternic”. Goșu consideră că situația lui Vladimir Putin e comparabilă în acest moment, ca poziție internă și externă, cu cea a lui Stalin din 1939.
