Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Sănătate Info”


Moldova - Pablo, generic, newspapers, Chisinau
Moldova - Pablo, generic, newspapers, Chisinau

Invitata de astăzi este Silvia Rotaru.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:34 0:00
Link direct


„Serviciile de asistență medicală urgentă din Moldova acum, și la îndemâna persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire. Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a lansat un program prin care oamenii cu dizabilități vor putea solicita Salvarea prin Viber sau Skype. Ce-i drept, se vor bucura de noul serviciu numai cei care au acces la internet.

Comercializarea medicamentelor în magazine specializate ar putea duce la folosirea lor necontrolată, iar în lipsa unei monitorizări a acestor unități, există riscul ca piața farmaceutică să fie inundată de medicamente contrafăcute. Acestea sunt câteva dintre riscurile analizate în cadrul unei dezbateri publice asupra proiectului de Lege privind completarea Legii cu privire la medicamente

Un raport al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale arată că anul trecut a fost înregistrat un singur incident cauzat de echipamentele medicale prea vechi, dar folosite încă de instituțiile medicale din Moldova. În consecință au avut de suferit pacienții. Presupunem că incidentul înregistrat este cel de la maternitatea din Spitalul raional Edineț, unde medicii foloseau un dispozitiv pentru tratamentul fototerapeutic al copiilor, care avea termenul de exploatare expirat. Ca să nu le facă și mai rău micuților, specialiștii transportau micuții care se nășteau cu bilirubina sporită și aveau icter la Centrul Perinatal din Bălți.

Este cunoscut faptul că Moldova este fruntașă la consumul de alcool, iar acesta este folosit și de către femeile însărcinate și viitoarele mame, iar urmările le suportă o generație întreagă. Naștere prematură, avort spontan, o dezvoltare anormală a fătului, deces ante-natal sau oprirea în evoluție a sarcinii sunt doar câteva dintre consecințele nefaste ale consumului de alcool în timpul sarcinii, potrivit specialiștilor.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG