Linkuri accesibilitate

Revoluția Română în presa vremii


22 decembrie 1989, la București (Foto: Jan Šibík)

La 30 de ani de la declanșarea evenimentelor de la Timișoara, întreaga presă europeană a publicat și continuă să (re)publice articole ale corespondenților care au „acoperit” jurnalistic Revoluția română, atunci, în decembrie 1989.

Proiectul special al Europei Libere: 30 de ani de la revoluție. Aici.

Astfel, conservatorul Financial Times (FT), cotidian al finanțelor din City, în articolul: Ce s-a întâmplat cu revoluționarii României după 30 de ani? l-a făcut pe autor, Alec Russell, să se întoarcă la Timișoara, unde l-am și întâlnit atunci, sosiți amândoi ca tineri jurnaliști freelance pentru un prim reportaj fierbinte. El se întoarce azi acolo și îi reîntâlnește pe unii din revoluționarii de atunci, precum Ioan Savu. Mulți sunt dezamăgiți de evoluția României, deoarece, cum o amintește autorul, „revoluțiile își devorează copiii”.

Avem însă amintiri sonore diferite. Alec Russell scrie că la Timișoara revoluția s-a petrecut pe un ritm de Lambada. Eu însă îmi amintesc foarte bine și am scris chiar atunci că ea s-a petrecut pe un imn de fotbal (“Oleee-oleee, Ceaușescuuu nu mai eee!…”).

Tot așa, Shaun Walker revine în The Observer (cel mai vechi săptămânal de duminică din lume, cuplat acum cu The Guardian) asupra orfelinatelor lui Ceaușescu, a căror oroare s-a mai estompat, dar care atunci erau un subiect major pentru presa din întreaga lume.

Scrie The Observer: „În cele trei decenii de la căderea comunismului, doar o mână de oameni au fost pedepsiți pentru rolul lor în regimul represiv al lui Ceaușescu și nu au existat deloc cazuri de tragere la răspundere penală pentru zecile de mii de copii maltratați în rețeaua inumană de orfelinate.

Orfelinatele au început să se umple de pe la sfârșitul anilor '60, când statul a decis să lupte împotriva crizei demografice prin interzicerea avortului și contracepției. Mulți dintre copiii din orfelinate nu erau de fapt orfani, ci erau abandonați de părinți care considerau că nu pot face față financiar creșterii unui copil.

Cele mai îngrozitoare abuzuri au avut loc în azilurile pentru copii cu dizabilități. La vârsta de trei ani, copiii cu dizabilități erau triați de comisii spitalicești în trei categorii: cei „vindecabili”, „parțial curabili” și „incurabili”. Copiii puși în a treia categorie, dintre care unii aveau handicapuri minore sau inexistente, au fost supuși unor tratamente deosebit de brutale.”

Ceaușeascu a furat vesela lui Valéry Giscard d'Estaing

La fel, britanicul și euro-scepticul The Telegraph, ziarul în care scrie Boris Johnson, publica pe 16 decembrie: S-a scuturat oare Bucureștiul de spectrul dictatorului? unde se descrie felul amenințător, simbolic violent, în care construcțiile-far ale comunismului și puncte centrale ale Bucureștiului comunist, clădirea Comitetului Central și Palatul lui Ceaușescu, continuă să domine și să determine țesutul urban al capitalei.

A doua zi, același Telegraph descria cum fuga lui Ceaușescu s-a petrecut pe un fundal de umor negru și brutal.

Spune The Telegraph: Occidentul privea la Ceaușescu ca la un dizident, un om cu care se putea lucra și vreme de două decenii l-a acoperit cu favoruri și invitații la cină. În 1978, Ceaușescu și Elena au vizitat palatul Buckingham, o călătorie care le-a revelat natura tâlhărească. Valéry Giscard d'Estaing, președintele Franței, sunase anterior pentru a-I avertiza pe britanici că atunci când a vizitat Parisul, Ceaușescu a furat tot ce nu era înșurubat sau bătut în cuie, inclusiv veselă, scrumiere, ba chiar și robinete (palatul britanic a ascuns câteva elemente, doar ca să nu dispară).

A apărut atunci că românii insistau ca Elenei să i se dea un titlu academic de la universități britanice: acea femeie doar cu educație elementară se credea o chimistă de renume.

Călătoria a fost o umilință pentru Regatul Unit, care totuși a obținut un contract pentru avioane. Ne putem imagina dezamăgirea guvernului Maiestății Sal,e când Nicolae a întrebat dacă poate plăti o parte din contract oferind înghețată, iaurt și căpșuni.

Ironia este că în vreme ce Occidentul credea că Ceaușescu este un moderat, el era convins că Uniunea Sovietică se înmuiase și că trăda socialismul. Ceaușescu încerca să construiască un stalinism pur, cu o economie controlată și un cult al personalității.

/.../

Ceaușescu era cât se poate de patriot, cu toate astea încerca să construiască un stat mai socialist și decât USSR-ul, închis mai ermetic decât Coreea de Nord și mai fanatic decât China lui Mao.

S-a tot spus că adevăratul comunism n-a fost niciodată încercat. Nicolae Ceausescu s-a apropiat cel mai mult de asta, scria The Telegraph pe 18 decembrie.

Un documentar strâmb

Nu toată presa a „acoperit” însă Revoluția română cu rigoarea celor de mai sus (dacă lăsăm deoparte Lambada din FT). De pildă, canalul belgian La Trois a difuzat sâmbătă 14 decembrie, la cea mai bună oră de audiență: 21.00 (și reluat duminică 15 decembrie pe France 5) un documentar franțuzesc nou despre Revoluție și căderea lui Ceaușescu: "LE PROCÈS DES CEAUSESCU: UNE RÉVOLUTION VOLÉE" (documentar de Vincent De Cointet, 2019).

Documentarul, care va avea premiera în România pe 23 decembrie, poate șoca prin dezinvoltura cu care echipa de realizatori se lasă manipulată în România și prin inexactitatea totală a derulării evenimentelor așa cum reiese de acolo. Nu doar că vocea actorului care citește comentariul nu știe să pronunțe corect Ceaușescu și Tökes, dar filmul începe cu un interviu cu Petre Roman, după care trece la mărturia opozanților (!) Stelian Tănase și Gelu Voican Voiculescu (!!!).

La 30 de ani de la evenimente, un documentar francez ni-i propune așadar pe Petre Roman, Stelian Tănase și ocultistul Voican Voiculescu ca fiind eroii și vocea adevărului pentru milioane de francezi și belgieni.

Iar Ion Iliescu e prezentat de aceștia de-a lungul documentarului ca o forță de opoziție internă a regimului. Se vede că accesul la totalitatea informației ne-a împins în epoca post-truth... într-adevăr.

Mai multe, citiți AICI.

XS
SM
MD
LG