Linkuri accesibilitate

Richard FORD. Femei cu bărbaţi


O scriitură virilă demnă de pana lui Hemingway, cu inflexiuni (psihologice & stilistice) faulkneriene.

O scriitură virilă demnă de pana lui Hemingway, cu inflexiuni (psihologice & stilistice) faulkneriene, aşa mi se prezintă americanul Richard Ford în volumul Femei cu bărbaţi, Vellant, 2018 – volum însumând „trei povestiri lungi perfecte, atât de sinuos întreţesute şi atât de subtil comunicate, încât întregul dobândeşte coerenţa unui mare roman” (Mail on Sunday).

„…acel moment de graţie de dinaintea unui gest definitoriu, în care totul se conjugă la potenţial, înainte ca viaţa s-o ia într-o direcţie sau alta – spre regret sau plăcere, sau fericire, spre un soi de permanenţă sau altul”, nu-i aşa că fraza v-a fermecat, şi suntem abia la începutul primei povestiri, Afemeiatul, în care un american aflat într-o călătorie de afaceri la Paris face cunoştinţă c-o franţuzoaică, cu care iese în câteva seri, înainte de-a se întoarce în SUA. Odată ajuns acasă, continuă să se gândească la Joséphine, iar soţia lui, Barbara, simte schimbarea – drept care-i „dă liber”: „Vino acasă când te plictiseşti să faci ce te-ai dus să faci acolo, cu nu ştiu cum o cheamă”. Şi iată-l pe Martin Austin din nou în Franţa („Nu-i plăcea că se află la Paris doar din cauza lui Joséphine Belliard, din cauza unei femei, una pe care abia dacă o cunoştea…”), iar surprizele îl iau pe nepregătite („Joséphine părea mai franţuzoaică decât îşi amintea. În mintea lui, ea era aproape americană, doar că avea accent franţuzesc”) – fără menajamente, femeia îi dă papucii: „Nu te vreau. Nu mai vreau nici un bărbat. (…) Nu-mi pasă ce se întâmplă cu tine. Eşti mort. Nu te văd”. Şi această, nici nu morală, ci frază cu care te alegi, pe final: „…ce era, oare, posibil cu adevărat între doi oameni? Cum puteai regla cursul vieţii, făcând cât mai puţin rău, şi totuşi fiind ataşat de ceilalţi?”

Şi mai sucite sunt relaţiile dintre personajele din Gelozie – suficient să citez două fraze: „Dacă, de pildă, mama ta are un prieten tânăr şi drăguţ la Seattle sau dacă tatăl tău are o drăguţă aici, unde a-nţărcat mutu’ iapa, atunci e o problemă”, şi, ceva mai încolo, din gura aceleiaşi mătuşi Doris: „Pe vremuri mă gândeam că tatăl tău s-a însurat cu sora greşită, pentru că ne-am întâlnit cu toţii în acelaşi timp”.

Ultima nuvelă, Occidentali, trece de suta de pagini, şi se întâmplă tot la Paris („El nu ţinuse niciodată morţiş s-ajungă la Paris. Problema (…) fusese întotdeauna cum să transformi ceea ce se petrecea aici în ceva care să conteze la tine acasă”) – acel gen de text care se desface cu încetinitorul, iar final îţi taie suflarea.

De citit cap-coadă cu cea mai mare atenţie, Richard Ford te răsplăteşte la tot pasul cu fraze de genul: „Recunoşteai schimbările din interiorul tău, credea el, nu prin atitudinea celorlalţi faţă de tine, ci prin felul în care te simţi tu raportat la tine”.

14 ianuarie ’19

XS
SM
MD
LG