Inconfundabil, umorul englezesc! În special, umorul negru cultivat de-un scriitor născut la Cardiff din părinţi norvegieni, numit în onoarea exploratorului Roald Amundsen – mă refer la Roald Dahl (1916 – 1990), poet şi autor de romane, nuvele, scenarii de filme, cărţi pentru copii ş.a.m.d. I-am citit pe nerăsuflate culegerea de proză scurtă Ţoc ţoc, Art, 2019, şi tot atunci i-am dat dreptate cronicarului de la Irish Times: „Roald Dahl este unul dintre puţinii scriitori pe care-i cunosc despre a căror operă se poate spune pe bună dreptate că dă dependenţă”.
11 nuvele de varii dimensiuni, de la 10 („Geneză şi catastrofă”) la 40 pag. („William şi Marry”), redactate într-un stil pe cât de alert, pe-atât de elevat, tot atâtea „capcane” – unele, ca „Doamna Bixby şi haina colonelului”, întinse pe faţă – în care păşeşti cu toată încrederea, iar odată căzut în ele, nu-ţi mai vine să ieşi:
„America este pentru femei ţara tuturor posibilităţilor. Pe mâinile lor e deja optzeci la sută din averea naţiunii. În curând o s-o aibă pe toată. Divorţul a devenit o afacere profitabilă, uşor de obţinut şi uşor de uitat; orice femeie ambiţioasă poate să divorţeze de câte ori pofteşte şi îşi poate multiplica câştigurile până când acestea capătă proporţii astronomice. Moartea soţului aduce de asemenea recompense plăcute, iar unele doamne preferă să se bazeze pe această metodă. Ele ştiu că perioada de aşteptare nu se va întinde prea mult, pentru că munca în exces şi hipertensiunea arterială îi va veni inevitabil de hac amărâtului în scurt timp, iar acesta va muri la biroul lui cu un flacon de benzedrină într-o mână şi cu o cutie de tranchilizante în cealaltă” – se-nţelege că după o asemenea intrare în forţă, orizontul de aşteptare e imens; cu atât mai graţioasă va fi pirueta finală, în care soţul încornorat îşi trage pe sfoară magistral soţia adulteră, după ce că aceasta pusese la cale un scenariu aparent ingenios: „Mersul [secretar]ei avea o cadenţă vioaie, iar în urma ei se distingea un parfum discret; şi arăta ca o regină, exact ca o regină, în frumoasa blană de nurcă neagră pe care colonelul i-o dăruise doamnei Bixby”.
Mort de-o boală rară de sânge, sindromul mielodisplastic, cert e că Roald Dahl le-a făcut mult sânge rău tuturor bigoţilor, ipocriţilor şi încuiaţilor – operele sale caritabile sunt continuate de fundaţia ce-i poartă numele.
9 septembrie ’19
