Linkuri accesibilitate

Rodica Postolachi: „Doamne, ajută bucovinenilor și moldovenilor noștri să izbutească ceva împreună!”


Rodica Postolachi

Rodica Postolachi: Născută pe 26 octombrie 1967 în s. Camenca, r-nul Glodeni. Absolventă a Universității de Stat din Moldova, facultatea litere, în anul 1993. Cu o experiență de peste 30 de ani în pedagogie, profesor de limba și literatura română, în special la Liceul Teoretic „Liviu Damian” din or. Rîșcani. A fost șef- adjunct al Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani. În 2010 a obținut diploma de master „Administrație Publică” la Academia de Administrare Publică din Chișinău. Din 2011 și până în prezent este secretar al Consiliului Raional Rîșcani. A participat în anii 2005-2011 în monitorizarea proceselor electorale în diverse proiecte realizate de Promo-LEX.

Luni

E ziua soarelui. Să dea Bunul Dumnezeu să se oprească ploile. Merg spre serviciu cu gândul la un aviz neîntemeiat pentru o cerere. Mereu între ciocan și nicovală. Am încheiat ieri romanul Pe contrasens de Oleg Serebrean. Merită să citești o carte pentru o frază: În viață ne ține dragostea și grija pentru cineva, fie sentimentul unei datorii, certitudinea unei meniri.[...] Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea, realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit. Nu razi nimic din ea. Trebuie să-i trimit autorului un mesaj.

Ieri seara am închis lampa cu ultima pagină din Atitudinea este totul de Jeff Keller ( recomandată de elevi).

Bună dimineața. Salut oamenii cu zâmbetul pe buze. Starea de bine este contagioasă. Oamenii îmi răspund la fel. Azi vor fi anunțate notele la examenul de absolvire a gimnaziului. Îmi imaginez zâmbetele de fericire a celor ce au 10 și grimasele unora dintre cei nefericiți cu 8 și 9.

Într-un ceas bun, zi de luni!

Din viața pe on-line: încurajez o colegă pentru îndrăzneala de a ieși la rampă în susținerea unui partid politic, mă bucur pentru ea: tânără energică, înțeleaptă; felicit o fostă colegă – mamă a doi copilași, care a luat drumurile muncii peste hotare din nevoi financiare – sărbătorește ziua de naștere... cum sărbătorește ea oare? departe de copii, părinți, soră...

În rest schimb de opinii despre acte, dispoziții, vizite, ședințe, acțiuni ale APL.

După serviciu. M-am bucurat de soare din plin. A fost într-adevar ziua soarelui. Avem un stadion foarte bun pentru vremurile din țara noastră. Și timpul a fost binevoitor cu iarba în acest an sau cu angajații stadionului... Am discutat aprins despre funcționari/ funcționărași/ cinovnici, care uită că sunt în serviciul cetățenilor, nu a șefilor. Și iarăși mă derutează ideea: ne temem să fim corecți, să respectăm legea...

Înainte de somn. E exasperant gândul că nu pot privi în ochi/ mă tem să vorbesc cu omul mistuit de boală. În pragul absolvirii școlii medii mă gândeam să mă fac medic. Ce era să fac?! Nu pot să uit ochii omului mistuit de boală... Trece prin mine puțina scânteie de viață desprinsă din privirea și din vocea care a închegat un dialog fatic: ce mai faceți?

Citesc Ard pădurile de Paula Erizanu. Nu înțeleg intriga (dacă are o intrigă) abia am început romanul - gândul mi-e furat de vocea slabă: ce mai faceți? Un pâlpâit de viață... Atât de mult a evoluat omul, dacă a evoluat... cosmos, IT, nanotehnologii, și cancerul se dovedește a fi invincibil...

Nu cred că e cea mai bună temă de meditație asupra nopții. Revin la Inessa Paulei Erizanu în speranța să înțeleg intriga.

Marți

Obosită după insomnie merg la serviciu. Trandafirii mă întâmpină, multicolori, bucuroși de soare și răcoarea dimineții. Discuții banale despre pericolul telefonului, fără de care suntem în pericol.

Viața on-line: am descoperit informația că și în anul curent Guvernul României va acorda burse copiilor noștri. Am distribuit-o cu dilema: împrăștiem sau trimitem copiii la carte... Legenda Margaretei îmi amintește de două doamne cu acest nume de floare, le atașez lângă legendă.

Mă înfioară datele despre COVID-ul în variantă indiană.

Pe masă mă așteaptă ultimile pagini din Tata Vasile de Vladimir Beșleagă.

Insist să fie menționați mâine cu diplomă funcționari publici tineri, pentru a-i motiva, a-i încuraja și pentru a crea o atmosferă de conciliere între generații și între colegi.

Pe parcursul zilei, printre acte, note explicative și informative, proiecte de decizii, recepționez fotografii pentru concursul de fotografii cu genericul „Moldova, plaiul meu natal’’. Revăd peisaje din Hiliuți, marea noastră de la Costești. Replica e frumos pământul nostru mă convinge că și funcționarii publici sunt romantici.

După masă caut contacte cu Alina Bradu poate găsesc un prosop pentru vizita la Suceava. Spre seară merg la Bălți, dar mă dau bătută, n-am găsit ce am căutat. M-au blocat atât prețurile înalte și elementele tradiționale de pe produsele propuse. Mi se par mai puțin ale noastre, ale zonei de nord, mi se par denaturate nu prea ne definesc ca neam, ca regiune. De fapt am căutat un prosop cu trandafiri. Vânzătoarea își apără marfa explicându-mi cât este de complicat să confecționezi unul. Eu zâmbesc, o susțin.

Gândul mă duce nostalgic de timpurile (parcă au fost mai ieri) când, alături de mama, țeseam și coseam prosoape cu diferite modele, croșetam horboțică pentru a le împodobi capetele. Atunci în sat în toate casele erau atârnate prosoape la icoane, erau prinse doroște (frumoasă traducere cărărușă; chindee fără captete, aceleași ștergare, dar broderie pe toată lungimea, nu doar la capete) la ungherele odăilor, pe covoare, la rama cu fotografiile familiei. Gospodinele făceau schimb de modele, le copiam pe foi de matematică. Ața colorată de calitate era greu de găsit. Slavă Domnului că unii demnitari au insistat să se organizeze festivaluri, ziua portului popular și astfel se pun în valoare comorile noastre.

Miercuri

Postez o felicitare virtuală pentru prietenii din rețelele de socializare cu ocazia Zilei funcționarului public. Descopăr cu uimire o fostă elevă, azi o bună prietenă, tânăr funcționar public. O felicit auzindu-i vocea plină de optimism. Îmi insuflă încredere.

În sala de ședințe, marcăm simbolic evenimentul. Funcționarul public nu e o profesie, e un fel de a fi. Mereu monitorizați de demnitari. De multe ori mă întreb: funcționarul e în serviciul demnitarului, al legii sau al cetățeanului? Fiecare ipostază are specificul ei. Da, pe anumite segmente coincid, dar pe segmente mai mari diferă. Cuvinte de felicitare, mesaj de mulțumire. Plăcerea sărbătorii e pipărată cu replicile nemulțumirii. E bine acolo unde nu suntem noi.

Plecăm la Seceava. Grijile plecării: vestimentație (oficial/național și căldură mare ca la Caragiale). Mergem descoperind traseul, discutăm despre diferențele în calitatea drumului: la noi și după vamă; în județul Botoșani și cel din Suceava. La Botoșani lucrările sunt în toi. Se efectuează lucrări capitale. Banii mari valorificați din investiții europene ajung și pentru marginea de est a țării.

Și, în sfârșit, Suceava. Atât de caldă la propriu și la figurat. O cină lungă. Masa copioasa. Muzica. Muzica viorii: Balada lui Ciprian Porumbescu. (La sfârșit am înțeles că au fost invitați artiștii special pentru noi. Eu am înțeles, poate și ceilalți membri ai delegației...) Oamenii discută aceleași probleme, în aceiași termeni: asistență socială, COVID, șomaj, emigrație, vaccin, calitatea forței de muncă, asistența medicală... Citesc pe față gazdelor emoțiile preocupării de a reuși. Am convenit asupra agendei zilei de mâine: vizitarea aeroportului, semnarea înțelegerii de cooperare, hram, alte vizite. Nedumerirea mea: moldovenii se înțeleg perfect cu românii. Accentuat mai des răsună ideea ca vom fi o țară (de gazde, bineînțeles, rostită). Oaspeții tac la acest subiect, se fac a nu auzi... sau nu aud intenționat.

Am ieșit. În strada Mitropoliei ascult forfota de seară și răcoarea sfârșitului de zi. Surpriza serii: Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Lume de peste lume, pictura veche, chipurile sfinților, voci mirifice, cântul liturgic – toate împreună încântă sufletul. Lumânările în întunericul nopții amplifică emoția.

O zi plină, o zi împlinită.

Joi

M-am trezit obosită. Insomnia a fost generată de locul nou sau de grijile vizitei. În final dau vina pe temperaturile înalte și actualizez în cap agenda zilei care e foarte încărcată. Mă frământă aceeași emoție: vestimentație: apariția în fața lumii, nerăbdarea reușitei și povara căldurii.

De dimineață vizităm aeroportul. E o instituție a Consiliului județean. În timpul prezentării pline de cifre și calcule mintea mea analizează circumstanța prin prisma relativității: un consiliu județean cu aeroportul său reușește și în pandemie, un guvern întreg nu poate ieși din probleme cu aeroportul țării. Ajung la concluzia că am putea și noi să zburăm de la Suceava, au prețuri atrăgătoare și destinații diferite. De aici lumea ajunge și în Italia și în alte țări unde și-au găsit moldovenii noștri de lucru sau, de ce nu? la odihnă. S-a discutat despre posibilitatea stabilirii relațiilor între agenți economici din țările noastre în vederea desfășurării unor activități de producere la aeroport.

Mai târziu sunt parte din delegația oficială a autorităților sucevene la Sfânta Liturghie - hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Aici mirosul sânzienelor e altfel, ca la hram, nu ca în câmp. Mă gândesc la cele sfinte, la egalitatea în fața morții, la cei neputincioși, la portul național îmbrăcat de oamenii simpli veniți la liturghie. Cele 30 și ceva de grade de arșiță nu sunt un obstacol pentru enoriașii veniți la mănăstire. Și peste toate muzică divină a slujbei. Coboară împăcarea în suflet. Printre cânturile liturghiei se aud mesajele predicii și cele de mulțumire autorităților. Doamne iartă-mă, e un semn al relației dintre biserică și puterea de stat sau e o convenție a susținerii reciproce a celor două puteri ale creștinilor...

Punctul forte al zilei: în Sala Unirii Bucovinei cu Țara din Palatul Administrativ din Suceava a fost organizată ceremonia semnării înțelegerii de cooperare între județul Suceava și 4 unități administrative din Republica Moldova. !Chișinăul e tot aici. Mesaje încurajatoare, îndemnuri și planuri concrete: turism, susținerea muzeelor, facilități economice, proiecte comune în educație, colaborare în sistemul de sănătate, dotarea spitalelor. Doamne ajută bucovinenilor și moldovenilor noștri să izbutească în ceva împreună! Mai întâi să vrea.

Mergem spre cetatea de scaun. Aici asistăm la un alt moment plin de evlavie: Slujba de pomenire a domnilor Moldovei. Tresar la întrebarea: ce ar vrea domnitorii de la noi? Caut răspuns/răspunsuri: să fim împreună, să trecem Prutul fără barierele birocrației, să nu mai plătim tribut conștiinței și marilor puteri, să fim țară. Oare ne dorim sincer acest lucru? Oare cei ce declară cu nu au nevoie de unire sunt sinceri?

Vizităm cetatea. Un ghid extraordinar, un distrugător și, în același timp, un amplificator de mituri. Istoria, asemeni ciocârliei, se înalță din afirmațiile lui până la poveste și apoi coboară până la cruda realitate. Capela Cetății de Scaun a Sucevei ne surprinde cu răcoarea zidurilor și însemnele vechi păstrate pe ele. Bărbații noștri își încearcă norocul și iscusința la tragerea din arc. Mai ochesc, nu știu, dacă au făcut serviciul militar măcar cineva dintre ei, dar țintesc.

Disconfortul căldurii este împrăștiat de plăcerea călătoriei, a comunicării cu sucevenii. Târgul meșteșugarilor de Sânziene „Produs în Bucovina” e susținut de muzica săltăreață a dansurilor populare. Un ansamblu de dansatori bucură sufletul prin mișcările ritmice. Cred că le-a fost și lor dor de dans, pandemia i-a ținut pe loc.

Suntem însoțiți permanent de gazdele ospitaliere. La un moment dat mă gândesc la domnii care au grijă de noi. Sunt la serviciu, dar atitudinea este mai mult decât una din datorie, este părintească. Ai noștri au obosit.

Azi e Ziua internaţională a Iei. Târgul e plin de produse meșteșugărești din lemn, ceramică și detalii ale costumului național. Muzica, dansul și voia bună menține atmosfera de sărbătoare a hramului. Aici cred că și-ar găsi locul și meșterițele noastre de covoare de la Mihăileni, ansamblurile de muzică și dans din raion.

Ne-am luat rămas bun de la gazde scurt, fără mesaje. Regret.

În noaptea zilei urmăresc procesiunea de așezare a Moaștelor Sf Ioan Cel Nou în racla din biserică. Întunericul, cântecele cu o rezonanță specifică sub bolta bisericii, mișcarea enoriașilor mă înfiorează, trăiesc senzații deosebite.

Vineri

Mă trezesc la primele raze ale soarelui. Strada pătrunde în odaie cu zarva specifică a orașului. Motoarele transportului dau de știre că sucevenii sunt matinali. E ziua plecării. Mai este timp până la aranjarea bagajelor. Sunt atentă la detalii. Mereu uit câte ceva prin hoteluri.

Îmbarcarea e cu plăcerea întoarcerii acasă. Șoferul e surprins de o informație găsită la parbriz, alolingv fiind, a crezut că e un cont de plată, o amendă. Iau foaia și zâmbesc liniștindu-l. El mă întreabă ce e cu cifrele din pagină. Îi explic că, de fapt, e o informație despre diferențele dintre România și Moldova: suprafață, populație, salariu, pensie. El răsuflă ușurat că nu e amendat. Eu mă întristez că nu a conștientizat mesajul.

Drumul spre casă mă ține de veghe, păzesc traseul până la vamă, să nu rătăcim. Gustul amar al despărțirii de Suceava mă urmărește până acasă.

Răspund la mesaje și la sunete. Selectez fotografiile din telefon. Ultima este în Piața Tricolorului din municipiul Suceava. Mâine e ziua în care întreaga Românie sărbătorește Ziua Drapelului Național. Mă surprinde coincidența fericită a circumstanțelor.

Rutina din Rîșcani mă readuce la realitatea din Moldova. Emoțiile mele nu sunt înțelese de cei căror le vorbesc. Aduc în ordine lucrurile.

Pe scaunul din fața casei revăd vecinul, mă zguduie schimbarea cauzată de boală. Expresia se usucă îmi provoacă lacrimi. Cât e viața omului?! Discut despre banalitățile zilei: serviciu, cumpărături. I-aș fi povestit cu lux de amănunte despre călătorie. E un om cu suflet mare, un adevărat medic și un român patriot. Nu am reușesc să depășesc bariera psihologică să-i vorbesc. Altă dată când voi face-o... Voi mai face-o ... Cu certitudine - nu.

Acasă revin la Ard pădurile de Paula Erizanu. Citesc fără să reușesc să mă concentrez, pierd firul subiectului, al subiectelor. Încă nu am ajuns la intrigă sau intriga n-a ajuns la mine...

Deschid televizorul. Mă captivează emisiunea Câştigă România! prezentată de Virgil Ianţu. Admir participanții, erudiția lor, admir prezentatorul, inteligența lui. Până la urmă cred că și eu câștig România. Nu știu dacă România m-a câștigat în toată puterea cuvântului, dacă are folos de cetățeanul din buletinul meu.

E campanie electorală. Unioniștii noștri sunt dispersați.

Adorm cu gândul că trebuie să duc la bun sfârșit jurnalul.

XS
SM
MD
LG