Linkuri accesibilitate

Rodion Burcă: „Nu sunt adeptul sărbătorii în varianta rusească pentru ca nu mă consider deloc eliberat în '44”


Rodion Burcă este autor al Jurnalului săptămânal la Radio Europa Liberă.

Născut la 13 aprilie 1988 în Chircăieștii Noi, Căușeni. În anul 2012 a absolvit facultatea de Istorie și Filosofie a USM. Doi ani mai târziu își ia diploma de master în Istorie Contemporană la aceeași universitate. În aprilie 2009 participă la protestele anticomuniste fapt pentru care este arestat pe 9 aprilie. În același an devine președinte al asociației obștești „ProEtnos". Un an mai târziu în aprilie 2010 editura Prut Internațional îi publică memoriile care tratează perioada protestelor și a celor 5 zile aflate în arestul poliției comuniste. În 2011 memoriile sunt reeditate în Ploiești sub același titlu – „Afară din Întuneric”. Începând cu 2012 și până în 2017 s-a aflat în Germania. În 2017 se întoarce în Moldova și este angajat operator al Serviciului 112. A fost șef de tură în cadrul 112. Din 2019 este analist de date în cadrul unei companii internaționale.​

Luni

Dimineața devreme merg la un centru privat sa fiu investigat de către un medic terapeut. Medicul meu de familie mi-a refuzat dreptul de a mă consulta și a-mi lua un set de analize după ce l-am anunțat la telefon ca am febră ușoară, dar zilnică de mai multe săptămâni și o stare de oboseala care se instaurează destul de brusc spre seara. Luat la rost pentru ca nu m-am prezentat la policlinica mai devreme, i-am adus aminte ca am fost în carantină după ce m-am întors în țară cu o persoana infectata la bordul avionului. Apoi, după ce autoritățile m-au considerat sănătos, am ținut sub supraveghere febra și, având niște cunoștințe medicale generale, nu am considerat ca temperatura ușoară e mai periculoasa decât riscul de a merge la policlinica în perioada în care numărul celor infectați de COVID creștea accentuat în fiecare zi. Mai ales ca nu prezentam alte simptome. La final, mi s-a spus ca nu pot fi primit la policlinica și că trebuie sa merg la privat. De regula în asemenea situații fac scandal și îmi cer drepturile, însă după ce am activat cam doi ani la Serviciul De Urgență 112 și, am văzut și auzit calvarul prin care trec medicii în general și, cei de familie în particular, pun răbufnirea medicului meu pe seama supra-oboselii și îi urez o zi frumoasa. În drum spre clinica, dar și de acolo înapoi spre casa, asist la mai multe conflicte izbucnite între călătorii cu măști si cei fără, sau dintre taxatori și unii dintre călătorii urcați fără măști. Când situația a început a se mișca ușor dar sigur spre o păruiala generala, in troleibuz au urcat doi polițiști și gâlceava a încetat imediat. Din păcate, nu pentru că oamenii legii au impus respect, ci pentru ca, fiind și ei fără măști, au devenit argumentul decisiv pentru tabăra anti protecție individuala.

Polițiști, și el si ea, au tăcut mâlc tot drumul...

Câteva ore mai târziu am urmărit de la geamul apartamentului cum la stația terminus a rutei 22 un carabinier și un soldat încearcă sa imobilizeze un tânăr care se opunea destul de agresiv. Chiar dacă sunt împotriva fenomenului “stai acasă” imediat ce acest “stai acasă” depășește patru saptamini, sunt pentru masuri de protectie individuala si distantare sociala. Una este sa lasi economia sa moara si sa lasi o buna parte din antreprenori în faliment și alta este sa fii atât de ignorant incat sa nu pricepi ca neglijând tehnicile de protectie individuala chiar ai toate șansele sa te infectezi și-n același timp sa infectezi și pe cei din jurul tău. Din aceasta cauza consider binevenite amenzile și desconsider declarațiile populiste ale domnului Candu. Din păcate, prea mulți dintre concetățenii mei se autocomplac în ignoranța lor și nu inteleg decat limbajul forței și al acțiunilor punitive.

Marți

Încep ziua cu o cafea alături de soția mea și o admir în timp ce ea își contempla uriașa colecție de orhidei, povestind cu fiecare în parte. Fiecare cu hobby-urile lui. Îmi iau și eu cafeluta și trec la balcon, unde în cateva zeci de ghivece cresc tot felul de plante, de la ceapa la frunze de salată, busuioc, ghimbir și rucolla. Activitatea îmi este întreruptă de apelul unui fost coleg de la 112. Îmi povestește tragedia prin care a trecut o familie unde inițial mama soției a fost infectata la unul dintre spitalele raionale, apoi s-a infectat fiica ei și în final soțul. Peste puțin timp mama a decedat, apoi a decedat și medicul de la care teoretică a preluat infectia. Operatorii, aflați continuu în contact cu oamenii din țară sunt la curent cu tot felul de povesti de viata care deseori sunt comice, dar și mai des de-a dreptul horror.

Chiar dacă am aproape un an de cand am parasit aceasta institutie, încă mai trăiesc cu un fel de stres post-traumatic.

Încă mai visez episoadele care au lăsat un puternic impact emoțional...

Cele în care întregul sistem informațional cădea în momentul în care aveai pe fir o mama a cărui copil nu mai putea respira de mai bine de un minut și era pe punctul sa se piarda cunostiinta sau copilul care-și avea alături părintele în stop cardio-respirator, iar sistemul cadea inainte sa poti lua adresa apelantului. Sau oamenii care sunau din spital și cu ultimă sforțare ne rugau sa luam legatura cu medicii pentru ca ei sunt dupa operatie și au dureri severe, sau hemoragie puternica si nu găsesc pe nimeni care să-i ajute.

Sau arestarea unuia dintre profesorii turci pe 6 septembrie 2018 și apelul disperat al unui prieten care credea ca profesorul este răpit. Bietul de el, nu avea de unde sa stie ca mascatii imbracati in civil și care nu s-au obosit sa se prezinte, de fapt nu erau mafioti, ci polițiști moldoveni într-un stat mafiot. Sau bunica de peste 80 de ani a cărei pensie era luată luna de luna de către vecin și în momentul în care a găsit curaj sa protesteze, acela i-a străpuns palma cu cuțitul. In momentul apelului, batrina nu cerea dreptate ci doar sa meargă cineva sa dea apa animalelor rămase de 3 zile singure acasa. Cei din spital nici măcar nu s-au catadicsit sa anunțe poliția că au un pacient cu o plaga penetranta de cutit. Sau cazurile în care victimele violenței domestice sunau repetat sa ne anunte ca poliția se întreține amical cu agresorii, iar ele, pline de răni și sângerând, sunt ascunse prin buruiene. Atâtea și atâtea episoade de durere extremă, neputință și ignoranță institutionalizata, care pur și simplu nu se incadrau în nici un tipar de stat funcțional și care mi-au demontat atat de mult încrederea în instituțiile de stat ca garant al securității mele, încât unul din primele lucruri de după depunerea cererii de demisie a fost sa încep procesul pentru obținerea permisului de port arma.

Miercuri

Mă intalnesc cu unul dintre producătorii agricoli serioși din țară. Încercăm sa exportam uleiuri eterice în Coreea de Sud. Destul de greu dar uneori avem și reușite în ce privește exportul de produse agricole în țara asiatică. Efortul unor producători de la noi de a exporta în Republica Coreeana a beneficiat mai mult de ajutorul soției mele, singurul traducator de limba coreeana din țara și find cunoscătoare a mentalității destul de specifice a acestui popor, decât de ajutorul instituțiilor abilitate moldovenesti. Desigur, susținerea autorităților ar fi contat mult, însă aproape de fiecare data cand soția mea coordonează intalnirea dintre un investitor coreean și unii birocrati serioși de pe la noi, de regula se lăsa cu mari dezamagiri. Ai noștri cer ca intâlnirile sa aibă loc numaidecât pe la restaurante cochete și, desigur sa fie plătite de partea coreeana.

Apoi după unul, doua pahare își aduna curajul să fac asemenea propuneri încât uneori investitorul asiatic pur și simplu se scoala și plecă crucindu-se direct spre aeroport. Birocratii noștri nu prea înțeleg ca exista o mare diferenta intre oamenii de afaceri coreeni, care pun un preț deosebit pe morala si imaginea lor de oameni serioși și businessmanul moldovean tipic care este gata sa calce și pe morala si pe tara de dragul unui castig rapid. Păcat ca cei pe care ii votam, și nu mă refer aici doar la actualul guvern pentru ca experiențe am avut mai mult cu birocratii numiți de guvernele precedente, pro-europene, promovează oameni pe principiul partinic și nu pe capacități, experiența și disponibilitatea de a lucra pentru dezvoltarea țării.

Agricultorul cu care m-am întâlnit aduce și el un exemplu în acest sens...

Îmi povestește cum au mers impreuna un grup de antreprenori la o expozitie agricola in Germania- una dintre cele mai mari expoziții la nivel mondial. Se părea că Ministerul Agriculturii chiar a înțeles importanța unor astfel de evenimente pentru agricultorii moldoveni interesați de export. Transportul, cazarea, alimentatia erau toate din partea ministerului și aici instituția nu s-a zgârcit. Din grupul lor făceau parte și doi reprezentanți ai ministerului, vorbitori de engleza și germana, care trebuiau sa fie mereu alături de producătorii agricoli, contribuind la facilitarea dialogului cu posibilii parteneri. Începutul era mai mult decat promitator.

A doua zi însă, reprezentanții ministerului au abandonat agricultorii imediat ce grupul a ajuns la expozitie. Bieții oameni, au stat întreaga zi si au ridicat din umeri de fiecare data cand cineva se apropia de standul lor. Seara târziu, la hotel s-au întors și reprezentanții ministerului și fără nici o jenă au povestit cum s-au distrat în oraș, iar a doua zi au procedat la fel. Rezultate participării la acea expoziției au fost pe masura atitudinii oamenilor ministerului. Agricultorul meu nu se mai oprește de așternut experiențe negative cu reprezentanții statului și îmi povestește cum și-a câștigat primele tractoare moderne, teoretic printr-un grant, practic însă plătind 30% din valoarea tehnicii direct în buzunarul unui secretar de stat.

Joi

Dimineata ma trezesc în tril de perforator. Carantina a adus acasă vecini pe care nu i-am văzut până acum. Reintorsi de prin Italia și Spania, s-au apucat de reparatii prin apartamente de parcă nu suntem în perioada de criza și nici nu și-au pierdut locurile de munca. Dar, nu ma deranjeaza atata timp cat nu încep lucrările mai devreme de 9:00 dimineața. Mai mult, eu și soția am început sa ne cam intrecem cu somnul pe timp de carantina, astfel ca activitatea vecinilor e chiar binevenita.

De cand a inceput carantina, lucrez de acasă. Impreuna cu sotia suntem binecuvantati sa activam în cadrul unei companii străine care manifesta o grija aparte pentru angajați. Suntem atât de rasfatati de angajator, încât unii dintre noi au ajuns să strâmbe nemulțumiți din nas cand au aflat în decembrie 2019 că mergem din contul companiei sa vizitam Viena și nu Parisul, sau ca dulciurile și fructele din oficiu nu sunt destul de variate sau cand, Doamne ferește, se termina laptele pentru cafea. Si poate e singura companie din țara unde, atunci cand directorul din străinătate vine în vizita, angajații în loc sa tremure si sa munceasca de zor, transforma oficiul în discoteca și distracția tine zile în șir.

Și iarăși, în timpul zilei vorbesc cu unii din foștii colegi de la 112...

Îmi povestesc ca după instaurarea carantinei a crescut semnificativ numărul cazurilor de violenta în familie. Multe din femeile din Republica Moldova și pînă la carantina duceau o viață de coșmar, însă de când soții au ajuns sa stea închiși în casă zi de zi, fenomenul, binecuvintat de nepasarea institutiilor abilitate, a luat amploare. Cand vorbesc de nepasare, prin minte îmi trec cazurile cind fiind operator transmiteam astfel de “chemari” dispecerilor sau direct ofiterilor de sector și aceia luau in deradere zelul nostru. „O educa, nu o agreseaza”, încercau mulți dintre ei sa ne corecteze, „Probabil merită”. Nu de puține ori țineam apelantele pe fir pana la adresa indicată se deplasa poliția și auzeam atat de des dialoguri jignitoare la adresa lor și cei care acuzau in cardasie cu agresorul, erau chiar oamenii legii.

Vineri

Dimineața lenevesc în pat pâna târziu. Citesc știrile din țara, din România, Rusia, ajung și pe pagina celor de la FOX și apoi CNN-ul. COVID-ul și carantina a divizat lumea nu doar în blocuri ideologice, dar a reușit să divizeze însăși statele pe interior și fiecare parte își asumă agresiv dreptatea. Sunt plăcut surprins de editorialul lui Mathias Döpfner din cotidianul german „Die Welt”. Puține voci la nivelul presei europene se incumeta sa spună răspicat ca Europa are de ales rapid între o alianță cu o democrație imperfectă precum e cea americana sau o alianta cu o dictatura perfecta precum cea Chineza.

Urmează unele știri care fac referire la apropiată sărbătorire a capitulării Germaniei naziste...

Nu sunt adeptul sărbătorii în varianta rusească pentru ca nu mă consider deloc eliberat în 44. Totuși, nu sunt adeptul blamarii imaginii veteranilor de război sovietici. Străbunicul meu a luptat atât în armata romana, cât și în cea sovietică. A luat parte la asaltul asupra Berlinului. Atrocități au comis camarazii lui și dintr-o tabără și din alta. Pentru mine veteranii români, germani, sovietici, americani sau japonezi sunt oameni deosebiti, care au trecut prin experiențe de care noi oamenii contemporani sensibili și egocentrici nu suntem deloc în stare.

Ajung și la articolele vis-a-vis de ajutorul acordat țării noastre de către guvernul Român și declarațiile arogante ale unor politicieni de pe la noi, în frunte cu domnul prim-ministru care spune ca medicii Romani, multi dintre ei cu experienta obtinuta in spitalele din Italia, au venit la noi pentru „un schimb de experienta”. Cativa ani în urma eu făceam lecții de germană cu o profesoara specializata in predarea acestei limbi pentru medicii care se pregăteau să emigreze în acea țară. Aceștia erau atat de mulți încât așteptau luni de zile în rând.

Ce vreau sa zic e că majoritatea celor de la care aveau de invatat medicii romani, au ales de mult emigrarea...

Puțini au mai rămas dintre acei care au nivelul să învețe pe niște profesioniști. Mai ales acum, cand sute dintre medicii profesionisti și cu experiența sunt infectati. Eu pe cand lucram la 112 am văzut și auzit despre numeroși medici exceptionali de la noi, însă și mai mult am auzit despre felceri și medici care erau complet incapabili, dar continuau sa lucreze doar pentru ca în locul lor nu mai era nimeni care sa umple uriașele brese din sistem. În acea perioada am auzit în casti cum plânge un medic de pe ambulanță și cere ajutorul medicului coordonator de la dispecerat, pentru ca pacienta însărcinată avea hemoragie, iar el pur și simplu nu știa ce sa faca. Vorbesc despre un medic și nu despre un felcer. Apoi am auzit alți medici care spuneau ca în jumătate de an nimeni dintre pacienții cu obstructionare completa a căilor respiratorii nu a beneficiat de o traheostoma, pentru ca practic nimeni dintre medicii de pe ambulanta nu știe destul de bine sa o faca. Pacienții cu astfel de obstructii fie supravetuiau pînă la spital, fie mureau sub privirile neputincioase ale medicului din ambulanta. Ar fi bine ca societatea civilă să aibă accesul la apelurile înregistrate la 112, sa vada țara ce lecții horror putem noi oferi. De unde sa stiti d-stra astfel de lucruri dacă beneficiati de o alta atitudine. Cand fosta ministra Silvia Radu avea febra 38 cei de la dispecerat au sarit arși și i-au trimis „cardiologia”, cînd la astfel de chemări de regula se trimit ambulante obișnuite cu felceri.

Apropo, domnule Chicu, mulțumesc pentru implicarea d-stra parinteasca în ce priveste reeșalonarea plăților pentru creditele ipotecare. Unii din cunoscutii mei au primit asa oferte de reeșalonare la creditele „Prima Casa”, incat pentru 3 luni de anulare ar fi plătit alte 13 ca sa acopere acele scutiri. Bine ca au prins ideea la timp.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG