Născut pe 13 aprilie 1988 în satul Chircăieștii Noi, Căușeni. Absolvent al Facultății de Istorie a USM (2007-2012). Între 2017-2019 șef de tură în cadrul SNUAU 112. Din 2019 și până în prezent analist de date într-o companie privată.
Luni
Așteptăm vizita unui cetățean italian care vine de câteva ori pe an să achiziționeze miere direct de la stupină. În ultimii ani calitatea mierii de pe rafturile magazinelor europene a fost puternic afectată de importul masiv de miere chinezească de calitate foarte proastă, care, amestecată în anumite proporții cu mierea naturală importată din Europa de Est, a împânzit rafturile supermarketurilor europene. Italianul și rudele acestuia consumă zilnic produse apicole naturale și, de dragul lor, vine până în Moldova. Nu degeaba în Italia farmaciile nu se găsesc câte 4 în jurul a trei blocuri. În timp ce mergem spre prisacă îl punem la curent cu ultimele noutăți mioritice. Faza cu prețul gazului îl lasă mască. Și la ei au crescut prețurile la carburanți, energie și multe alte produse însă chiar și așa pensia oricum îi ajunge să trăiască omenește. Cu salariile și pensiile moldoveneșți însă, prețul la gaz i se pare de-a dreptul criminal și nu înțelege de ce noi ne încăpăținam să găsim scuze politicienilor responsabili. Încearcă să mai adauge ceva, însă doar bolmojește ceva sub nas și apoi tace o perioada lungă de timp. La ultima vizită s-a plâns și el de prețurile din Italia, de traiectoria nesigură a țării lui și a UE în general, însă după ce l-am pus la curent cu ultimele prețuri de pe la noi nu a mai avut curaj să se plângă de situația din Italia. Odată ajuns la prisacă ne bate la cap să-i administrăm una-două înțepături de albina. Refuză argumentele noastre vis-a-vis de o posibilă reacție anafilactică și spune că nu pleacă de la noi până nu-și îndeplinește moftul. Nu pot supăra clientul așa că-i administrez pe rând două înțepături după ce mă conving că antihistaminicele și adrenalină sunt la locul lor. Experiențele cu străinii mi-au demonstrat că antialergenicele și remediile antimahmureală nu trebuie să lipsească atunci cînd aceștia sunt în vizită la prisacă noastră și aceasta indiferent că-i vorba de înțepături sau de palincă lui tata. De pildă, ultima vizită a doi deputați asiatici s-a terminat cu o răfuială de zile mari între politicienii chercheliți și cu peruca unuia dintre ei rămasă agățată pe un vârf de salcâm.
Marți
La 11:30 sunt pe Salcâmilor 28 pentru examenul auto practic - poligon. În Europa acest tip de examinare nu se găsește decât în câteva state postsovietice. A fost anulată această practică chiar și în Rusia unde se consideră că examinarea trebuie să fie efectuată doar în condiții reale de drum, pe străzile orașelor. Modul în care acesta se petrece în Moldova este destul de lipsit de sens din cauza că se cer niște deprinderi pe care un începător le obține în timp și dacă în alte țări la o astfel de proba poți merge cu mașina folosită la instruire și al cărei „caracter” îți este cunoscut, la noi celui examinat i se oferă o altă mașină, de cele mai multe ori de un alt model și a cărei stare tehnică de regulă este sub calitatea celor oferite de o școală auto serioasă. Din acest considerent în loc ca cursanții să-și concentreze efortul pe obținerea dexterității în conducerea reală ei folosesc jumătate din timpul orelor practice în acele spații închise numite poligoane auto. Examenul meu era programat pentru ora 12:00. Organizarea tipic moldovenească și haotică a făcut că noi cei examinați să ne înghesuim într-o fosta terasă din curtea ASP. Eram aproape 50 de oameni într-un spațiu destul de mic. Majoritatea fără mască și culmea, la un moment dat unul dintre angajații ASP s-a înghesuit și el acolo să vorbească la telefon. Desigur, fără mască. Pe la 13:00 unele persoane au început să-și exprime nemulțumirea pentru că examenul le era programat la 9:30 și încă nu au fost menționați ca să se pregătească. Printre ele și o doamnă însărcinată care mai și înghețase de-a binelea, ca noi toți de altfel. La final, aproape de ora 14:00, cînd nu mai simțeam tălpile de frig a venit și rândul nostru. Nu e greu de ghicit cum în astfel de condiții foarte mulți au căzut examenul din cauza că opreau de câteva ori motorul. Sau, cum poți simți ambreiajul cu picioarele amorțite de frig?
Miercuri
Pe la ora 2 noaptea mă trezește telefonul. Imediat percep în semintuneric două perechi de ochi care mă privesc amenințător. Soția și fetiță noastră de 7 luni mă ceartă nemilos pentru că am uitat să pun pe silențios. Fiica-mea nu se lasă până nu trezește și vecinii. La telefon un prieten vînător căruia i s-a raportat că pe teritoriul pădurii protejate de colectivul din care face parte, au fost observate persoane înarmate. Fară nici o îndoială sunt braconierii. Roagă prietenii din alte colective să le acorde asistență. Mă îmbrac încet în timp ce îmi prepar o cafea. În mână stângă copila mea repetă fericită tata ba-ba. Am misiunea aproape imposibilă ca în jumătate de oră să o fac să adoarmă sau rămân acasă. Peste perioada această de timp eu și alți doi vânători urmează să fim preluați de la domiciliu.
Nici într-o altă țară europeană vânătoarea nu a fost pusă sub semnul întrebării
Nimeni nu anunță poliția sau Ministerul Mediului la linia ferbinte. În primii, vânătorii nu mai au încredere din cauza că mulți dintre ofițerii de poliție braconează direct. La Ministerul Mediului de regulă nu răspunde nimeni. Odată cu venirea noii ministre, instituția parcă trăiește într-o altă realitate. Vînătorii sunt tratați ca dușmani. Nu sunt primiți în audiență, deși ca cetățeni au acest drept. Comentariile noastre de pe saitul Particip.gov unde avea loc „dezbaterea publică” privind aprobarea cotelor de recoltare au fost șterse. La linia ferbinte nu se răspunde. Deschiderea sezonului de vânătoare este amânat deja de 3 luni. Nici într-o altă țară europeană vânătoarea nu a fost pusă sub semnul întrebării. Nici măcar acolo unde verzii și ecologiștii au autoritatea să o facă. Și aceasta fiindcă nici un guvern din lume nu-și permite să apere fauna fără intervenția vânătorilor, care pe lângă protecția arealelor, hrănesc animalele și pasările iarna, intervin cu vitamine și medicamente și, atunci când este nevoie, achiziționează pasări și animale pentru a repopula spațiile afectate. Și cel mai important, intervin pentru a menține în limite numărul prădătorilor cum ar fi șacalii și lupii de stepă migrați dinspre Ucraina sau vulpile care datorită șovăielilor doamnei ministru distrug acum areale întregi. Despre toate astea discutăm în timp ce ne deplasăm spre locul în care au fost zăriți braconierii. Peste o oră deja suntem împărțiți în grupe și blocăm toate căile de acces spre și dinspre pădure. Toți băieții sunt obosiți și nervoși. Vai de capul oricărui braconier care le-ar cădea în mîini indiferent că e polițist, politician, reprezentant al instituțiilor controlate de Ministerul Mediului sau vreun cumătru, cumnat, nănaș al acestora. Spre disperarea noastră orele trec fară ca cineva să ne cadă în plasa. Spre dimineața ridicăm asediul. Toți trebuie să mergem la serviciu. Pădurarul local rămâne. Nu vrea să renunțe, însă pe cont propriu are puține șanse. În timp ce el se afundă hotărît în pădure, noi pornim spre Chișinău. Cu mai puțin de un an în urmă braconierii au ucis ultimul cerb nobil din regiune și acum pădurarul caută răzbunare. Din păcate, fostul legislativ a respins proiectul de lege care le-ar fi permis acestora să oprească și să documenteze persoane și vehicule suspecte aflate pe teritoriul arealului controlat de pădurari și odată cu asta feciorii politicienilor și reprezentanți ai structurilor de forță pot în continuare să ucidă nestingherit zeci de animale în fiecare noapte cum a fost și cazul funcționarilor, polițiștilor și rudelor acestora surprinși la braconat în Singerei.
Joi
În bucătărie îmi aud soția discutând la o cafea cu una dintre prietenele ei, membra PAS, despre violența domestică. Prietena se arată încrezătoare că fenomenul a primit o lovitură hotărîtoare odată cu ultimile alegeri. În scurt timp vor porni campanii naționale de informare, iar instituțiile media vor prezența mesaje și filmulețe cu impact. Încet, încet femeile vor învață că au drepturi și că este cine să le apere în această țară. Părerea mea despre aceste campanii sociale este că nu au niciun efect pe termen scurt. Ca să existe impact este nevoie ca o generație de bărbați să crească auzind continuu astfel de mesaje în familie, la școală sau la serviciu. Pe termen scurt, violența domestică și agresorii trebuiesc abordați juridic iar pedepsele trebuie să fie aplicate rapid, să fie dure și, cel mai important - să fie puternic mediatizate până acolo încât să ajungă la urechile fiecărui bărbat și fiecărei femei din țară. Pentru primii să fie un avertisment iar pentru femei o încurajare. Ce înseamnă o campanie socială cînd femeile care decid să nu mai rabde umilință se pot trezi alături de copii în stradă sau pot patimi și mai mult trădate de o justiție coruptasi care privește femeia agresată în familie că pe un lucru absolut ordinar. Vorbesc în cunoștință de cauză find martorul a sute de astfel de situații. Adevărată amploare a fenomenului, acea amploare pe care nu o cunoaște nici un politician și nici o asociație care apară drepturile femeilor am cunoscut-o activând în cadrul SNUAU 112. Zilnic acolo erau înregistrate zeci sau sute de astfel de cazuri. Fenomenul capătă o amploare înspăimântătoare, în special în weekend sau de sărbători. Și cel mai grav este că am fost martorul unor situații cînd apelanta bătuta stătea ascunsă în buruieni și ne relata la telefon cum polițiștii care s-au deplasat la domiciliul ei consumă alcool la poartă cu agresorul. Sau când femeia agresată era scoasă de către echipaj din casă la ora trei de noapte, împreună cu copii minori și lăsată undeva lângă bloc. În apartament în schimb continuă să doarmă liniștit soțul bătăuș. De foarte multe ori însă, în special la țară, echipajele sau ofițerii de sector nici măcar nu se deplasau la astfel de chemări. Pentru ei acestea erau doar niște banalități. Serviciul era apelat de o mulțime de femei care relatau că ofițerii de sector fac tot posibilul că să le descurajeze să nu depună plîngere sau făceau presiuni că acestea să-și retragă reclamațiile deja depuse. Mulți din polițiștii implicați în cazurile preluate de operatori, de la dispeceri la membrii echipajelor și ofițerii de sector făceau glume continuu pe seama raportărilor noastre despre situații grave care implicau violență domestică pe adresa X sau Y. „Care violență domestică?! râdeau ei. Las că oleacă de educație nu strică.” Personal am încercat să iau legătura cu câteva asociații care combat acest fenomen ca să le ofer cazuri de-a drepttul șocante despre refuzul poliției de a se implică în situații foarte grave care implicau și copii minori. Toate aceste asociații au refuzat implicarea. Cei de acolo au și ei impresia că organizarea de mese rotunde și campanii sociale au un impact mult mai combativ asupra acestei manifestări decît acțiunile juridice împotrivă oamenilor legii părtași ai agresiunilor prin refuzul de a se implica. Sper foarte mult că noua guvernare va aborda diferit acest fenomen însă când aud cum prim-ministra este gata să pornească un studiu pentru a înțeleg de ce tinerii specialiști nu merg să lucreze la stat pentru niște salarii derizorii îmi este frică că în următorii patru ani se vor axa tot pe studii pentru a încerca să înțeleagă amploarea fenomenului în ciuda a zeci de campanii naționale și a mii de mese rotunde organizate în ultimile decade.
Vineri
Dimineața dau un sunet în satul de baștină. Una dintre rudele mele este internată cu AVC la spitalul raional. De două zile familia lui încearcă să afle informațîi despre starea lui și nu li se spune nimic. Când insistă la ușa secției sunt certăți de medici care pentru ocară găsesc un minut iar pentru a vorbi 30 de secunde despre starea pacientului nu găsesc timp. Exasperat feciorul rudei mele a urcat la geamul de la etajul doi pentru a-și privi tatăl și a încercă să-și facă o ideie despre starea lui. Și cel mai grav e faptul că în ultimile luni această atitudine s-a instituționalizat, indiferent că este vorba despre pacienți Covid pozitivi sau cei internați cu alte probleme. Și aș da vină doar pe oboseală cadrelor medicale suprasolicitate de la începutul epidemiei, însă eu am medici în familie și, personal am fost racordat la domeniul medical pentru doi ani astfel că cunosc bine sistemul din interior și ce fel de gunoi zace ascus sub preș. Până a începe pandemia zeci de oameni apelau zilnic 112 pentru a se plânge de atitudinea nepăsătoare, de-a dreptul criminală uneori, a unor medici. Într-o noapte fiind în tură am primit apelul unui pacient operat cu doar câteva ore în urmă și care pe lângă dureri severe prezenta și hemoragie puternică în zona operată. Colegii lui de salon au mers să caute de mai multe ori medicul de gardă și nu au dat de el. Sora medicală din hol a refuzat categoric să meargă în salon că să vadă ce se întîmpla. După mai bine de o ora de încercări, bieții oameni au apelat 112. La rîndul meu am sunat de mai multe ori pe telefonul secției, însă sora medicală refuză să preia apelul. Abia când acesteia i-a fost băgat sub nas telefonul mobil pus pe difuzor și eu m-am lansat în amenințări enumerind de la instituții de resort pină la instituțiile media cărora le voi raporta cazul, doamna a mers să vadă ce se întîmpla. Și acesta e doar un caz banal comparativ cu multe altele de-a dreptul horror despre care aflăm continuu. Da, există mulți eroi în halate albe, însă printre angajații sistemului medical se numără și destule brute nepăsătoare și criminali. Și cel mai grav e că deja pentru a două oară în fruntea sectorului sanitar moldovenesc tronează același ministru pe care cadrele medicale îl detestă și în care majoritatea cetățenilor nu au încredere. După prînz dau cîteva telefoane pe la ANSA. La întrebările mele primesc că de obicei răspunsuri contradictorii. M-aș certa cu ei, însă am înțeles demult că birocrația moldovenească poate fi învinsă doar cu ajutorul îndelungii răbdări. Răbufnirile și scrierea de plîngeri nu fac decît să-ți risipească timp și nervi. Apoi sun și la Fisc să mă interesez în ce mod să plătesc impozite pentru anumite activități neatinse direct de cadrul nostru legal. Și acolo bâlbâieli așa că îmi dau seama că sunt printre foarte puținii ciudați din această țară care vrea să dea Cezarului de acolo de unde nici măcar Cezarul nu pretinde să ceară ceva. Permanent am fost sigur că nu trebuie să ai așteptări de la țară ta dacă nu iți achiți impozitele și de aceia am înregistrat chiar și activitatea apicolă, deși îmi era mult mai comod să nu o fac. Însă de cînd banii din impozitele noastre sunt furați din buget periodic sau aproape sigur, urmează să fie folosiți pentru a stinge datoriile separatiștilor, când Filat încă deține “Ordinul Republicii” în timp ce feciorul lui doar pentru chirie cheltuie sute de mii de lire, cînd Plahotniuc, Șor, Platon sau tinărul Lucinskii își duc îndestulați traiul în libertate, iar cei câțiva mari corupți arestați de nouă guvernare sunt rapid lăsăți în arest la domiciliu... În aceste condiții chiar încep să am șovăieli vis-a-vis de datoria cetățenească față de Fisc.