Linkuri accesibilitate

România: Îndrăznește să crezi


Sinteza săptămînii politice românești.

Serviciul Român de Informații a decis să-și abordeze din nou audiența de la om la om. Cu ocazia sărbătorilor și a noului început de an le-a transmis fanilor „Să auzim de bine!” ilustrându-și urările, cum altfel? cu un telefon roșu. Semn că, după ce a ascultat amar de vreme păsurile și necazurile la celălalt capăt al firului, ar vrea acum să fie la rându-i ascultat. Pentru prima dată după multă vreme (de pe vremea când James Bond era comisarul Miclovan), agenții SRI par la ananghie. Nu i-au dat gata migrenele și greața de a doua zi după parangheliile lui Coldea cu politicienii, căci poliția secretă românească e în concubinaj perpetuu și ostentativ cu clasa politică. Doar că de astă dată pare să nu și-a ales jumătatea potrivită.

Războiul dintre rațiune și pasiune care are loc în spatele ușilor închise e evident, mai ales ales după decizia Curții Constituționale care a admis sesizarea lui Florin Iordache, fost ministru și, de doi ani, pion otrăvit în reformarea și deformarea justiției. Iordache a făcut sesizarea spunând că protocoalele dintre SRI și diverse instituții de stat și de drept sunt neconstituționale: „Acest protocol din 2016 dă puteri sporite SRI, transformându-l în organ de cercetare penală, dacă SRI se referea la infracţiuni de siguranţă naţională” afirma el în comisia juridică.

Și cum cine dă banul dă tonul la muzică, judecătorii CCR au decis că are dreptate și că, pe viitor, nu se va mai ține cont de informațiile date de SRI. Această decizie, se pare, nu va influența sentințele deja date iar dosarele de pe masa magistraților (inclusiv în cercetarea Procuraturii) vor fi verificate să nu încalce dispozițiile constituționale. Mulți se tem că este un prim pas pentru a revizui toate dosarele în care SRI a furnizat informații pe baza protocoalelor. Sunt dosare de corupție, mică și mare, de criminalitate organizată, de abuz, de crimă și violență.

E drept că, pe lângă aceste informații, obținute uneori prin metode neortodoxe, multe dintre dosarele cu pricina se bazau doar pe anonime, delațiuni și autodenunțuri. O anatomie de caz: Lucian Onea, procuror șef DNA Ploiești, a cărui poză s-a aflat multă vreme la panoul de onoare al DNA și implicit al presei (o poză este bidimensională și cine se mai obosește să vadă ce e în spatele ei?) Onea a fost revocat de Consiliul Superior al Magistraturii fiind acuzat de suficient de multe culpe cât să înfunde pușcăria pe o lungă perioadă de timp: este acuzat de „complicitate la favorizarea infractorului, represiune nedreaptă și cercetare abuzivă, constituirea unui grup infracțional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informațiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în inscrisuri sub semnătură privată.” Numai constituirea grupului infracțional de ar fi luată în calcul și i-ar aduce între trei și zece ani de experiență concentraționară. De asemenea divulgarea secretelor de stat se pedepsește cu de la doi la șapte ani. Iar „producerea și ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani,” spune Codul Penal. Toate acestea doar pentru a obține un autodenunț de la familia de politruci PSD Cosma. Autodenunț important pentru că punea pe tavă capul unui politruc din echipa adversă. Colegii săi mai înțelepți și mai echilibrați l-au considerat un pericol pentru justiție. Dar acuzațiile grave care i-au fost aduse nu au fost urmate automat și de dosarul penal pe care se pare că-l merita cu asupră-de-măsură. Mai mult, cocoșat de povara acestor acuze pentru care CSM (adică judecătorii judecătorilor) și-a dat verdictul, Onea nu a plecat prea departe, ci și-a pus bocceaua în curtea Parchetului de pe lângă judecătoria Câmpina unde a fost angajat fără probă. Adina Florea, procuroarea care făcea investigațiile în acest caz, a cerut arestarea lui Onea însă cererea ei a fost respinsă. Uneori, justiția română nu vrea să fie salvată. Uneori pare că nu e doar oarbă, ci și surdă, ba chiar că are disfuncții locomotorii și nu ar trebui să fie lăsată pe stradă cu sabia aceea în mână.

Dar nu doar cazul Onea (aflat totuși sub control judiciar, cercetat de Secția pentru investigarea magistraților și bucurându-se de prezumția de nevinovăție) este semnificativ pentru criza imorală a justiției din România, ci și generozitatea sinucigașă cu care judecători din toată țara au decis că infractori, criminali și delincvenți (mulți recidiviști) pot părăsi pușcăriile ajutați de o legislație votată pe picior și peste noapte care stabilește cadrele în care se aplică așa-numitul „recurs compensatoriu.” După cum spun juriștii Asociației pentru apărarea drepturilor omului (APADOR-CH) sintagma nu există ca atare, ci este o prelucrare creativă a prevederilor compensatorii conținute de legi din 2013 și din 2017. Legile cu pricina (mai ales Legea 169/2017)) au stabilit măsuri compensatorii pentru condițiile de detenţie necorespunzătoare. Dacă închisoarea nu are calificativul de cinci bare în ghidul Michelin, nu are apartamente, ci doar garsoniere, o tinetă și un hârdău de etaj, schimbă lenjeria lunar și, în general, se poartă urât cu clienții, este posibil ca deținutul să ceară și să primească diverse compensații constând în reducerea pedepselor. Seamănă cu Black Mirror, dar legislația este românească. După calculele celor de la APADOR, deținuții ar avea la fiecare șase ani de condamnare, un an sabatic și dezlegare la carne.

Pe de altă parte, anul trecut nu a fost excepțional în producția de grațieri: conform statisticilor, în 2018 au fost liberați condiționat

Experții APADOR sunt de părere că „eliberarea la termen, mult prea grăbită în urma adoptării legii recursului compensatoriu, şi liberarea condiţionată a unor condamnaţi care nu s-au îndreptat şi nu se pot reintegra (...) nu fac decât să încurajeze fenomenul infracţional..

mai puțini condamnați decât în anii precedenți. Au fost eliberați însă semnificativ mai mulți deținuți la termen, după ce li s-a recalculat pedeapsa și și-au primit sporurile de mediu toxic. Experții APADOR sunt de părere că „eliberarea la termen, mult prea grăbită în urma adoptării legii recursului compensatoriu, şi liberarea condiţionată a unor condamnaţi care nu s-au îndreptat şi nu se pot reintegra (...) nu fac decât să încurajeze fenomenul infracţional.” O observație de bun simț: nu trece săptămâna să nu aflăm de o nouă recidivă a ocnașilor beți de adrenalină și de vântul liberării. Asta pentru că judecătorii au preluat mecanic prevederile legii deși aplicarea ei ar presupune și ceva simț critic (printre altele, evaluarea potențialului de pericol reprezentat de orice posibil candidat la liberare condiționată).

Ca orice copil recunoscut legal, legea a avut doi părinți naturali: pe de-o parte programul-pilot aplicat în mai multe țări europene din 2012, pe de alta frica multor demnitari și influenceri politici interlopi că vor înfunda pușcăria pe termene geologice și că vor fi siliți să dea paradisele fiscale pe infernul concentraționar. Ambii părinți s-au îngrijit de copilul lor dar parcă mama lui din România i-a dat mai multă atenție astfel că a crescut răsfățat și cu ifose. Raluca Prună, fost ministru al Justiției în cabinetul Cioloș, este

Banii pe care ar fi trebuit să-i dea deținuților ar fi putut fi folosiți mai chibzuit pentru educație și sănătate...

cea care a gândit această măsură compensatorie și spune că nu a avut de ales. Nu putea investi în închisori într-o țară în care școlile pun în pericol sănătatea elevilor iar spitalele sunt bombe biologice. Banii pe care ar fi trebuit să-i dea deținuților ar fi putut fi folosiți mai chibzuit pentru educație și sănătate. Căci dacă nu s-ar fi dat bonificații în zile, ar fi trebuit plătite indemnizații pentru fiecare deținut din închisorile patriei care nu se ridică la standarde europene (adică toate), iar unii dintre aceștia ar fi putut ajunge la nivelul salariului minim pe economie făcând pur și simplu un popas penal pentru a-și planifica viitoarele tunuri.

De multe ori te întrebi dacă nu cumva pacienții și școlarii, în general oamenii obișnuiți care nu au norocul unei condamnări penale, au mai puține drepturi decât deținuții. Poate și pentru că printre deținuți sunt mulți tovarăși de drum sau finanțatori ai politrucilor aflați la putere. Și-apoi nu se știe dacă, odată ieșiți pe

Te întrebi dacă nu cumva pacienții și școlarii, în general oamenii obișnuiți care nu au norocul unei condamnări penale, au mai puține drepturi decât deținuții...

baze compensatorii din pușcărie, nu revin la partid și în viața publică, ba chiar în loja oficială, după cum au făcut-o Adrian Severin și Adrian Năstase, doi cleptocrați de marcă. Cei doi au fost prezenți și extrem de vizibili la lansarea președinției României la Consiliul UE. Adrian Năstase, invitat de onoare la ceremonia de la Ateneul Român, e tot mai prezent în colțul roșu al partidului. De Ziua Culturii Naționale a rosti o conferință „Viitorul României” în Marea Lojă Națională din România. A fost aplaudat de câteva sute de persoane printre care europarlamentari și foști consilieri prezidențiali (ai lui Băsescu). Cum să nu știe care e viitorul României de vreme ce se ocupă activ de trecutul și prezentul ei la Fundația Titulescu pe care el o păstorește, institut aflat sub patronajul Academiei Române. În ceea ce-l privește, Adrian Severin e indignat că mai sunt unii care se împiedică de cazierul lui. „Profitând de faptul că tehnologia actuală permite oricărui nevolnic să își expună prostia în atenția tuturor, tot felul de talibani, cu diplomă și fără diplomă, au vituperat pe rețelele sociale sau prin presa miluită a ocultei antiromânești,” scria el pe pagina sa de socializare, de! ca talibanii. Într-un articol spunea că ar fi fost supus unor atacuri fasciste și că nu are nimeni dreptul să-l dea afară din istorie, nemite dintr-o sală de concerte. Merită măcar o compensație morală.

„Unde ați fi vrut să stea? Pe scări?” s-a burzuluit, la rândul său, ministrul Culturii într-un interviu televizat. Căci s-ar părea că fostul pușcăriaș are abilități utile societății și am fi nerecunoscători dacă nu i-am prețui meritele. „Adrian Severin, spunea Daniel Breaz, face parte din istoria acestei ţări, a fost unul din oamenii care ne-a reprezentat în foruri şi a avut un aport mare.” Dar de ce să ne mirăm? La urma urmei, ședințele de guvern sunt păstorite de Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță la opt ani într-un proces care durează de atâta vreme că s-ar putea încheia cu un recurs compensatoriu. El este autorul programului de guvernare iar când vorbește el toate muștele din guvern tac. Cine spune că societatea românească se poartă rău cu cei aflați în detenție la locul de muncă? Chiar dacă locul lor de muncă este buzunarul nostru.

Dar nu trebuie să ne facem mari probleme și nici nu mai trebuie să fim atât de sensibili la eșecurile luptei anticorupție. Economia duduie și viața nu e atât de scumpă. Comisia de Insolvență la Nivel Central a stabilit că o familie formată din doi părinți și doi copii poate trăi cu 2100 de lei pe lună dacă stă la țară și 2600 dacă e de la oraș. Adică vreo opt sute de lei pentru adulți și cinci sute pentru copii. La atâta a fost calculat necesarul și nu e de mirare că unul dintre politicieni care a trecut și prin fruntea primăriei Capitalei spunea, întrebat cum și-a ridicat ditamai palatul de o mie de metri pătrați plini de Chippendale și Louis Quinze, că orice român care muncește își poate permite să revoluționeze arhitectura cu stucaturi și pitici de grădină fantastici. În țară sau în Brazilia.

XS
SM
MD
LG