Procuratura a reușit, după zece ani de moșit degeaba dosarul Microsoft, să facă scăpați vreo cinci miniștri și niște secretari de stat. Plasa întinsă de ei a fost prea delicată și marii rechini au sfâșiat-o cu dorsala. Sau poate că au întins năvodul în altă parte, prea sus sau prea jos, au făcut prea mare zarvă și au speriat peștii cei mari care au dat din cozi și și-au depus icrele pe alte coaste de azur. Nu au mai prins decât ceva plevușcă, să țină de foame presei. Prejudiciile imense invocate odinioară de Laura Kovesi nu au fost recuperate, părând doar recuzita unei campanii anticorupție bine orientate politic. Dar și pentru că filosofia dreptului este mai interesată în România de protejarea făptuitorilor, care trebuie tratați, nu-i așa, „mai” uman, decât a victimelor (care-s lăsate să-și caute cu anii dreptatea, doar-doar or uita ce vor, vezi cazul Colectiv). Astfel că făptașii au nenumărate căi de atac, inclusiv fuga, iar averile pe care le-au strâns ca furnicile roșii din furturi nu pot fi recuperate că nu există legislație. Comisia Europeană a cerut nu odată guvernului „să adopte legislația necesară blocării temporare și confiscării instrumentelor şi a produselor infracţiunilor săvârşite în UE”. România și Bulgaria au primit zilele acestea noi somații oficiale pentru a transpune legislația în practică însă decizia ar trebui aprobată, după cum se știe, chiar de cei care i-ar suporta consecințele. Nu degeaba este Darius Vâlcov consilier personal al prim-ministrului. Guvernul are răgaz două luni să ia măsuri, dacă nu, Comisia Europeană va putea sesiza Curtea europeană de Justiție. Ar fi o altă premieră legată de președinția României la Consiliul Uniunii Europene, pe lângă sărăcie, homofobie, altitudinea și mulțimea catedralelor, violența în familie sau mortalitate infantilă: am fi primul stat ajuns la șefia Consiliului UE care protejează pușculițele penalilor de partid (sau din culisele acestuia) cu toate armele din dotare, inclusiv cu ordonanțele de urgență și schilodirea democrației. Acum, după ani în care și-a risipit inutil muniția în aer sau în ținte de carton, Direcția Anticorupție îi ține calea lui Călin Popescu Tăriceanu, cel de-al doilea om în stat, susținând că odinioară, pe când îi trimitea bilețele roz lui Băsescu să pună întrebări avizate la Parchet pentru protecția prietenului miliardar, ar fi primit vreo 800 de mii de euro mărunțiș electoral de la o firmă austriacă implicată în scandalul cu licențele Microsoft. Dacă tot nu s-au prescris faptele (cum s-a întâmplat în cazul altor demnitari corupți care au scăpat basma curată, murdari pe degete și conștiință de la cerneala contractelor și a cecurilor), ar putea să-l întrebe și despre miracolul prin care, pe când îmbina pentru prima dată utilul cu plăcutul și proprietatea privată cu marile demnități de stat, în cabinetul Ciorbea, instituțiile statului au ajuns să se înzestreze cu multe-multe mașini Citroën, firmă al cărei reprezentant era Tăriceanu în România încă de la începutul anilor 1990. A renunțat în 2011 când a ajuns, ca un clar-văzător ce era, reprezentant al firmei Ford. Nu e de mirare că, așa priceput la afaceri, a beneficiat și de tehnologia de vârf. Cel puțin așa pare să rezulte din cele 73 de dosare pe care vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, le-a primit pe poarta din spate a Palatului Parlamentului (acolo e Senatul) și le-a dosit. Poate că Manda a fost prea multă vreme șeful Comisiei pentru controlul SRI și s-a nărăvit la confidențialitatea înregistrărilor cu metode specifice. De altfel, nimeni nu a îndrăznit să-i spună lui Tăriceanu despre dosarele care, la cât volum de muncă au presupus și la cât sunt de multe, ar trebui să-l condamne la ere geologice de pârnaie și nu la neînceperea urmăririi penale sau la ceva condamnări cu suspendare, cum ne-am obișnuit. Procurorii par să nu fi fost prea interesați de relevanța probelor (ar fi fost, se pare, suficiente o sută de pagini bine redactate, ba chiar și doar chitanțele emise de firma austriacă - Fujitsu Siemens Computers GmbH - pe numele lui, dacă există), ci doar să-i pună în cârca lui Tăriceanu întregul dosar Microsoft pentru a fi convingători, pe principiul că documentele irelevante acumulate în mari cantități vor fi devenit calitate. Aș vrea să văd cum e transportat dosarul în sala de judecată și judecătorul care se descurcă în cele aproape 15 mii de file. Oricum, pe baza acestor dosare li se va cere senatorilor, într-un viitor greu previzibil, să-i retragă imunitatea șefului cel mare al micului partid ALDE. Dosarele vor ajunge la începutul săptămânii viitoare la Comisia juridică unde vor fi ștampilate și „opisate” pagină cu pagină, că nu degeaba românii dau lecții de măestrie la munca în zadar. Acolo vor fi examinate și se va decide dacă cererea va fi înaintată votului în plen (dacă se va cere sau nu ridicarea imunității parlamentare). În Senat, majoritatea a devenit minoritate de la o vreme, iar majoritățile se obțin doar conjunctural, în urma unor târguri pe care nu le putem decât bănui după destinatarul torturilor și sticlelor de șampanie. Așadar, e posibil ca viitorul lui Tăriceanu să fie licitat din greu, mai ales dacă este carceral.
Pentru cei care nu mai au de ce crede în întâmplări și accidente, mai ales în domeniul justiției românești, multe lucruri sunt curioase la DNA. În primul rând, președintele Senatului urma să participe la o adunare a grupului politic european din care face parte partidul său dar, de rușine să nu-l arate cu degetul tovarășii de drum, a renunțat la poza de familie ca să citească în week-end căruța de dosare. A luat această decizie joi, după ce l-a ajuns din urmă schija din 2008. De altfel, e de așteptat ca la lucrările grupului european să se discutate și cererea de excludere a partidului lui Tăriceanu din ALDE european pentru că nu divorțează de PSD să lase liber patul conjugal. Varujan Vosganian, aghiotant vocal al lui Tăriceanu, dă vina pe USR care ar vrea cu orice preț să-i evacueze cu forța cuvântului (La calunnia è un venticello) și să le ocupe locul în gruparea europeană. Cine știe ce cucută le-au turnat în ureche de au ajuns să-i creadă! S-a aflat, ulterior, că e vorba despre o politiciană austriacă (Beate Meinl-Reisinger, președinta partidului Forumul Liberal Noua Austrie), revoltată de reprimarea manifestațiilor din 10 august. Sau poate că știa din Austria de iminența dosarului de corupție trimis pe adresa lui Tăriceanu. În ceea ce privește excluderea, e vorba doar despre o solicitare, spune Didrik de Schaetzen, șeful departamentului de comunicare al ALDE european, așadar plenul ar putea s-o ignore sau doar s-o discute formal, fără a lua vreo decizie. Înaintea alegerilor europarlamentarilor, ar putea fi o discuție care doare electoral. Sau ar putea influența puterea de vot a grupului în Parlamentul european.
Unii cred că, fără Tăriceanu în frunte, vor avea victorii multe. ALDE ar putea părăsi coaliția, speculează ei, alăturându-se celorlalte partide din opoziție. Ba chiar ar putea fuziona cu PNL, continuând bizarul lanț de fisiuni și fuziuni nucleare cu care ne-a obișnuit și șocat PNL încă de la reînființare, din 1990. Acești comentatori privesc optimiști în viitor: dosarul lui Tăriceanu l-ar putea face pe acesta să-și conducă partidul prin SMS de pe culoarele Înaltei Curți sau între ședințele de lucru cu procurorii Direcției Anticorupție. „Să mulțumim, spun ei, acestor frecușuri din coaliție că valiza compromițătoare conținând dovezile legăturile incestuoase dintre Dragnea și familia sa de interlopi n-a putrezit degeaba pe câmp (ce făcea țăranul pe câmp la sfârșit de noiembrie?), ci și-a depus recolta de mere stricate în arsenalul jurnaliștilor și opoziției, să aibă cu ce-l bombarda pe Dragnea.” Cum s-ar explica altfel că, din graba de a se dezvinovăți (multe nu merg bine în ultima vreme în cuplul PSD-PNL), Liviu Dragnea le-a vorbit jurnaliștilor despre febrilitatea care l-a cuprins după ce a aflat această știre, ba chiar le-a dezvăluit cum l-a sunat pe ministrul Toader să-i ceară socoteală (Alo! CSM, Inspecția judiciară, alte organe de partid și de stat, ăsta nu este un semn clar de imixtiune politică pe sub faldurile justiției libere și endepandantă?):„(...) când am aflat din presă de acest lucru, recunosc că l-am sunat pe domnul Toader și l-am întrebat dacă știe ceva și dacă el a făcut demersul și mi-a spus că și dumnealui a aflat tot din presă”.
Trebuie spus că, tot în categoria coincidențelor deloc întâmplătoare, pare să intre și faptul că Tudorel Toader nu a reușit deocamdată să impună omul la DNA iar instituția care vrea capul lui Tăriceanu este condusă de interimari cumva ostili ministrului. Nu a reușit nici să-l dea jos pe Procurorul general (după ce a citit pompos o înfierare plagiată după cea prin care a demis-o pe Laura Kovesi), pentru că s-a descoperit că a sculat alt Lazăr din morți. O confuzie cu tâlc pentru o etică postmodernă: e vorba despre Cristian Lazăr care l-ar fi exonerat în câteva dosare penale pe Iohannis. Pe când era primar la Sibiu, Iohannis ar fi fost beneficiar privat al unor decizii semnate tot de el, în calitate oficială. Acesta e dosarul pe care Dragnea, parodiind descoperirea valizei, l-a scos și dat presei. Criticii lui Iohannis au descoperit că, după ce a ajuns la Cotroceni, acesta l-ar fi răsplătit pe preaiertătorul Lazăr cu un post de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Adică în parohia celuilalt Lazăr, pe care ministrul Toader l-ar fi vrut executat în douăzeci de puncte. Desigur, rămân celelalte argumente pentru demitere, iar confuzia de persoane pare să fi fost făcută doar pentru a ocaziona dezgroparea celuilalt Lazăr. Probabil că este mai important, în an preelectoral, să-l compromiți pe Iohannis chiar dacă pentru asta trebuie să trezești atâția Lazări.
Există în PNL o anumită nervozitate în legătură cu alegerile de anul viitor. Președintele Iohannis, pe care au promis că-l vor susține necondiționat, încearcă zadarnic a se naște, crezând că a fi politician presupune doar o relație de iubire-ură cu prietenii și adversarii politici. A lăsat să-i scape ocazii importante de a lua atitudine sau de a interveni public. La comemorarea tragediei de la Colectiv a dus o coroană de flori și a aprins o lumânare. Desigur, orice om cu suflet ar fi aprins o lumânare acolo. Ne așteptam, însă, ca președintele, întâiul magistrat al țării, să facă o evaluare a timpului și învățăturilor pe care le-am tras de la această catastrofă umanitară, a modului în care s-au desfășurat cercetările în acest caz. Spunea în octombrie 2015 ceea ce gândeam cu toții: Corupția ucide. Da, un sistem corupt ucide și nu trece zi să nu vedem asta, de la oamenii pasați de la un spital la altul, morți pe băncuță în sala de așteptare, la liftul șubred care cedează căzând cu tot cu pasagerii din el, de la maxi-taxiurile care se răstoarnă de bune ce sunt și ele și drumurile pe care circulă, la profesorii care-și abuzează elevii. Mecanismele sistemului s-au gripat, astfel că e limpede că trebuie înlocuite sau modificate. Președintele a preferat să tacă poate pentru a nu ne spune ceea ce vedem cu ochii liberi: corupția ucide și sistemul funcționează cu randament maxim spre beneficiul celor care-l controlează și programează.
Un alt motiv pentru care declanșarea acțiunii penale împotriva lui Tăriceanu pare interesantă este că, de câteva săptămâni, partidele coaliției alunecă în noroiul unor dispute interne pe marginea stilisticii ordonanțelor referitoare la justiție. Pe măsură ce se apropie europarlamentarele și prezidențialele, între ei nu mai e pace. Liviu Dragnea preferă un stil mai tăios și lipsit de ambiguități, Tudorel Toader, ministrul justiției din partea ALDE, preferă expresiile mai onctuoase și gândirea laterală. Una dintre surprizele lui la pachet cu modificările legilor justiției este amânarea cu patru ani a posibilității ca magistrații să se pensioneze anticipat dacă au 20 de ani vechime. Tot trăgând de timp, a fost ales prin tragere la sorți completul care-l va judeca pe Dragnea. Este vorba de completul 1, care judecă și alți actori celebri ai comediei politice: Victor Ponta, Sebastian Ghiță sau Toni Greblă. Coincidență sau nu, faptul că ministrul a amânat vârsta de pensionare, deblochează psihic sistemul. Altminteri judecătorii de la Înalta Curte, implicați în multe cazuri de corupție la nivel înalt, ar fi părăsit oportunist locul de muncă migrând către destinații mai confortabile iar procesele lor ar fi trebuit luate de la capăt. Și poate că nu e o întâmplare nici faptul că, după scandalul valizei găsite și cel al atacurilor veninoase dintre Dragnea și Iohannis, Curtea Constituțională a decis, cu câteva zile în urmă, în favoarea guvernului care contestase alcătuirea completurilor de cinci judecători la Înalta Curte. Dragnea însuși dăduse în judecată Înalta Curte la Curtea de Apel pe același subiect. Căile de atac sunt practic nelimitate pentru un om cu resursele lui.
Hățișurile juridice pe unde evadează mai-marii zilei dovedesc că sistemul este plin de resurse pentru exonerarea făptașilor și că adevărul sau dreptatea sunt încă niște ficțiuni, opere ale intersecției dintre hazardul bine planificat politic, retorica anticorupției, calendarul electoral și oportunitatea politică.
