Nu vorbiți despre democrație în România. De la o vreme e ca și cum ați pomeni de frânghie în casa spânzuratului. Nu e de mirare că, prost teleghidată, prim-ministrul Dăncilă a celebrat la începutul unei ședințe de guvern „eforturile de a reduce democrația”. Pardon, s-a corectat ea mai apoi, birocrația. Un act ratat care face cât o mie de cuvinte pe sofaua psihanalistului.
Autoritățile pierd mai multă vreme cu reducerea, redefinirea și desfigurarea democrației decât cu consolidarea ei. Programul de guvernare cu care au câștigat alegerile este doar opiumul poporului. De la o vreme politrucii din fruntea statului au trecut la aplicarea planului B: efortul colectiv de subminare a instituțiilor și principiilor democrației în folosul grupurilor de interese. La urma-urmei, cultura românilor (mai ales a celor de vârsta a doua și a treia) a rămas cea a dictaturii și a terorii, pentru că nu există niciun interes să fie școlarizați în cultura democrației. Și nici tinerii să afle
Pe frontul compromiterii democrației se înregistrează mult mai multe succese decât pe cel al construcției de autostrăzi sau al investițiilor strategice în sănătate, educație sau democrație...
mecanismele terorii și dictaturii, pentru ca acestea să poată fi aplicate din nou la fel de eficient. Cum s-ar putea explica altminteri faptul că unii își doresc sincer ca atribuțiile Parlamentului să treacă în mâinile Direcției Anticorupție, iar alții ca justiția să se facă în comisiile parlamentare? Pe frontul compromiterii democrației se înregistrează mult mai multe succese decât pe cel al construcției de autostrăzi sau al investițiilor strategice în sănătate, educație sau democrație. În vreme ce ministerul Educației decide că nu mai sunt bani și nici timp pentru noi manuale, astfel că anul viitor se va învăța după manualele vechi și, desigur, vechea și ponosita programă, ministerul Culturii finanțează reluarea Cenacului Flacăra în cinstea Centenarului Marii Uniri și înființează noi departamente și instituții de stat pentru a toca mai eficient mărunțișul bugetar. Iar unele ONG-uri vor adoptarea rapidă a legislației Big Brother.
Politicienii au votat încă de anul trecut în favoarea referendumului care ar defini mai clar familia, la presiunile grupărilor fundamentalist-religioase și ne pregătim de modificarea Constituției în părțile ei neesențiale, cele sexuale. Poate că ar trebui să modifice (sau să elimine) și capitolul despre drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale. Da, acela în care se spune că toți sunt egali în fața autorităților și nimeni nu e mai presus de lege, principii care stârnesc probabil hohote de râs atunci când sunt achitați pe bandă rulantă interlopii partidelor și marii corupți, în cazul cărora nicio probă nu pare convingătoare. Tobele mari ale războiului cu corupția s-au spart în capul procurorilor, iar dosare deja clasice au devenit de poveste: judecătorii Înaltei Curți au decis ca ingineriile financiare ale lui Victor Ponta și Dan Șova să rămână nepedepsite la fel și sperjurul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În unele dosare în care politicienii au fost achitați ori au primit pedepse simbolice, personajele secundare au înfundat ani grei de pușcărie. Da, politicieni vor egalitate și dreptate, dar nu pentru căței. De aceea a stârnit un homeric hohot de râs tentativa lui președintelui PNL, Ludovic Orban - achitat și el recent într-un dosar penal - de a da în judecată guvernul pentru înaltă trădare. Sintagma asta „înaltă trădare” sună atât de inadecvat și demodat într-un război politic total care a încălcat toate convențiile de la Geneva! În vreme ce peste o mie cinci sute de magistrați semnează un protest împotriva modificărilor legislației penale care privilegiază condamnații și „plasează inculpații în poziții favorabile”, Tudorel Toader vituperează pe marginea discursului rostit de Laura Kovesi la ONU la forumului dedicat împlinirii a 15 ani de la adoptarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției. Ea se plângea acolo de presiunile exercitate asupra magistraților de politicienii care au refuzat adesea să ridice imunitatea colegilor parlamentari. Ea spunea că adoptarea Convenției anticorupție ar fi dus la o legislație penală mai eficientă și la independența justiției și că orice modificare ar fi în detrimentul statului de drept și al democrației.
Desigur, bulele de șampanie din acest discurs festiv încețoșează imaginea de ansamblu: independența justiției românești este încă un vis, multe cazuri sunt casate din lipsă de probe, sau pentru că probele au fost administrate greșit, sau pentru că încadrarea penală este greșită, sau pentru că judecătorul tocmai și-a citit copia dosarului de la Serviciului Independent pentru Protecție și Anticorupție, fostul serviciu de informații al Ministerului Justiției. Nu puține au fost cazurile în care eroii principali ai unor dosare penale au ieșit din scenariu susținând că au fost siliți să dea declarații mincinoase. Mai mulți importanți procurori sunt suspendați și cercetați penal pentru că „ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare și documente care să susțină cele reclamate în conținutul acesteia,” după cum se spune în comunicatul Parchetului General. Cercetările se limitează deocamdată la un dosar, dar plângeri împotriva procurorilor de toate calibrele sunt multe și deloc mărunte. Prin perdelele de fum toxic ale luptelor politice e greu să mai respiri, nemite să mai și pronunți articolele constituționale care promit egalitate pentru toți în fața legilor și justiției, unul dintre pilonii fundamentali ai democrației. Dar Constituția continuă să fie un text funny, mai ales la capitolele de drepturi și libertăți fundamentale. Comparativ cu meandrele concretului și jungla socială, articolele despre libertățile și drepturile fundamentale par niște parodii reușite. În țara în care libertatea de exprimare este un principiu constituțional câștigat cu sânge în decembrie 1989, cei care se adună pentru un protest tăcut în fața instituțiilor statului sunt amendați pentru tulburarea liniștii publice iar protestul, spre deosebire de marile acte de corupție, stimulează creativitatea penală a jandarmilor și a justiției. În țara în care intimitatea a devenit un moft care trebuie eradicat, oamenii sunt ridicați de pe stradă pe baza informațiilor din presa de scandal iar opiniile critice considerate defăimătoare sunt amendate generos de instituții „apărătoare ale democrației” (zice-se) la ordinele clasei politice, principiile constituționale despre libertatea individuală, dreptul la apărare, viața intimă și privată și inviolabilitatea domiciliului sună comic. Spuneți, nu vă provoacă un râs tetanic articolele constituționale în care se spune că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” și că „Cenzura de orice fel este interzisă”? Președintele Iohannis era admonestat recent de un cetățean care a luat în serios textul constituțional despre libertatea de expresie. El l-a acuzat pe președinte că o protejează pe Kovesi și că în țară nu e dreptate. Pregătiți să apere Constituția cu orice preț chiar și cu acela al încălcării ei, jandarmii l-au încătușat pe nemulțumit, l-au îmbarcat în dubă și l-au dus la Poliție unde, după ore de declarații și procese-verbale, omul a fost amendat. S-a spus că amenda este simbolică. Chiar că simbolică: pentru coma democrației. Se repeta la indigo scenariul arestării tânărului care a proiectat cu laser pe fațada Palatului Regal mesajul #rezist în timpul unui festival bucureștean dedicat luminii. În țara în care, în virtutea unor documente până mai ieri secrete, procurorii au acces fără control și aprobări, fără mandate și monitorizare, la arhivele a zeci de instituții ale statului vorbele „dreptul la intimitate” au efectul gazelor ilariante. Mai ales că procurorii pot umbla, cosmetiza sau capitaliza și arhiva SIPA unde erau colectate informațiile confidențiale despre magistrați. Vor fi fiind printre discuțiile magistraților cu soțiile, prietenii, secretarele sau amantele și informații folositoare celerității și corectitudinii politice a justiției.
Mulți explică această brambureală arătând cu degetul către politicieni care ar fi sursa declinului moral și instituțional al democrației. Libertatea de asociere politică a devenit, protejată de inexistența sau incoerența legii partidelor și a regulamentelor parlamentare, o formă extremă de libertinism în care oricine poate deveni orice pentru a-și conserva mandatul parlamentar și a supraviețui în jungla politică. Chiar dacă aleși în numele unui partid, politicienii apără interesele generale ale establishmentului și de aceea cred că-și pot face datoria oriunde s-ar afla, chiar și pe ștatul de plată al adversarilor de până mai ieri. Oligarhia politică vrea și poate deține controlul asupra celorlalte puteri chiar dacă pentru asta traumatizează fatal legislația. Controlul asupra guvernului e garantat de majorități negociate la masa verde de poker din culisele Parlamentului, cum se întâmplă acum: PNL vrea să introducă o moțiune de cenzură împotriva guvernului și, pentru că are nevoie de voturi suplimentare, ar putea accepta ca Victor Ponta, recent evadat din PSD, să formeze un nou grup parlamentar dacă votează împotriva prim-ministrului Dăncilă. Justiția însăși este inundată de apele tulburi ale politicii și puținele insule rămase sunt pline de naufragiați care se luptă între ei pentru supraviețuire. Chiar și instituțiile dedicate protejării democrației s-au transformat în capcane mortale ale ei: Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul pentru Combaterea Discriminării au devenit cele mai subtile căi de încălcare a prevederilor constituționale referitoare libertatea de expresie.
Dar cel mai recent exemplu că somnul paradoxal al democrației naște monștri este strădania guvernului de a naționaliza pilonul II de pensii. Acest fond de pensii este privat și individual, spre deosebire contribuțiile la pilonul I care formează Bugetul special de pensii. Pentru că acest buget special este falimentar (pensiile au fost majorate fără calcule de risc, se fac transferuri dinspre bugetul de stat și împrumuturi pentru acoperirea deficitului, adică din bugetul de unde se dau deja pensii speciale la toți politrucii și securiștii comuniști și capitaliști, pensiile și bonusurile privilegiaților statului devenind astfel un factor de risc pentru siguranța bugetară și o sursă de inechitate socială) guvernul poftește la banii deja acumulați de fondurile de pensii private ale băncilor chiar dacă în felul acesta lovește în cel mai important segment de contribuabili: persoane active de până în cincizeci de ani cărora acești bani le aparțin de fapt și de drept. Socialiștii lui Dragnea se pregătesc să lovească (a doua oară în acest an) chiar în ceea ce, teoretic, ar trebui să fie baza lor electorală: contribuabilii salariați, asta după ce „marea revoluție fiscală” a început să-i execute la drumul mare pe cei cărora angajatorii nu le-au plătit la timp, în întregime sau deloc contribuțiile. Sau pur și simplu ca să arate că poate. Cei care și-au descoperit conturile blocate sau poprite fără niciun avertisment au aflat că vorbele bătrânului bolșevic Iliescu că dreptul la proprietate este un moft sunt mereu actuale. E de înțeles de ce toți cei care contribuie la pilonul II de pensii sunt alarmați: slugarnice, băncile private se comportă tot mai des ca niște instituții de stat și, mai ales, de partid, grăbite să-și deschidă registrele contabile, terminalele și depozitele pentru funcționarii statului care se pot servi la discreție cu ce vor din conturi. Bufet suedez pentru bulimia fiscală a guvernului.
Nu e de mirare că lectura Constituției provoacă atâta bună dispoziție în țara unde descoperi urmele vinete ale serviciilor secrete pe obrajii democrației. E și mai comică citită de judecătorii Curții Constituționale. Un motiv este personalitatea bipolară a instituțiilor justiției: în chiar ziua în care Laura Kovesi vorbea în fața reprezentanților ONU despre lupta anticorupție și democrație, șeful Curții Constituționale se ducea, în pofida embargoului și interdicțiilor de toate felurile, în vizită la Marii judecători ai lui Putin, în Sankt Peterburg. Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, i-ar fi transmis în scris că nu e oportună participarea la Forumul cu pricina, oricum nu la nivel de președinte CCR, însă Valer Dorneanu și-a spus că noblețea postului obligă. Unde s-ar fi putut duce un vechi politruc ca Valer Dorneanu crescut la școala lui Ion Iliescu să ia lumină dacă nu la Răsărit? Valer Dorneanu spune că a vorbit la telefon cu ministrul de Externe Meleșcanu și că nu i s-a părut că acesta și-ar fi menținut recomandarea scrisă. Și-apoi a obținut aprobarea plenului Curții Constituționale pentru această vizită. La această manifestare științifică de „înaltă ținută științifică” dedicată unui sfert de veac de când a fost înființat în Rusia Forumul Juridic Internațional au mai fost prezenți pe lângă președintele Curții Constituționale Române și reprezentanți din America latină, Africa, Asia, Europa și din republicile separatiste ex-sovietice. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul neprețuit și deschis al Kremlinului. Așa se călesc oțelul democrației și prietenia între popoare.
