Linkuri accesibilitate

România: Un peștișor auriu care-ți poartă numele


După atacurile de ciumă roșie și coronavirus, ce mai rămâne din democrația românească?

„Oltean sunt, oltean îmi zice”, așa cânta deunăzi în curtea Spitalului din Craiova de se spărgeau cupele de zaibăr. Nu pentru că s-ar fi terminat carantina națională, nu pentru că s-ar fi descoperit antidotul coronavirusului, ci pentru că s-ar fi vindecat unul dintre pacienții spitalului.

Bucuria zecilor de cadre medicale care au încins hora cu chiuituri în curtea spitalului spune multe despre calitatea și eficiența actului medical în acel spital: pare-se că nu în fiecare zi li se vindecă pacienții. Dar te pui cu bucuria oamenilor? Și-apoi erau îmbrăcați regulamentar, cu combinezoanele alea de a căror lipsă ne plângeam acum o săptămână. Aveau măști și mănuși, ba chiar și bonete chirurgicale sterile, desigur. Se strânseseră acolo cu toții și ridicau praful cu ciuleandra lor, probabil și pentru că acea unică victorie făcea mai mult decât suferințele celorlalți pacienți pe care-i abandonaseră prin saloane. Au putut să socializeze așa, în mediul steril și transpirat al combinezoanelor, încingând fericiți hora strămoșească.

Ce e rău în bucuria omului? Jos rigor mortis! Să ne mai și destindem, s-a spus. Hora cu pricina este o maimuțăreală a altor happeninguri coregrafice importate cu ajutorul paginilor de socializare ale spitalelor de aici sau de-aiurea. Hora se termină, ca horele, cu ultimele acorduri muzicale și îmbrățișări efuzive și nu ne rămâne decât să presupunem ce se întâmplă după aceea: oamenii se întorc la ventilatoare, perfuzii și teste. Deh! oltean spun, oltean îmi zice.

Neglijența profesională pare să aibă rădăcinile nu doar în incapacitatea proverbială a omului de a se concentra pe o misiune și a o duce profesionist la bun sfârșit, ci și în neputințele profesionale și omenești de a înțelege natura virusului și a ordonanțelor militare prin care se interzice socializarea în grupuri mai mari de trei persoane.

Ministerul de interne, care a ajuns adevăratul stăpân al țării, se laudă că a amendat mai bine de 150000 de oameni cu amenzi de zeci de milioane de euro în total, bani cu care s-ar putea finanța ajutoarele sociale și șomajul în care au fost aruncați peste un milion de oameni. Mai mult, apar pe paginile de socializare semne că, dacă medicii sunt bine dispuși să-și exorcizeze coregrafic spaimele pentru a fi fericiți și a ne ferici și pe noi, virtualii lor pacienți, cu seriozitatea poliției nu e de glumit. Un tânăr este bătut ca la carte de un polițist pe care, zice-se, l-ar fi insultat. Apoi a fost amendat. O amendă din cele 150000. Se pare că principiul ne bis es in idem, adică nu poți fi pedepsit de două ori pentru aceeași greșeală, moștenire a dreptului roman, nu funcționează, deși sistemul juridic românesc se bazează pe el.

O anchetă de pe urma căreia, după cum ne-am obișnuit, nu vom afla niciodată nimic

Am citit cu oarecare atenție și îngrijorare atât ordonanțele militare cât și Codul Penal și, cu siguranță, nu scrie nicăieri că cetățenii mitocani și insubordonați trebuie reeducați fizic. Dacă avea cea mai mică urmă de profesionalism, polițistul (de fapt, polițiștii, că erau mai mulți cu grade diferite de agresivitate) ar fi trebuit să-l imobilizeze și să-l ducă la pușcărie. S-a văzut din filmul postat pe Internet că avea mușchii s-o facă. Nervi nu a avut să-l ia pe mitocan din stradă, să-l ducă în carceră și să-l țină acolo în carantină pe banii lui până se dezinfectează tribunalele. Polițistul a preferat să aplice cursul foarte scurt de maniere elegante și și-a luat la palme contribuabilul. Să nu ne îmbătăm cu zaibăr: ni se poate întâmpla tuturor dacă ni se dă imunitate și un căpețel de putere. Sunt suficiente cazurile de malpraxis polițienesc pentru a pune mare bază pe buna credință a organelor de ordine. Poliția promite o anchetă internă în cazul tânărului ciomăgit de polițist, o anchetă de pe urma căreia, după cum ne-am obișnuit, nu vom afla niciodată nimic. Cum nu am aflat nimic nici în alte cazuri de abuz polițienesc. Însă faptul că polițistul s-a lăsat târât de forța pumnilor iar furia lui sălbatică ne-a demonstrat că există un ARN viral al instituțiilor de forță care transferă trăsăturile genetice din generație în generație, de la milițieni, la polițiști, de la securiști la sereiști, de la politruci la politicieni. De asemenea, am văzut imagini cu alt polițist care și-a răcorit nervii dând duminică cea mai mare amendă la ora aceea (20 de mii de lei, adică 4000 de euro) unui preot din Râmnicu Vâlcea. Acesta ținea Sfânta Liturghie și predica Sfintei Maria Egipteanca aproape singur în curtea bisericii (asta de nu se vor fi risipit enoriașii înainte de a treia cântare a cocoșului). Culmea e că preotul avea mască chirurgicală pe figură în vreme de polițistul nu. Chiar dacă preotul avea legea divină de partea lui, legea pământeană, adică Ordonanța militară, spune că „se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online” articol care, susțin polițiștii, s-ar aplicat și acestui caz, poate pentru că, deși în aer liber, preotul era sub cupola celei mai mari catedrale a neamului: cerul.

Asta e, să dăm Cezarului ce e al Cezarului, adică banul. Căci bani grei trebuie că vor fi dat la Cluj și organizatorii primul export de forță de muncă de când, conform acelorași Ordonanțe militare, s-au închis granițele. Despre ce e vorba? Conform acelorași ordonanțe care au dus la amendarea preotului pomenit mai sus și a altor 150 de mii de români, nu mai avea voie nimeni să intre în țară fără 14 zile de carantină. Și nici să iasă. Dar rugăciunile agențiilor care exportă forță de muncă au fost ascultate acolo sus și aproape două mii de oameni s-au strâns în aeroportul din Cluj pentru a pleca în țările calde din punct de vedere economic. E dreptul lor, s-a spus. Suntem într-o lume liberă. Cu adevărat liberă, dacă este adevărat că parte dintre cei plecați la cules sparanghel vin din Suceava, un județ în carantină și evadarea lor în sine ar fi fost penală. Desigur, rămâne să ne întrebăm cum s-a putut face convocarea celor aproape două mii de oameni, de vreme ce Ordonanțele militare care au devenit acum singura jurisprudență de care se ține seama interzic această migrație (în primul rând internă) pe temeiul că ar pune în pericol siguranța publică. În consecință, acei oameni nu se puteau aduna decât ca urmare a unei conspirații împotriva siguranței naționale. Nu putem să nu ne întrebăm cum s-au deplasat acești sezonieri până la Cluj (cu autobuzul, microbuzul, trenul, avionul?), dacă au avut la ei actele doveditoare, dacă i-a controlat cineva. În general, ce se află în cutia neagră a acestor zboruri. Cu siguranță, protecție la nivelul cel mai înalt. Mai înalt decât protecția divină de care se presupune că s-ar bucura preotul din Râmnicu-Vâlcea.

Cine spunea că pe vremuri de carantină afacerile mor? Frica de virus vinde bine: locuri de muncă, mănuși, măști, bonete, viziere, teste, medicamente. În spatele ordonanțelor, se aude torentul freatic al fondurilor bugetare date acum direct, fără licitație, celui mai frumos și inteligent partener privat, chiar dacă este, de pildă, un comerciant de tutun și alcool din Giurgiu, cum s-a întâmplat zilele trecute. DNA promite că va face lumină, dar nu știm dacă pe strada noastră. Ca mereu în vremuri de război, furnizorii de securitate și de echipamente fac bani serioși și sunt adevărații câștigători ai cursei economice. Vom afla mai târziu ce câștigă instituțiile de forță (probabil că li se va atribui partea leului din zecile de milioane de euro luate ca amendă). În ceea ce privește partea economică, lista celor care s-au reorientat la timp pentru a intra în cursa celor mai profitabile firme de apartament pe timp de criză este lungă, dar găsiți AICI un eșantion. Numărați, vă rog, câți sunt cei care au de-a face cu politica. Dar și pe cei care au legături cu domeniul medical. Cu toate acestea, încă nu au apărut mănuși, măști și dezinfectanți pe piața liberă (mă rog, dezinfectanții au început să apară, la prețuri de Dom Pérignon. Iar unele măști costă doar ceva mai puțin ca o injecție cu botox... nu spun că ar avea același efect!)

Totul e posibil în cea mai sigură dintre lumile posibile. Guvernul veghează. Eventual, naționalizează sau confiscă. E uimitor să vezi cât de bine se pricepe la tehnicile de control totalitar un partid care se pretinde liberal. Probabil că, peste ani, liberalilor, câți și cum vor mai exista ei, le va fi greu să(-și) explice această pagină gri din istoria lor: de ce și-ar asuma un partid liberal guvernarea într-o perioadă de dictatură a necesității. Să fi fost doar foamea de putere? Sau sentimentul de vinovăție că pe când izbucnea criza ei erau cu gândul și fapta la alegeri anticipate? De ce nu o fi propus versiunea unui guvern de tehnocrați (deși în România nu există tehnocrat fără carnet de partid la buzunarul de la piept) sau un guvern de uniune națională? Măcar și pentru a-și păstra prestigiul de promotor al unei economii libere bazate pe regulile de piață, pe competiție și competență. Dar dacă ar fi fost așa, cu certitudine nu i-am mai fi întâlnit la butoane pe Marcel Vela, Monica Anisie sau Nelu Tătaru, amici ai patetismului patriotard și adversari ai gramaticii și ai dialogului. Nemite să-i fi citit pe Ludwig von Mises, Wilhelm Röpke sau Jacques Rueff.

Urgența ordonanțelor de urgență a dispărut. Cum dispărută e și lumea pe care o scoteau în stradă. Ordonanțele de urgență au fost înlocuite fie de proiecte teleadoptate (cum e cel care prevede ca deținuții cu pedepse de până la șapte ani să poată face închisoarea acasă), fie de deciziile guvernului luate pe picior fără mari griji pentru rafinament și precizie, fie de Ordonanțele militare. Aceste înseilări juridice (pe care nu ministrul de justiție, care pare-se că încă se mai respectă profesional, ni le aduce la cunoștință, ci cel de Interne!) vor fi sarea și piperul viitoarelor examene juridice și, de ce nu retorice. Dar și o răscruce a democrației românești care, iată, este suspendată pe termen nedefinit. Sistemul parlamentar va geme multă vreme în urma contuziilor pe care le capătă acum iar cele trei puteri în stat se vor avea multă vreme ca frații vitregi. Ordonanțele de urgență substituie și anulează Codul Penal, legile și Constituția, impunând restrângerea și limitarea unor drepturi fundamentale. E normal ca poliția să turbeze de fericire.

Desigur, în asemenea vremuri și cu asemenea spaime, nu strică să coborâm milităria din pod. Există situații pe care numai armata sau jandarmeria le poate controla. Cum o face noua conducere militară a Spitalului din Suceava care îi ține pe medici numai în târâșuri să șteargă pe jos prin cea mai mare bombă biologică a României (proasta/criminala administrare civilă a spitalului a contaminat sute de persoane).

Dar pot fi anulate și/sau actualizate discreționar drepturile omului invocând starea de urgență și imperativele medicale? În locul militarizării deciziei, nu se putea găsi o cale de mijloc, măcar prin consultarea organizațiilor pentru drepturile omului? Dacă o calcă pe bombeu, bocancul militar rupe oasele fragilei democrații. Nu am auzit ca printre deciziile luate discreționar de guvern să fie unele referitoare la minima igienizare a zonei rurale. În cazul orașelor, sunt doar niște recomandări lăsate la latitudinea asociațiilor de locatari. Nicio preocupare pentru moartea subită a presei care, dacă nu a tras obloanele, nu face decât să repete papagalicește ce spune troika de la Ministerul de Interne. Nimic despre moartea culturii care trăiește acum doar virtual, ca jocurile acelea nipone tamagochi (niște creaturi virtuale de care trebuie să ai grijă – virtual, desigur – altminteri mor). Nimic despre necesitatea creșterii capacității de testare (mă rog, ministrul Tătaru vorbea la ședința de guvern de joi despre o creștere de la 4800 la 5000 de teste pe zi, adică o picătură de dezinfectant în oceanul de mizerie urbană și rurală din România profundă) sau despre îmbunătățirea condițiilor de carantină. Nu am auzit vorbindu-se nimic despre limitarea abuzurilor poliției (doar un encomion liric și ridicol rostit de plagiatorul Bogdan Despescu, secretar de stat la Interne) și nici despre furnizarea dezinfectanților, măștilor și mănușilor către populație. Nimic despre ajutorarea celor vulnerabili, de care nu mai știu decât organizațiile nonguvernamentale care le fac cumpărături. Nu le pot face și tratamentele bolilor de care suferă și poate că ar trebui puși s-o facă medicii de familie căci dacă pensionarii sau infirmii se deplasează la spital pentru aceasta vor deveni, aproape si sigur, următoarele cifre statistice în bilanțul negru al victimelor coronavirusului. Funcționarii bugetari (cei de la Muncă sau de la Interne) care intră în șomaj tehnic ar putea fi desemnați ca persoane de ajutor pentru pensionari și infirmi. Poate și polițiștii, cu condiția să nu-i bată cu cârja. Ar fi, poate, una dintre situațiile, rare, în care contribuabilul ar primi o mână de ajutor de la stat. Le-ar da oamenilor senzația că nu statul, ci ei trebuie salvați. Nu efectivele de înalți demnitari sau politicienii, ci cetățenii obișnuiți, principalii plătitori ai crizei, primii care falimentează și capotează în vremuri grele.

Căci victima colaterală a pandemiei rămâne omul obișnuit. În fapt, efectele pandemiei nu se văd doar în statisticile medicale iar virusul omoară nu doar pe patul de spital. E drept că, deocamdată, micile afaceri, liber-profesioniștii sau angajații concediați nu urlă de durere. Dar, captivă a chingilor bunului plac instituțional, societatea își pierde respirația și tinde să se sufoce. Probabil că puțină empatie și înțelegere față de oamenii prinși de seism în zone de risc, ceva suport și umanitate față de o populație terorizată de zvonuri, frica de moarte, de secretomanie și de arhitectura brutalist-totalitară căpătată de instituțiile statului le-ar face tuturor carantina mai ușoară. Nu toți vor sau pot să-și pună echipament cazon, să bată pasul de defilare la comanda unor șefi față de care, în România normală, nu au niciun sentiment, poate doar pe acela de plictiseală.

Administrația Penitenciarelor a lansat un clip în care actori principali sunt niște deținuți care le spun celorlalți oameni, cei din libertate, că e bine să stai acasă. Poate că aceasta e noua definiție a libertății. Să fii arestat la domiciliu conform Ordonanțelor militare. Să te bucuri, ca deținutul din clip, de acvariul cu peștișori aurii, chiar dacă unul dintre ei îți poartă numele.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG