Linkuri accesibilitate

România: Ce e pe meniul de la Cotroceni?


Sinteza săptămânii politice românești.

Corpul greoi al PSD-ul recent decapitat umblă în neștire strivind totul în cale. Nu e dezorientat. Pentru asta i-ar trebui un creier. Funcționează deocamdată doar pe bază de reflexe. Îi trebuie doar ceva timp să-i crească un cap nou sau, după cum ne-a obișnuit, trei la preț de unul. Sau măcar să se umple cu ceva capetele ornamentale cu care iese în public. Un suport pentru ochi, miros, gust și auz. Deocamdată mai are ceva simț tactil, deși la cât și-a tăbăcit pielea prin băile acide ale politicii nici măcar pipăitul buzunarelor nu mai e ce era pe vremea lui Năstase.

Partidul a uitat că riscă să-și piardă capul dacă se lasă pe mâna unui singur măreț conducător. Or, Liviu Dragnea dormea îmbrăcat și încălțat la biroul de conducere al partidului și nu se putea apropia nimeni de schimbătorul de viteze sau de cheile din contact. Nici de capul lui. De când visează cai verzi pe pereții de la Rahova și trebuie dus la psihiatru ca să le exorcizeze copitele, partidul îi trăiește coșmarurile. Unul dintre foștii lui valeți la Palatul Victoria, Mihai Tudose, ajuns acum aghiotantul lui Victor Ponta, și-a găsit curajul de pe urmă să râdă la ore de maximă audiență de trista figură a fostului șef acum șef de celulă la pușcărie: „Bănuiesc că are televizor și vede că toți balaurii ăia mici pe care i-a crescut el ca să îi muște pe alții, se leapădă de el, acum. Erau vocali, aveau toți tricouri cu Dragnea, își lăsau mustață, aveau fețe de perne cu Dragnea, dormeau cu el în brățică. Cine spunea că lui Dragnea nu îi stă bine mustața în ziua aia, era trădător, securist, mason, asasin brazilian,” spune fostul balaur șef al lui Dragnea. Tudose e ocupat acum să-și perie noul șef. E de înțeles cum de a ajuns atât de critic și vocal, stârnind aplauzele entuziaste ale celor care îl încurajează să dea din casă. El și-a ras mustața.

În ciuda ironiilor de pe margine, PSD merge înainte (sau înapoi), revenind la pătrățica numărul unu: a stabilit ca pe 29 iunie să aibă loc Congresul care să rezolve măcar o parte din traumele unor alegeri dureroase și ale pierderii liderului iubit, repudiat acum de toți balaurii ăia mici și obraznici. Vor stabili atunci și cine îi va reprezenta în cursa prezidențială. S-au anunțat mai multe nume, unii spun că vor veni cu un pachet de cinci propuneri, presa apropiată de PSD (și de Moscova) a început deja să-i perie pe unii și să frisoneze de nerăbdare. E așteptată o propunere de nerefuzat. Cel puțin în concepția PSD. O vedetă de televiziune, un medic, un academician... Sau poate că o Viorica Dăncilă convinsă că arestarea șefului a făcut-o să-și recapete liberul arbitru, centrul rațiunii și gramatica limbii române. Ea a preluat cu mâinile ei mici și placide hățurile atelajului încercând să-l oprească din alunecarea în irelevanță și istorie, dar nu prea mai poate face multe. Singura lege după care mai funcționează este cea gravitațională. Oricum toți spun acum că au pe stoc capete de rezervă pentru partid, mai bune decât ale recent-încarceratului.

Desigur, au mai fost momente în istoria partidului mai bogată în decapitări și intrigi ca Game of Thrones în care potecile către autoritarism sau dictatură nu mai erau așa bătătorite și nici la fel de bine luminate. Dacă nu s-ar fi uitat în Cursul scurt de istorie PCUS, nici nu prea ar fi știut „ce e de făcut”. Pe atunci însă Ion Iliescu era bine merci, nu cu sârme în venă, avea mereu o schemă învățată la școala de partid, își punea o șapcă vintage, se îmbrăca modest ca un fiu de ilegalist ce era și începea să bată țara, să reaprindă flacăra iubirii. În comparație, Liviu Dragnea a fost doar un aspirant. A ținut prea mult la hainele lui de firmă pentru a bate coclaurile. Și-ar fi dorit să fie el despotul luminat al țării, dar a devenit cel mai urât om al istoriei recente. Cumva furia și ura față de Ceaușescu s-au conservat în genomul românilor. E drept, când îl vedeau îi scandau numele de făceau ulcerații pe corzile vocale. „Își lăsau mustăcioară”, cum zicea Tudose. Li se sfâșia cămașa în spinare de atâtea aplauze. Acum însă și-au rupt mâinile din umeri bătând păpuși de cârpă care-i seamănă lui Dragnea, puse acum în toate răscrucile să se răcorească oamenii.

Această personificare a răului este elementară și profund greșită. Dă senzația că singura profilaxie care ne scapă de rău este simpla sa extirpare. În cazul lui Dragnea, cu toții s-au agățat de un proces tulbure cu rezultate greu predictibile. Omul a încercat să modeleze o justiție care să-i cuprindă matrapazlâcurile astfel încât devenise chiar imposibil să discerni răul de bine și corupția morală de sănătate. Nu e de mirare că la casele de pariu stătea bine înainte de pronunțarea sentinței. Partidul vrea să-l uite acum și chiar apropiați ai lui Dragnea îi pronunță numele cu indignare proletară și fac din el țapul ispășitor trimis cu toate păcatele partidului în pustie. Spun toți că exorcismul a reușit și că solzii, coarnele, aripile și alte membre observabile la radiografia himerelor din partid sunt doar remanențe anatomice, atavisme ale perioadei în care erau bântuiți de Dragnea. Unii chiar cred sincer că partidul e în convalescență. Că dacă-și face un screening complet pe lună ar putea să se vindece sau măcar să țină sub observație eventualele metastaze.

Dar, descompunându-se, partidul-stat își hrănește fiii rătăcitori. Victor Ponta stă sub mese pe la consilii executive și birouri permanente așteptând să mai cadă o bucățică, să-i alimenteze imaginea de recuperator principal al valorilor social-democrației. A reușit, ca pe vremuri Gabriel Oprea, să constituie un partid din peticele prost cusute ale partidului-mamă și ale aliaților și acum iese în public susținând că face ecologie politică reciclând și reutilizând piese știrbe căzute din mașinăria puterii. Mai nou își face poze cu reprezentanții opoziției spunând că au aspirații comune.

Victor Ponta are multe vânătăi pe ADN-ul său ideologic. El este ceea ce este: fostul șef al Corpului de control al primului ministru Năstase căruia îi era discipol fidel și mic Titulescu, este marele plagiator, autor moral, zice-se, al sinuciderii procurorului Cristian Panait și șef al guvernului pe vremea tragediei de la Colectiv. Este unul dintre vectorii virali ai răului din PSD iar cei care îl îmbrățișează și văd în el un recent convertit la valorile democrației au o memorie prea scurtă pentru a merita să intre în istorie.

Se pare că lista acestor amnezici care se bucură că gloata politică a lui Ponta își îngroașă rândurile cu tot mai mulți dezertori este mare. Recentele poze făcute de Ponta la Cotroceni alături de ceilalți trei șefi de partide care au decis semnarea Acordului Politic Național sunt, paradoxal, o amintire pe parcursul acestei lungii istorii de amnezii. Nici măcar președintele Iohannis nu a ezitat să dea mâna cu Ponta de a cărui bunăcredință ar avea toate motivele să se îndoiască. Iar Ponta, scăpat de un dosar penal care amenința să-i ardă aripile și să-l transforme în fostă mare speranță, are acum speranțe de mai mult. A semnat cu ambele mâini pactul care-l confirmă ca înlocuitor acceptabil al PSD, a făcut promisiunea că la moțiunea de cenzură va vota deschis și fără ezitare împotriva guvernului Dăncilă, a intrat fără mare greutate în gruparea Renew Europe, în ciuda protestelor lui Dacian Cioloș care aspiră la șefia grupului și nu l-ar fi vrut în preajma lui. Are ambiții: a declarat în discursul de la semnarea Acordului că poate nu la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului, dar sigur în 2024 România va avea un președinte de centru-stânga (adică pe el). Da, au fost unii care i-au reproșat că vine să se vadă cu Iohannis, că semnează alături de Orban (PNL), Barna (USR) și Eugen Tomac (PMP), dar el a spus, cu înțelepciunea lui Ion Iliescu care semna în 1995 Declarația de la Snagov, că liderii politici dispar dar aspirațiile naționale rămân, că „politicienii se ceartă, dar oamenii politici trebuie să-și dea seama că trebuie să fie uniți” când o cere interesul național. Toți cei care acceptă să dea mâna cu el au un alibi: pare un interlocutor atent, receptiv, inteligent și mult mai eficient decât ceilalți în lupta corp la corp cu PSD ale cărui arme secrete le cunoaște prea bine. Speră să-l poată folosi ca pe o substanță citostatică, de care nu ar mai avea nevoie după vindecare. Însă Ponta știe și el asta și se impregnează în materia din care se croiește noua clasă politică, tot din materiale vechi peticită. Chiar dacă scapă de el după aceea, or să rămână cu damful lui.

Președintele Iohannis a calculat balistic Acordul, pentru a avea efecte nu doar în imediatețea votului pentru moțiunea de cenzură, dar și dincolo orizontul alegerilor prezidențiale. E un joc riscant la două capete. Sau mai precis cu mai multe mize decât i-ar permite cărțile pe care le are în mână. A încercat și i-a ieșit la referendum (de fapt, la referendumuri că au fost două la preț de unul): a scos oamenii la vot și, pentru că partidele din arcul guvernamental par corupte până în măduva oaselor, cei care luau buletinele de vot pentru referendum nu ar fi votat la europarlamentare PSD sau ALDE decât printr-o convulsie a logicii. Referendumul le-a oferit un motiv oamenilor să iasă din casă și să nu mai vrea să intre până după alegerile generale de anul viitor.

Acordul Național este, în mod explicit, un acord împotriva PSD și un cadou pe care și l-a oferit președintele de ziua lui (pe 13 iunie a împlinit 60 de ani). Nu s-a sfiit să spună fără echivoc, arătând cu degetul spre colțul roșu al politicii românești, că românii au votat „pentru România europeană, a fost un vot clar pro-european. Românii au votat contra acelui atac nemernic PSD-ist asupra justiției.” Nu e greu de înțeles de ce această declarație e de negăsit pe pagina președinției României. Când vom vedea piramida de capete vom bănui cine a ridicat-o. Explicația absenței reprezentanților PSD (și ALDE) de la ceremonie? Aceștia trebuie să dispară ca o boală grea și rară. „PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD, România nu s-a dezvoltat și nu se dezvoltă nici acum.” Nu e de mirare că PSD nici nu a fost interesat de semnarea Acordului. De fapt, PSD ar fi vrut să semneze, cu condiția ca în acest pact politic să se regăsească șapte dintre propunerile făcute de partid în campania euroelectorală (o Europă cu o singură viteză, tratament egal, condamnarea protocoalelor secrete etc., mai multe aici). Astfel că Acordul nu este doar un pact abstract despre susținerea valorilor democrației și ale europenismului pe care nimeni nu ar avea tupeul să le conteste public, ci despre viitorul pe termen scurt al președintelui Iohannis care a identificat tema care aduce voturi: e matrioșca corupției în care intră de toate ca în partidul lui Ponta sau al lui Orban. Intră și fraudele cu fonduri europene, și deturnarea de bani, și drumurile proaste și școlile insalubre, abuzurile administrației centrale, dar și ale celei locale. Cu o asemenea vizibilitate pare de mirare că alianța USR-Plus se mai gândește încă să mai facă propria ofertă la apropiatele prezidențiale.

Klaus Iohannis vine odihnit din urmă: vreme de patru ani s-a pierdut pe trasee turistice de schi și ciclism, a bifat niște ceremonii fără sens pe marginea unor strategii inutile și fără viitor, a fost o prezență cenușie abia înviorată de minijupele soției, de slalomul făcut printre dosarele penale și de amintirea tulbure a zilelor din 2009, când aspira să devină prim-ministrul coaliției PSD-PNL-PC și făcea cărare la Grivco. A învățat ceva din cinismul agresiv al predecesorului său, dar nu vrea să-i repete greșelile din al doilea mandat. Mizează pe percepția imediată a votanților, nu pe necesitățile lor stringente. Nu a organizat referendum pentru autostrăzi, pe tema reparației școlilor, sau a investițiilor în locuri de muncă pentru că știa că economia e o capcană, de învățat nu prea se mai învață iar datele statistice arată că dezastrul nu e nici pe departe atât de mare pe cât spun politicienii opoziției (în ciuda scumpirii cartofilor și a roșiilor). Referendumul nu ar fi adunat cvorumul pentru validare. Oamenii au o imagine neclară și supraexpusă a modului în care merge economia dar, amatori de spectacol, le place să vadă securea și sângele de pe butucul justiției. Așadar, Iohannis călărește un cal câștigător și le-a lăsat celorlalți mârțoagele. Indiferent de rezultatul moțiunii de cenzură (se va vota pe 18 iunie; semnatarii spun că mai au nevoie de 19 voturi pentru ca aceasta să fie adoptată) sau de decizia Curții Constituționale care ezită și acum să valideze referendumul (referendumurile?), președintele a ajuns într-un punct fără întoarcere și nu are un candidat de calibrul lui. De aceea nu se vede în poza de familie a celor patru lideri care au semnat Acordul Politic: el este cel care a făcut-o pentru a-și împodobi oferta electorală, prezentându-se în calitate de mediator și moderator al scenei politice. Liderii opoziției sunt acum captivi ai unui selfie și ai propriei semnături pe cecul în alb dat președintelui. Poate că nu au avut de ales dar, după semnarea Acordului, în meniul de la dineul oficial oaspeții au putut opta între ostropel de PSD și ruladă de ALDE.

XS
SM
MD
LG