Linkuri accesibilitate

România: De ce se prelungește starea de urgență până pe 16 mai?


Spitalul „Matei Balș” din București, 4 aprilie 2020

Președintele Klaus Iohannis și miniștrii implicați în criza epidemiei au făcut astăzi un bilanț pe care șeful statului l-a numit „intermediar”.

Concluziile prezentate au fost mai degrabă pozitive, iar Iohannis nu a arătat cu degetul nici disfuncționalități, nici erori. La o eventuală rubrică de minusuri, am putea consemna observația președintelui român care a spus că la început a fost, „un pic complicat de procurat materiale de protecție - măști, combinezoane, ventilatoare”. Dar că acum „se văd deja rezultatele măsurilor luate de guvern” și aici încep laudele: „România va primi în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, aproximativ 5 milioane de măști de protecție pentru forțele de ordine - jandarmi, polițiști -, aproximativ 8 milioane de măști care vor ajunge la populație”.


Sigur, că liderul român nu avea niciun motiv să spună, că deși Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția statelor, încă de la jumătatea lunii ianuarie să-și facă stocuri de material medicale de protecție și de medicamente, România a ignorat total avertismentul. În fond, România a avea atunci ca prim punct pe agenda publică alegerile anticipate, susținute chiar de Klaus Iohannis în timp de epidemia se transforma în pandemie.

Deci, din punctul de vedere al președintelui român lucrurile au mers bine, există totuși peste 30 de spitale contaminate și aproape 1000 de cadre medicale testate pozitiv cu Covid-19.

Potrivit informațiilor Grupului de Comunicare Strategică, în România au murit din cauza epidemiei 162 de persoane și peste 4000 sunt confirmate pozitiv. Aproape 24.000 de oameni sunt în carantină și peste 100.000 în izolare. Suceava și Țăndărei sunt cele două localități închise. Armata tinde să preia un rol central în această criză, nu deodată și nu transparent ca în Ungaria iliberală, ci pas cu pas cum ar spune președintele român.


Astăzi, spre exemplu, la cel mai mare spital din România, Spitalul Universitar București, mangerul a cerut mai multe medici militari pentru a pune capăt certurilor dintre șefii de secții, pe fondul descoperirii a 120 de cazuri pozitive, dintre care peste 40 de medici, asistente și infirmieri.

O serie de contradicții au avut loc, pe de altă parte, la vârf odată cu măsurile anunțate de Grupul de Comunicare Strategică, dar și între diferitele persoane din grup. Un scandal serios a pornit de exemplu, după ce Raed Arafat, secretar de stat pentru Situații de Urgență, a declarat că infirmierii și brancardierii nu au nevoie de materiale de protecție, în aceeași măsură ca doctorii și asistentele.

În vreme ce Raed Arafat făcea astfel de comentarii, Organizația Mondială a Sănătății recomanda purtarea măștilor de protecție pentru toți oamenii, care ies din casă.

Cu toate că din punctul de vedere al președintelui lucrurile merg bine în România, fiindcă „în comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa mare”, nu a venit încă momentul relaxării, potrivit lui Klaus Iohannis, care a anunțat că săptămâna viitoare va emite un decret pentru prelungirea stării de urgență cu încă o lună, adică până pe 16 mai. Președintele a subliniat și de această dată că „nu suntem la vârful epidemiei".

XS
SM
MD
LG