Linkuri accesibilitate

România: Dincolo de Cortina de fum


Sinteza săptămînii politice românești.

Cea mai eficientă campanie electorală pusă la cale de PSD în ultimii ani a fost cea pentru alegerea Laurei Codruta Kövesi în funcția de Procuror european. E, desigur, și meritul ei personal de a se fi încontrat chiar și la chefuri cu Dragnea și aghiotanții lui, dar nu ar fi reușit probabil să obțină victoria din cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European dacă nu ar fi avut imaginea de amazoană care trage brazde însângerate cu sabia pe câmpia înțelenită a politicii românești. La urma urmei, micile pete de rugină de pe sabia ei pot fi considerate de europarlamentarii neatenți urmede sânge.

Ministrul de Justiție, Tudorel Toader, și tovarășii lui de drum au făcut toate cele cuvenite să-i asigure o primire triumfală la Bruxelles, presărându-i calea cu reclamații, plângeri și luări de poziție, în vreme ce Dragnea era învinuit că și-a construit castele de nisip brazilian cu fonduri europene și alții ca el că desfigurează justiția după chipul și asemănarea lor. Au ignorat toate sfaturile și avertismentele primite de la tovarășii lor de politică europeană, riscând de aceea să fie scoși din cluburile lor politice. Au devenit antipatici comentând ironic ba chiar amenințător atitudinea colegilor europarlamentari. Unora le-au deschis chiar dosare penale cu ajutorul amicilor din magistratură.

Dau impresia că Uniunea Europeană este un moft și că au și alte opțiuni, dacă aceasta își mai bagă nasul în treburile lor interne. Spune că e treaba lor dacă ocupă toate culoarele puterii, se agață de toate scaunele și butoanele, aduc după ei o mușiță de specialiști în aerobic, fotbal, modă și tabloide care se așază pe tot ce mișcă în domeniul companiilor și regiilor de stat și parazitează tot aparatul circulator financiar (de stat sau privat). Mulți bugetari români care ocupă palierele de sus ale puterii de partid și de stat concurează cu milionarii din sectorul privat occidental ca stil de viață și sunt mult mai plini de tupeu. Nu trebuie să dea socoteală nimănui cum au adunat averile alea fabuloase, pur și simplu, pentru că au făcut aport pentru șeful și au ocupat o nișă călduță în ecosistemul de partid. Viața politică s-a umplut de grupuri infracționale organizate numite partide, iar CPEx-ul PSD-ului seamănă cu scena din Nașul în care Don Corleone își primește locotenenții să-i pupe mâna. Popcorn ne mai trebuie, că suc propriu în care să fierbem avem. Așteptăm cu interes investigațiile Curții de Conturi și ale DNA în legătură cu distribuirea banilor pentru partide, dar și cu donațiile primite de acestea.

Nicio viață nu e mai fără griji decât viața de partid. Iar dacă ai prins un fotoliu în Parlament ți se deschide perspectiva nemuririi la locul de muncă. Chiar și șofer de parlamentar să fii și tot ți-ai asigurat o speranță de viață mai mare decât a profului de mate care te-a lăsat corigent în profesională (nu că bieții șoferi ar avea vreo vină în toată povestea asta). Mai nou, cei trei frați Karl Marx ai Parlamentului (Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae) au propus o modificare la Legea pensiilor speciale care le promite și celor mai buni prieteni ai omului politic, șoferii, o viață fericită după viața activă: o pensie mai bună ca salariul pe care-l câștigă acum. Căci fidelitatea și discreția se plătesc cu bani buni. La urma urmei, în afara șefului cel mare, singurul care-l duce pe parlamentar pe unde vrea volanul lui, fie ploaie, fie vânt, mlaștină sau mahalale, este șoferul mașinii oficiale. Uitați-vă pe lista intervențiilor în plen sau a inițiativelor legislative introduse de cei trei, ba nu, promovate de toți membrii coaliției la putere și veți vedea că somnul națiunii naște monștri. O hidră cu sute de guri de trăncănit și hrănit la care se adaugă nenumăratele stoluri de lăcuste care macină cu fălcile lor banii publici strivind toate cutele vieții publice, acolo unde lăcomia, prostia și corupția au spart rotulele omului obișnuit, îngenunchindu-l. Nepăsarea, nesimțirea, aroganța și ignoranța au devenit politici de stat și parte importantă a discursului public. E drept că, în parte, ne obișnuiserăm cu ele încă de pe vremea regimului Băsescu însă nu în asemenea doze și nu atât de armonios îmbinate. Pentru că preocuparea pentru supraviețuire politică și imunitate penală îi face să gândească la fel, să acționeze la fel, un organism la fel de organizat și specializat ca furnicile într-un furnicar.

Singura care mai perturba liniștea chirurgicală a țepelor de partid și de stat era, până mai an, fosta procuroarea șefă de la DNA însoțită și încurajată de vuvuzelele, tobele și sloganurile străzii. Chiar dacă părea că aruncă undița orbește, totuși în lacul toxic al clasei politice sunt broaște destule să se prindă în cârlig. Simplul fapt că s-a găsit cineva cu plămâni suficient de puternici pentru a rezista atmosferei sulfuroase, într-o luptă aparent inegală cu un adversar antrenat în gherila suburbană și cu un apetit de nestăvilit, a făcut din procuroare cel mai important actor politic anti-PSD. Nu e de mirare că mai toate partidele din opoziție încearcă s-o prindă cumva în montura propriilor speranțe electorale. Oricum ar fi, înger păzitor cu aripi murdare de funinginea infernului pe care-l survolează sau figurant politic folosit în lupta cu partidului stat al lui Ion Iliescu, Laura Kövesi a căpătat un capital de încredere pe care bine face că-l investește în străinătate. Trăim vremuri în care valorile românești (aur, bani, oameni) sunt mai în siguranță în străinătate.

Pentru protestatarii din stradă nimic nu e mai important, nici coșul zilnic, nici copiii străzii, nici sporul demografic negativ, decât starea justiției. E drept, justiția în România nu este mereu justă și nici dreaptă. Este campioană, înaintea sistemului medical, la malpraxis și birocrație. Acționează cu încetinitorul, zgomotos, ineficient, mulți dintre cei vinovați ajungând să fie judecați în contumacie sau postum. Dar în toate acestea pare să existe o luptă autentică, uneori pentru principii, alteori, de multe ori, doar pentru influență. De aceea se și schimbă atașamentul public pentru o persoană sau alta în funcție de deciziile luate de ele în momente delicate: pentru că unele principii par să fie negociabile sau asociate unor persoane. Curtea Constituțională, bunăoară, a fost, pe rând, ridiculizată sau eroizată, în funcție de deciziile date, chiar dacă acestea se băteau cap în cap cu altele sau cu ele însele, trădând o discontinuitate și o incoerență istorice. Singurele locuri unde se mai luptă pentru libertate sunt curtea Înaltei Curți (unde cei care o poartă sunt marii acuzați de corupție) sau în protestele de stradă. Aici s-a ajuns la trei decenii de când „s-a murit pentru libertate.” Libertatea nu mai e o preocupare publică. Pare, probabil, o resursă naturală pe care o distribuie după interese și pofte cei aflați la putere. Dacă te interesezi de ea, de distribuirea ea, de cei care vor să exploateze această distribuire în interes propriu devii inamicul public numărul unu. Sau doi, că primul loc e ocupat de Kövesi. Cu toate acestea, pe o hartă imaginară a simțului civic, descoperim și regiuni dominate de relieful principiilor democrației și ale statului de drept. Încă mai există, deși amenințate de gazele cu efect de seră.

Pe fundalul acestei cortine de fum, silueta Laurei Kövesi pare cu adevărat amenințătoare. Mulți au spus că simplul fapt că îi sperie pe corupți (unii dintre ei condamnați în primă instanță sau la un recurs distanță de gratiile de la Jilava) trebuie să ne facă să uităm de faptul că a mințit în mod repetat în legătură cu protocoalele semnate cu serviciile secrete, că a plagiat (în limite admisibile, sic!) la doctorat sau că puține dosare din multele deschise forțat cu berbecii mascaților și interceptări ilegale au fost finalizate în instanță conform acuzării procurorilor. Uitat e faptul că mari dosare s-au prescris chiar înainte să ajungă la nume de răsunet de pe lista posibililor făptași. Și uitat e faptul că, sub mandatul Laurei Kövesi de procuror general, dosarul Revoluției, de pildă, s-a prescris. Garguii de pe cornișa Palatului de Justiție văd în stradă două tabere monolitice gata să scoată scântei: una care o contestă fără nuanțe, celalaltă care o iubește necondiționat, orbește. Aceste patimi complementare o situează pe Laura Kövesi la răscrucea de vânturi a politicii, potențial arbitru electoral.

Ironia sorții face ca PSD, orbit de furie, să nu vadă de fel propriile avantaje care ar rezulta din posibila numire a Laurei Kövesi. Au diabolizat-o în așa măsură încât, și dacă ar fi câștigat 50 de lei la tombola bonurilor fiscale, PSD ar fi primit vestea în plexul solar. Toate îmbrâncelile pe scările ierarhice au reușit s-o împingă mai în față, s-o facă mai vizibilă. Clonele lui Dragnea ar fi avut un beneficiu de capital mult mai mare, desigur, dacă ar fi susținut-o în cursa pentru Parchetul European (și nu ar fi încercat să măsluiască voturile), câștigând astfel puncte importante la impresia artistică și, deopotrivă, îndepărtând-o de marile dosare interne pe care le putea studia în calitate de consilier al Procurorului general Lazăr. Ar fi fost eleganți ca un luptător de aikido, folosind cu o piruetă energia adversarului în propriul interes. Nu au citit Arta războiului, ci doar Manualul de caft urban. Dacă ar fi depășit nivelul datului la gioale, ar fi putut adăuga un succes la puținele înregistrate în cele două luni și mai bine de președinție a Consiliului Parlamentului European.

Pe de altă parte, Parchetul european este încă un vis frumos (sau, mă rog, un coșmar, depinde cui îi trece prin cap). Inițiativa înființării sale nu a fost adoptată de toate statele unionale, nu se știe cum va funcționa practic și care va fi jurisdicția sa (procurorul european va avea, pare-se, procurori în fiecare țară semnatară a convenției de înființare) și, în plus, nu va funcționa decât cândva, dincolo de linia tulbure a orizontului electoral din 2020, deci prea târziu să deschidă vreun dosar în care să cadă prădătorii români ai banilor europeni. Înverșunarea adversarilor ei este un alt semn că acest război este de fapt un caft personal între ea și cei cărora le-a făcut dosare de-a lungul anilor. Furia atacurilor poate proveni și din teama că, ajunsă acolo, va numi cine știe ce curios patologic ca reprezentant zonal al Parchetului european (mă gândesc la cel puțin două nume duc PSD-ul dincolo de principiul plăcerii). Căci, de fapt, nu lipsa de eficiență a Direcției anticorupție i-a călcat pe nervi pe camarazii lui Dragnea, ci puțina activitate a acesteia bine orientată politic spre zona prădătorilor. Dacă nu ar fi fost orbiți de hybris, ar fi înțeles că puteau avea câștiguri maxime de pe urma concursului pentru ocuparea postului de procuror european. Dacă, de la un moment încolo, s-ar fi abținut să-și manifeste public și necontrolat antipatia patologică față de Laura Kövesi. Pentru că au arătat astfel că, deși nu au dat un ban pe sutele de mii de protestatari, pe acuzațiile și criticile unor voci cu autoritate, pe controversele internaționale pe care le-au stârnit, pe avertismentele europene, pe furia și influența diasporei, tremură din pricina unei femei. E drept, procuroare, dar destituită de un an din funcție.

Sau poate că doar se sperie de amenințătoarea siluetă a acesteia proiectată pe cortina de fum pe care tot ei au ridicat-o?

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG