Linkuri accesibilitate

România: Niște artiști ai bolii


Sinteza săptămânii social-politice din România.

România a trecut în jumătate de an prin diverse stări de agregare: de la starea de beție, la cea de urgență, de la urgență la alertă, iar de la starea de alertă la cea de confuzie. Instituțiile democrației și-au unit interesele și, mai ales, dezinteresele să ne facă să trăim vremuri interesante. Continua dispută dintre puterile în stat pe libertățile și obligațiile oamenilor de rând a ajuns deja subiect de telenovelă. În presă (chiar și în cea străină) citim titluri amuzat-stupefiate: „În România boala e neconstituțională” sau „Curtea Constituțională scoate coronavirusului în afara legii”. Cine spune că în România nu domnește legea?

Starea de alertă dispare prin ordonanță de urgență și se instaurează cea de extaz

Decizia de constatare a ilegalității tratamentului inuman aplicat coronavirusului l-a luat pe Ludovic Orban prin surprindere. Mai ales eliberarea asimptomaticilor din sclavajul instituțional. Asimptomaticii erau arma secretă a panicii, cantitatea de materie neagră care făcea ca universul fricii și al supunerii imaginat de unii să funcționeze. Cu prețul înspăimântării generalizate, se spera ca virusul să moară de stres. Dar asimptomatismul are, mai degrabă, o definiție politică. Prezumția de asimptomatism se aplică în orice situație, oricui, oriunde, dacă nu ești cumva la șuetă cu prim-ministrul, bând bere brudenschaft cu viceprim ministra Turcan și fumând din trabucul ministrului de externe de ziua de naștere a lui Ludovic Orban. În aceste situații, starea de alertă dispare prin ordonanță de urgență și se instaurează cea de extaz. Valabil și dacă ești prim-vicepreședintele PNL, îți botezi fetița și nu vrei să ratezi darul de botez dat de membrii biroului național permanent prezenți la sindrofie. Caz de forță majoră: nu s-a aplicat starea de urgență nici în cazul muncitorilor care plecau la muncă în străinătate de pe aeroporturile pustiite de molimă. Unii chiar se mândreau: românii sunt motorul economic al Europei. Fără ei nu se poate culege sparanghelul german. Aceste cazuri excepționale ale stării de urgență nu au clintit niciun mușchi de scârbă sau teamă pe fața celor din comisia pentru situații de urgență. Iar poliția nu a stricat nici exuberanța organizatorilor transporturilor externe de muncitori în plină carantină, nici fericirea de tată exuberant a lui Rareș Bogdan și nici nu au acrit tortul aniversar al prim ministrului.

Adrian Solomon,
Adrian Solomon,

Nu a fost scos nimeni cu cătușele la vedere pentru că periclitează sănătatea publică și se interferează în aplicarea legii. Mai puțin două animale politice de la echipa adversă (deputații PSD Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă), care s-au luat la harță cu un șaormagiu care le cerea să-și pună măștile. Cei doi le-au dat lecții gratuite de genetică polițiștilor pe care i-au trimis la origini. Extenuați de atâta odihnă, cei doi se duseseră să se pătrundă de spiritul libertății la o bere și o șaorma tradițional-românească. Adrian Solomon este deputat de Vaslui și politica l-a făcut om. Om de carte, chiar dacă nu arată. Este un cărturar asimptomatic: a făcut Facultatea de istorie de la Iași, a continuat cu studii aprofundate în domeniu, a avut o bursă în Franța și a trecut, inevitabil, pe poarta Colegiului național de Apărare. Toate aceste experiențe intelectuale i-au ascuțit apexul desăvârșirii spirituale: este membru al Academiei Bârlădene și ex-membru al Adunării naționale a Bisericii Ortodoxe Române. A adunat atâtea valori spirituale că, după cum spune materialismul dialectic, cantitatea s-a transformat în calitate. Stă dovadă declarația lui de avere unde acest sinecurist de profesie bifează vreo cinci proprietăți, trei mașini, niște bani (nu mulți) și un salariu de vreo 12 mii de lei pe lună, plus bonsuri și alte privilegii (de pildă, o pensie specială sigură). Colegul lui de județ, de parlament și de amendă, Stativă, este un om care nu are biografie. Cel puțin, nu are, ca tot politicianul, o biografie romanțată pe pagina Camerei Deputaților. Nu are nici declarații de avere și de interese actualizate. Este o umbră teleghidată care votează cum trebuie. În cei 12 ani de Parlament nu a vorbit decât de trei ori. Adunat: 4 minute. O dată și-a spus numele. Altă dată a citit un raport. În fine, altă dată, a rostit jurământul de credință și fidelitate, a promis că nu va minți, nu va fura și că va apăra „democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”. Pentru a apăra drepturile și libertățile fundamentale, cei doi, Solomon și Stativă sunt negaționiști, nu doar șovini. Solomon și Stativă... unde ești, tu, Urmuz? Ei cred că virusul nu există, că un strănut banal a fost ridicat la rangul de tornadă și că lumea a fost băgată în carantină să nu vadă cum o iau pădurile la vale, peste graniță, și nici să nu audă cum se bat pe taxele de protecție gangsterii de la finanțe. Ei sunt doar vârful noroios al icebergului. Politicienii se străduiesc din greu să convertească marile probleme ale societății în capital politic. Și invers.

Politica se face altfel. E un altfel de altfel

Se joacă cu sentimentele oamenilor: președintele Iohannis a avut o (altă) intervenție televizată în care a dat de înțeles că e posibilă reinstaurarea stării de urgență în locul celei de entuziasm confuz. Oamenii au început să se bulucească prin magazine să-și facă provizii. Iată că politica influențează direct viețile oamenilor. După ce mulți și-au dorit schimbări în politică, acestea se produc peste noapte: politica se face altfel. E un altfel de altfel: se fac ședințe de partid pe ZOOM, se votează prin mail și marșurile de protest se fac pe paginile de socializare. Huiduielile, ouăle clocite, roșiile stricate, imortelele și trandafirii se aștern în calea virtuală a aleșilor. Se anunță o campanie electorală virtuală. Nu mai poți bate la ușa sărăcimii din ușă în ușă, cu pachetul de mălai și promisiunea unui viitor de aur. Singură boala ce mai întărește legăturile politicienilor cu cetățenii turmentați de febră! Fiecare pune virusul la treabă cum îl duce capul: PNL, adeptul economiei de piață, îl scoate la produs. De când a apărut și i-a înțeles oportunitățile, virusul a devenit pentru guvern principala sursă de prestigiu, câștig și echilibru bugetar; asta deși, inițial, cu gândul la alegerile anticipate, l-a ridiculizat și l-a minimalizat. A învățat între timp să-l prețuiască, astfel că pandemia a devenit pilonul central al discursului lor economic-politic. Așa a ajuns România mai bogată cu câteva miliarde de euro datorii, cu un științifico-fantastic plan economic pe două cincinale care ne-ar costa o sută de miliarde de euro și cu câteva sute de mii de afaceri falimentate. De partea cealaltă, PSD mizează pe eroismele mediatizate la ore de înalt trafic. Că eroismul digital nu costă. Undeva, în creierul lor mic și febril, ei consideră pare-se că, cu cât mai mulți bolnavi, cu atât mai mare nota de plată electorală pentru PNL. Au subminat decenii sistemul spitalicesc și finanțele statului și știu că la o presiune mai mare, vreme de câteva luni, acestea cedează. Așa de bine cunosc problemele țării: luptă pe teren propriu așa că știu pe unde l-au minat. Și mai știu că spada pe care se luptă are două tăișuri și acum, după ce au apucat-o de mâner, o folosesc nu doar să taie jugulara adversarilor, ci și ca să sperie electoratul. Solomon și Stativă, naționaliști și antivirali, sunt primul val, mai mâlos, al curenților de partid care îndeamnă la subminarea deciziilor guvernului așa cum prim ministrul Orban, dus de curentul totalitar al defunctelor Ordonanțe militare, chema populația să ignore deciziile Curții Constituționale.

După decizia CCR apele tulburi ale politicii duc la vale tot soiul de capete de adversari, foarte certărețe. Unii spun că ar trebui reinstituită rapid carantina pentru că ne vom curăța ca musculițele bețive înecate în butoiul cu vin triumfal, alții că habeas corpus, Liberté, égalité, fraternité, homo hominis lupus; alții cu măști și cagule, alții cu părul bălai în bătaia vântului bântuind șaormeriile patriei. Sunt lesne recognoscibili. Culmea este că polii magnetici ai sferei sociale s-au înversat și tocmai cei mai amatori de Vama Veche și distracții au ajuns acum să sufle și în iaurtul de regim cu Helicobacter pylor cerând starea de asediu în speranța că virusul o să moară de foame.

Decizia CCR care stabilea că instituirea carantinei prin ordin de ministru ar fi o „veritabilă privare de libertate” şi o „restrângere a drepturilor fundamentale” a scos boala din spitale și a trimis-o pe străzi. Sute și mii de oameni au luat patul în spinare și umblă, sculați din febră de vocile libertății auzite în noaptea bolii și a minții. Este inutil să discutăm aici câți (și cât de) bolnavi erau în saloanele spitalelor. Unii spun că zeci de spitale stau pur și simplu cu lacătul pus de frica coronavirusului. Altele, ca de pildă halele acelea cu paturi de carton pe care le tot inaugurau președintele și primărița Capitalei, nici nu au funcționat vreodată decât ca reclamă comercială și campanie politică mascată. Nu mai funcționează decât pompele de oxigen și bani, marea inginerie a achizițiilor fără licitații. Aici sunt banii dumneavoastră: multe multe milioane date pe măști sanitare sub standarde, aparatură inutilă și alte asemenea. E clar acum, nu-i așa? de ce singurii traumatizați de tragedia de la Colectiv au fost cei care s-au aflat în apropierea incendiului. V-ați fi așteptat ca instituțiilor unui stat bolnav să le crească un suflet? Din ce? Din glanda pineală? Din nimic? Dar cine se mai așteaptă la empatie și implicare din partea statului? Cu siguranță, nu miile de bolnavi cronici care și-au întrerupt tratamentele pentru că secțiile din spitale nu mai preiau decât urgențe și bolnavii de coronavirus. Cu siguranță nu rudele care jelesc la poarta spitalelor, nemaiștiind nimic de cei dragi care bolesc, poate agonizează pe un pat de spital și sfârșesc reci ca o cifră statistică. Cu siguranță, nu asimptomaticii prinși și băgați la celulă pentru că un test (dintre acelea irelevante) l-a condamnat fără drept de apel. Nu nefericiții care au plătit amenzile acelea cât salariul mediu pe economia germană.

Ca să contracareze decizia CCR, guvernul a pregătit un proiect de lege a carantinei care i-ar da dreptul să se joace cum vrea nu doar cu bolnavii, ci și cu asimptomaticii și nu doar pe parcursul actualei pandemii, ci oricând ar fi considerat Ministerul Sănătății că e cazul, asta, desigur, dacă funcționarii ministerului ar ști vreodată ce fac și nu ar aplica doar vreo decizie politică. Ar putea să sune noaptea ca puștii de la blocul meu la interfon și să fugă. Să închidă și să deschidă lumina și televizoarele după chef. Proiectul a fost desființat pe internet încă dinainte să ajungă pe masa legislativului. Contestatarii au fost scandalizați de expresii ca libertatea organelor (represiv) medicale de a acționa dacă există „probabilitate ridicată de apariție și propagare a unui agent patogen” (adică oricând, dat fiind că omul sănătos însuși este o bancă de virusuri- viromul uman zice-se că ar avea vreo 380 de trilioane), posibilitatea confiscării bunurilor personale ale celor „suspecți”, lipsirea acestora de libertate după bunul plac al specialiștilor.

Anticipat de acest tir sulfuros, proiectul legislativ și-a început traseul parlamentar, tâlhărit la fiecare colț de podoabele și cârpele colorate puse de guvern. La Camera Deputaților, au triumfat cei care vor un tratament omenesc aplicat virusului: izolarea se poate face nu doar la spital, ci și acasă, pacienții pot refuza tratamentul, Direcția de Sănătate poate stabili necesitatea carantinei de la un pacient la altul, aceștia având posibilitatea să atace în instanță decizia și altele. Terapia medicală a ajuns procedură administrativă. Senatul este camera decizională, dar, după cum se vede, cu ochii la sondajele electorale, vor cu toții să-i facă virusului viața cât comodă și nouă să ne pregătească un așternut cât mai moale. Că boala e lungă, viața e scurtă.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG