Linkuri accesibilitate

România: Nori grei deasupra grătarelor


Sinteza săptămînii politice românești.

Ca să arate că nu-i face programul (de viață, guvernamental) nimeni, dar și că e înțelegătoare și flexibilă, primul-ministru Dăncilă s-a întâlnit cu guvernatorul Mugur Isărescu, după ce a fost criticată de președinte pentru măsurile economice care ar fi dus la o creștere economică din pix, punând în pericol viitorul imediat al economiei. De ce a făcut-o cu atâta iritantă întârziere nu știe să spună. Or fi stimulat-o fumurile de la grătarele de la Căcâna unde PSD a sărbătorit 1 mai muncitoresc ca pe vremuri, cu mititei și bere. Sau i s-o fi spus că ar trebui să pară îngrijorată de raportul Comisiei Europene care avertizează că, deși România continuă să crească, o face din cauza tulburărilor hipofizare ale politicilor sociale? Cine știe? România este cel mai mare pitic al Uniunii și amenință să fie mai mult decât atât.

Prognoza europeană e îngrijorătoare: deși creșterea economică va continua, ea va fi otrăvită de inflație, iar România va sări anul acesta peste linia roșie a deficitului bugetar. Experții Comisiei susțin că pericolul vine dinspre politicile salariale anunțate cu surle și trâmbițe de PSD și plasate în centrul programului guvernamental, alături de tunurile financiare date cu bani europeni. Banii risipiți ca la nuntă pe diverse cheltuieli de protocol electoral (inclusiv diversele zile libere date cu generozitate și plătite la fel) au făcut ca viața în sectorul bugetar, nerestructurat decât prin punctele neesențiale, dar tot mai flămând după o viață „ca afară”, să devină ce a fost: un paradis al ineficienței, o gaură neagră cu pofte exotice și imposibil de acoperit, o plantă carnivoră care canibalizează banii bugetari cu recorduri negative la eficiență. Cine a mizat pe stat la stat a câștigat. Dar legea a impus un salariu minim standard pe care trebuie să-l plătească și sectorul privat. Ceea ce e în regulă, întrucât sectorul privat e renumit pentru abuzarea repetată și excesivă a angajaților cu complicitatea tacită, reciproc avantajoasă și prefăcut dezinteresată a Inspecției Muncii (deci a guvernului). În treacăt fie spus, nu puține sunt firmele private care, de-a lungul vremii, nu au plătit contribuțiile pentru angajați, într-o anticipare profetică a legislației care transferă obligația respectivă în cârca acestora. Această măsură a făcut pentru mulți investitori privați mai ușoară adoptarea salariului minim, mai ales că nimeni nu-i obligă să adauge la netul salarial de pe ștatul de plată impozitele suplimentare pe care ar trebui să le dea angajatul. Experții Comisiei Europene avertizează în prognoza lor că e posibil ca înăsprirea politicilor Băncii Naționale să ducă la scăderea investițiilor, la fel și redimensionarea programelor de investiții publice. Volumul exporturilor ar putea descrește odată cu creșterea prețului forței de muncă, dar capcana mortală a viitorului economic pare să fie impredictibilitatea politicilor guvernamentale.

Dar prim-ministra Dăncilă nu a dat piept de una singură cu guvernatorul BNR. Alături de ea s-a aflat și șeful de la partid, Liviu Dragnea, care a vrut să vadă probabil dacă mai merită să investești în economia românească sau trebuie să se orienteze către cea braziliană. O întâlnire cumva în răspăr la marginea și la presiunea realității: președintele Iohannis ceruse demisia lui Dăncilă pe motive de incompetență și trădare a intereselor naționale. Cei trei s-au despărțit cu zâmbete strâmb-prietenești după întâlnirea de la Palatul Victoria. Guvernatorul a plecat primul, după trei ore de ménage à trois. Prim-ministrul a rămas locului să-i explice șeful de partid cum merg lucrurile. Fiecare a înțeles ce a vrut din această întâlnire. Pentru Liviu Dragnea, singurul pe care întâlnirea nu l-a lăsat fără grai, lucrurile sunt clare: prețurile au crescut ca urmare a mașinațiunilor economice străine. De vină pentru majorarea prețurilor la carburanți, energie și gaze nu sunt răspunzători nici finanțiștii lui Isărescu, nici funcționarii lui Dăncilă, ci camarila internațională care suge sângele poporului (ca să traducem ceea ce a vrut cu adevărat să spună Dragnea). Dar Dragnea nu vede nimic amenințător pe orizontul întunecat al economiei românești. Nicio criză la orizont, i-a asigurat el pe jurnaliști. Doar fumuri de la grătare și aburi de beție de la bere.

Chiar și-așa, cu această întâlnire târzie între marii făcători și desfăcători de bugete, președintele nu renunță la contestația depusă la Curtea Constituțională. Dar nu e greu ce se va întâmpla cu ea. Conflictul instituțional invocat în sesizare se referea la faptul că guvernul a discutat și adoptat un memorandum pentru mutarea ambasadei României la Ierusalim, document redactat și asumat de ministrul de Externe și, mai apoi, de întregul executiv. Liviu Dragnea a fost primul care a evocat această posibilitate și primul care s-a dezis de ea, de îndată ce președintele a sesizat judecătorii. De fapt, spune el, nu este ceva bătut în cuie, ci dorința lui de teleormănean ca toate statele UE să-și mute ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim. Așadar, nu ar fi decât visul lui de rocker întârziat, nu decizia oficială a coaliției majoritare și a guvernului acesteia. S-ar zice că Teodor Meleșcanu, pe vremuri, înalt funcționar comunist responsabil cu relațiile cu Rusia, ulterior om de casă al lui Iliescu și șef al Serviciului extern de securitate, a avut și el același vis pe care l-a pus pe hârtia cu antet a Ministerului de Externe pentru că, după cum știm, somnul rațiunii naște vise politice. Pe de altă parte, s-ar putea ca președintele să se fi trezit degeaba din somnul cel de moarte la care-l îndeamnă barbarele concedii: Curtea a mai avut sesizări pe tema conflictelor instituționale și a decis în favoarea guvernului, că doar de acolo curg banii! Iar guvernul știe că nu e investiție mai bună decât cea în justiție. De asemenea, e de bănuit ce soartă va avea sesizarea prezidențială de vreme ce solicitarea partidelor de opoziție de a se constata neconstituționalitatea legii referendumului modificată de curând în Parlament a fost respinsă ca nefondată.

Noua lege a referendumului votată în regim de urgență în Parlament îl exclude pe președinte din procesul de convocare a referendumului. Este a doua oară când Curtea Constituțională dezbate legea. Prima dată a admis sesizarea partidelor de opoziție, contestând dreptul unilateral al guvernului de a stabili data la care să fie convocat referendumul național. Ar fi, spuneau judecătorii, de competența parlamentului să adopte o lege referitoare la referendum. Întoarsă în Parlament, modificările susținute de coaliția majoritară au fost votate cu o majoritate zdrobitoare și au devenit lege. Însă legea trebuie să ajungă la președinte care a promis că o va trimite și el înapoi la Curtea Constituțională la pachet cu sesizarea referitoare la legile justiției. Blocajul Curții cu contestații și solicitări este parte a jocului pasiv pentru tergiversarea unor legi care au toate șansele să fie, în cele din urmă, adoptate, semnate de președinte și publicate în Monitorul Oficial.

O tergiversare cu tâlc: după cum a lăsat de înțeles Florin Iordache, fost ministru al Justiției PSD, pe 10 iunie ar putea fi convocat referendumul pentru modificarea Constituției. Nu e vorba despre clarificarea raporturilor de putere sau a situațiilor de conflict instituțional ca acela dintre președinte și prim-ministru, nici măcar de clarificarea raporturilor de familie, despre condamnarea pornografiei infantile care face din copii victime anonime pe scena festivă a politicii sau pe scena mai largă a indiferenței societății, nici despre violența în familie nu e vorba sau despre vreo modificare constituțională discutată cu societatea civilă (despre dreptul la viață privată sau libertatea de expresie, de întrunire sau protest), ci despre sugestia Coaliției pentru familie care vrea modificarea alineatului 1 al articolului 48 din Constituție. Acesta ar urma să fie: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. PSD nu a întârziat să se asocieze acestei inițiative, ba chiar discret să și-o adjudece. În martie anul trecut în Camera Deputaților, adică fieful lui Liviu Dragnea, inițiativa Coaliției primea un generos vot de încredere. Doar 22 de deputați păreau să nu fie convinși că e o decizie bună. Criticii lui Dragnea spun că subita lui empatie cu familia formată din soț și soție nu vrea doar să demonstreze electoratului cine e adevăratul tătuc în marea familie politică, dar și să eternizeze această formulare a legii referendumului care dă posibilități practic nelimitate Parlamentului (deci majorității politice) să schimbe orice în România, printr-un „vot popular”, la fel de popular ca și petrecerile cu mici și bere de 1 mai muncitoresc organizate de PSD la Căcâna, în Teleorman. În felul acesta președintele ar fi și mai departe de scena puterii, liber să-și facă traseele cicliste zilnice.

Deasupra grătarelor socialiștilor se ridică, însă, nori grei. Încercarea Parlamentului de a-l transforma pe președinte în simplu șef de personal la Palatului Cotroceni s-ar putea să aibă consecințe mai grave. Speranța de viață politică a lui Iohannis este îmbunătățită de Comisia de la Veneția, unde a trimis pachetul de legi ale justiției adoptate de politicieni în prag de vacanță parlamentară și în deplină ignorare a semnalelor de alarmă primite de la Comisie Europeană și ambasadele occidentale. Raportul GRECO, organizația anticorupție a Consiliului Europei, document publicat chiar în Ziua Internațională a Libertății Presei, anticipează cumva ceea ce ar putea spune Comisia de la Veneția. În raportul GRECO se afirmă că România este una dintre țările care sunt pe punctul să piardă lupta anticorupție. În document se spune (iar aluzia la România este străvezie) că s-au înregistrat iniţiative legislative în anumite state europene deturnând „reformele anterioare pentru prevenirea faptelor de corupţie, dar şi reformele deja adoptate ceea ce poate conduce la încălcarea standardelor anticorupţie ale Consiliului Europei.” Deși știu de aceste avertismente, oamenii lui Dragnea par imuni pentru că nu ajungi ministru PSD fără să fii uns cu toate alifiile.

Moartea Doinei Cornea pune într-o altă perspectivă șmecheriile făcute de partidul lui Ion Iliescu cu țara. Ion Iliescu a dușmănit-o pe disidenta anticomunistă de moarte pentru că a fost prima care și-a dat seama ce-i poate pielea și ce vrea partidul lui. Stingerea ei din viață nu face decât să traseze mai clar harta rătăcirilor morale și micimea politică din prezent. A murit însingurată și nebăgată în seamă. Cum ar fi putut fi altfel? Ce legătură ar fi putut exista între dumneaei și clasa politică actuală? Doina Cornea și-a riscat viața demantelând straturile de propagandă și teroare comunistă prin scrisorile către Europa Liberă, într-o perioadă în care, după cum spun documentele, guvernatorul BNR era racolat în Securitate cu numele de cod Manole, iar o parte din Academia Română, în frunte cu președintele ei, erau vectori de intoxicare ai românilor din diaspora. Pe atunci, Doina Cornea era bătută de Securitate și arestată la domiciliu și, dacă nu ar fi fost presiunile exercitate de lumea liberă, inclusiv de jurnaliștii Europei Libere, ea ar fi avut, cel mai probabil, soarta lui liderilor politici țărăniști sau a lui Gheorghe Ursu, mort în închisoare. Paradoxal, la mai bine de patru decenii de după căderea (?) comunismului, singurii care au plătit (și au plătit cu viața) au fost victimele sistemului. Eroi ai unor epopei uitate față de care contemporanii par doar niște copii palide sau niște caricaturi. Autorii sau urmașii acestora sunt astăzi cei care încearcă să ne șteargă memoria. Cu mici și bere și, dacă nu merge așa, cu amenzi și amenințări.

XS
SM
MD
LG