Linkuri accesibilitate

România: Nu există exorcisme blânde


Sinteza săptămînii politice românești.

Sorin Șerb
Sorin Șerb

Liviu Dragnea moare, dar nu se predă. După ce a bătut-o cu biciul la ore de maximă audiență, justiția a dat cu copita. A doua oară. Și unde dă ea crește. Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate cu executare pentru o escrocherie de acum câțiva ani. Pe atunci era șeful Consiliului județean și a angajat fictiv la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman două membre de partid. A fost acuzat de instigare la abuz în serviciu. Dragnea are totuși un motiv de bucurie: sentința este pe jumătate o victorie întrucât Direcția Anticorupție ceruse în rechizitoriu o pedeapsă de șapte ani și jumătate. Șeful PSD mai fusese condamnat la doi ani cu suspendare în dosarul referendumului, în care se spune că abuzurile lui au sculat morții din urnele funerare și i-au băgat în cele electorale. Acea primă condamnare a fost casată ca să se poată bucura în voia de a doua. Aceasta însă nu este definitivă. Cu siguranță, Dragnea va depune recurs și asta cât mai repede, întrucât conform modificărilor adoptate zilele trecute la Codul de Procedură Penală, e drept nesancționate încă de semnătura prezidențială și nepublicate în Monitorul Oficial, un recurs nu ar mai fi posibil decât dacă se prezintă date noi la dosar.

Liviu Dragnea moare, dar nu se predă. Partidul a trecut prin multe, are obrazul gros, depășește el și rușinea asta. La urma urmei, mai toți președinții PSD foști, actuali și, probabil, viitori, au dosare penale, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu pentru crime împotriva umanității. Partidul, în stare de șoc hemoragic, după cum l-a diagnosticat Olguța Vasilescu, starleta de la muncă, a convocat Consiliul executiv imediat după sentință. Comitetul executiv nu-l va executa pe Dragnea, ci va executa un exorcism de grup și cum ar putea altfel după ce toate organizațiile județene i-au trimis deja lui Dragnea înlăcrimate mesaje de susținere. Viorica Dăncilă a fost prima care l-a întâmpinat pe treptele tribunalului cu o litanie în care susține negru pe alb de supărare că judecătorii care cer condamnarea lui Dragnea încalcă Constituția pentru că se bazează pe un articol de Cod Penal a cărui modificare a fost cerută de Curtea Constituțională. Decizia, spune Dăncilă, arată că în România legea încă se aplică arbitrar. „Cred cu tărie în nevinovăția președintelui PSD”, mai afirmă ea, adăugând că ar trebui să se aplice în acest caz, ca și în altele, prezumția de nevinovăție întrucât mai există căi de atac și nu se îndoiește nimeni că Dragnea va profita de ele. Mai rămânea să spună că în pachetul de modificări (peste trei sute) la Codul de Procedură sunt și câteva care, în numele decenței și onorabilității, restrâng până la sufocare dreptul la liberă exprimare în privința cazurilor care nu au încă o sentință definitivă și că, prin urmare, altceva decât urări de bine nu i se poate transmite șefului PSD. În fine, își încheie comunicatul Dăncilă, într-o apoteoză trandafirie, membrii alianței sunt strâns uniți în jurul mărețului conducător și sunt gata de victorii multe. Dacă n-am ști că prin ea vorbește tot ventrilocul de Dragnea, mai c-am crede-o capabilă de meditații pe marginea măreției și decăderii dreptului.

Călin Popescu Tăriceanu, de câțiva ani în parteneriat civil cu Dragnea, se ține și el tare și la bine, și la rău. Și pentru el prezumția de nevinovăție e sfântă. Dar tonul lui e ceva mai prudent, poate și pentru că exact același complet de judecată l-a achitat recent pe el însuși de o acuzație de sperjur. Tăriceanu spune că, indiferent de sentința finală, importantă este continuarea „dezbaterii și adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor și a încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor.” Această declarație este și ea un inocent sperjur: trădat de subconștientul încărcat, spune că deși îi iubește pe judecători și justiția, mai mult își iubește partenerul de guvernare, ceea ce e de înțeles în cazul unui om cu atâtea decepții sentimental-politice. Așadar, deși ne asigură că justiția trebuie să-și facă treaba, Dragnea beneficiază de prezumția de nevinovăție și chiar dacă ar fi vinovat, tot e necesară stoparea abuzurilor care au dus la condamnarea lui. Semn că politicienii n-or avea ei logică, dar au umor.

Și instincte de carnasieră. Apărând cu ghearele și colții modificările legilor justiției mitraliate cu votul la începutul săptămânii, poetul politician Varujan Vosganian a arătat că-și poate trage o mască de toval peste anacoluturi, cerând solidaritate din partea colegilor de viol legislativ. „Nu ne putem salva pe rând, trebuie să ne salvăm toți odată!” spunea el de la tribuna parlamentului pentru a justifica modificările multe și mărunte ale Codului Procedural. Liviu Dragnea a avut decența să lipsească la vot. Oricum scorul a fost confortabil (175 pentru, 78 împotrivă și o abținere, semn că sunt mai puțini cei care cred în salvarea individuală; o majoritate confortabilă crede, în schimb, în mântuirea de grup a aleșilor). Căci a ce seamănă discursul majorității politice decât a discurs apocaliptic în care sunt descrise lumile infernale (statul paralel cu demonii săi), lumea reală cu încercările și provocările ei și apoteotica lume viitoare (anul 20-20) când, după ce se vor salva toți, mai puțin poporul, se va instaura un mileniu de pace socială pentru politruci și clienții lor interlopi? Nu e de mirare că, atunci când vine vorba de justiție, politicienilor le vine să scoată mirul. Varujan Vosganian a fost unul dintre beneficiarii sticluței cu maslu. Și i-a folosit mai mult decât colegului de coaliție și guvernare Dan Șova care, deși uns bine cu toate alifiile, a fost lovit la mir de sentința de trei ani cu executare primită cu două zile înainte de Dragnea.

Liviu Dragnea moare, dar nu se predă. Mai bine moare cu țara de gât. Crede că dacă-și dă demisia (așa cum i-o cer adversarii politici și niciunul dintre cei care-l contestau de ochii lumii în partid) ar strica imaginea imaculată a bronzului căpătat pe plajele braziliene. Ar fi un semn de slăbiciune în lupta cu balaurii statului paralel pe care el i-a jupuit în efigie la mitingul cămășilor alb-murdare din Piața Victoriei. Pe de altă parte, procesul lui ar mai putea continua. Ca și președintele Iohannis, de la care se așteaptă mult și bine o decizie referitoare la demiterea Laurei Kovesi din fruntea Direcției Anticorupție, și Dragnea e un maestru al tergiversărilor. Unii susțin că în spate se negociază la roșu: demisie contra demisie, adică un schimb de prizonieri ai celor două state paralele. Alții spun că, dimpotrivă, lupta de clasă s-a ascuțit, că hotărârea Curții Constituționale (care a stabilit că președintele este un decor pe scena răfuielii politicienilor cu justiția) este doar consultativă, nu obligatorie, așadar șefa anticorupției, în ciuda propriilor acte de corupție (plagiat, minciună, abuz), trebuie să rămână pe post să combată cu dușmanii politici interni. Sunt unii și mai radicali care cred că, de fapt, înseși regulile democrației sunt flexibile și că e de conceput să ne dispensăm de o instituție fundamentală dacă amenință să strice luciul statuilor și mojo-ul idolilor. Votul parlamentarilor, spun ei, ar trebui să fie reversibil sau facultativ, ca și rezultatul alegerilor, pentru că nu pot decide 500 de inși soarta unei țări (e bine, în consecință, s-o decidă doar câțiva, eventual unul). Ei cred că justiția e rea sau e bună, în funcție de capetele care curg prin rigole în Piața Victoriei. Unii care consideră că votul dat o dată la patru ani e suficient, în rest alegătorii ar trebui să facă „ciocul mic”, să stea sub radare. Oponenții lor acționează de ca și cum fiecare decizie guvernamentală și fiecare lege ar fi dubioase și ar trebui plebiscitate.

Forma democrației e plină cu fond autoritar. Nu întâmplător Palatul Parlamentului, fosta Casă a Poporului, a fost construit pe o colină artificială. De aici și măreția ei de mucava. Din instituție fundamentală a democrației, Parlamentul a devenit simbolul corupției, al autismului politic, al nepăsării și abuzurilor. Instituțiile statului invită la neîncredere și discredit, poate și pentru că populează construcții comuniste și, cum spunea arhitectul Ioanide, arhitectura ne modelează mentalitatea, reacțiile, ființa. (Ca o digresiune: susținătorii campaniei #Fărăpenali vor și transformarea parc interzis din jurul Parlamentului în Eden public, pentru umanizarea unui spațiu al răului politic, o bizară și semnificativă incidență a exorcismelor politice cu cele civice).

Nemulțumirea a început să-i radicalizeze pe oameni care se simt trădați și folosiți chiar de cei care pozează în salvatorii lor. Un deputat PSD, Nicolae Bacalbașa, a făcut o baie, mă rog, un duș rece de mulțime când, ieșit („ostentativ” spun unii) la plimbare prin parcul public din fața Parlamentului, a fost bruscat și îmbrâncit de protestatarii aduși de politicienii Uniunea Salvați România să le susțină viziunea („Așa a început fascismul”, spunea Tăriceanu). Dar nu există exorcisme blânde. Îmbrânceala deputatului cu lumea s-a petrecut în ziua în care alți câțiva protestatari blocaseră un covor roșu din Parlament, în inutila încercare de a-i face pe politicieni să crape de rușinea votului pentru modificarea Codurilor penale și pentru celelalte modificări subtile și interesate la legislația care reglementează justiția. Nu e o întâmplare că printre țintele favorite ale jandarmilor la protestele din Piața Victoriei se numără activiștii organizației #Fărăpenali, brațul civic înarmat al Uniunii Salvați România care strânge semnături pentru a bloca accesul condamnaților penali la demnități publice. Că jandarmii au o listă cu preferințe o spune și faptul că unul dintre cei arestați și amendați zilele trecute a fost un jurnalist care a făcut un relevant film despre dictatura Dragnea în județul Teleorman. Jandarmii au pretins că au acționat ca la carte: jurnalistul nu avea acreditări, nici legitimații în ordine, în schimb ar fi încercat să forțeze trecerea. Jurnalistul cu pricina vine dintr-o familie tradițională de protestatari: soția lui este ONG-istă dintre cei pe care PSD-ul ar vrea să-i vâneze cu fiscul pentru că sunt vânduți lui Soros și vor globalizare cu anasâna. Activismul civic plus filmele stânjenitoare despre satrapiile pesediste din țară l-au făcut o țintă perfectă pe jurnalist. A, și am uitat, e și cetățean german așadar răzbunarea este și mai dulce pentru poporaniștii xenofobi din PSD. Este ca și cum l-ar fi amendat pe însuși președintele țării, teutonul Iohannis, pentru că li se pune în drum și nu vrea să demanteleze statul paralel, adică țesătura de păianjeni instituționali din culisele autorității de stat; să-l amendeze ca să rămână doar statul lor, condus de șmecheri, fomiști, securiști și activiști postcomuniști.

De fapt, e tot mai evident că nimeni nu mai vrea să joace după reguli: protestatarii (sau poate doar nervii ministrei Dan de la Interne) cedează mai ușor la provocări, instituțiile democrației s-au golit cu totul de sensuri într-un război total al puterilor statului dovedind, mai mult ca oricând, o criză de identitate și de semnificație a acestora. Definițiile vechi, decise pentru a favoriza comportamentul politic al PSD-ului (adoptarea și modificările Constituției au fost făcute pe tura acestui partid), trebuie cu certitudine redefinite. Poate de aceea, un aspirant nerăbdător ca Dacian Cioloș, îi dă, fără intenție, dreptate lui Vosganian: nu ne putem salva de coaliția majoritară decât împreună. În viziunea lui Cioloș e nevoie de o cură de slăbire în trei pași: „Demisia guvernului Dăncilă, referendum pentru Justiție și alegeri anticipate.” Zbătându-se la limita irelevanței, Cioloș vrea să revină în liga mare a jocului politic însă nu știe deocamdată dacă pentru asta trebuie să se asocieze cu USR sau e nevoie să meargă pe mâna propriului partid de buzunar. Probabil că o asociere cu partidul lui Dan Barna i-ar oferi un tanc mai puternic cu care să spargă încercuirea PSD-ului. Printre partidele opoziției parlamentare, USR a început să pară cel mai eficient pentru că apelează la metode radicale, uneori dincolo de limitele democrației (dar, cum spuneam, cine se mai împiedică de democrație în România?), manipulează manifestațiile de protest, adică are putere de reacție rapidă în stradă și e un bun adjuvant la reacțiile lente ale PNL-ului, care, invocând statisticile electorale, se pretinde cel mai important partid al opoziției. Pentru prima dată în ultimii ani, opoziția pare să joace acum pe același picior: moțiunea de cenzură concepută de PNL e semnată de celelalte partide de opoziție. Chiar și Traian Băsescu a consimțit să nu mai confiște pozele de familie și să stea mai în spate. Și el speră la o salvare în grup.

E de așteptat ca moțiunea să nu fie adoptată și Dăncilă să rămână păpușa preferată a lui Dragnea. Chiar dacă recenta condamnare l-a făcut mai gânditor decât prevede fișa postului, Dragnea se gândește la un câștig la două capete: bine ar fi ca Dăncilă să-și păstreze fotoliul în care Dragnea stă atât de bine. PSD se gândește tot mai serios la revocarea președintelui. Iar dacă guvernul pică, s-ar putea organiza alegeri anticipate iar coaliția majoritară e pe caii cei mari ai unor sondaje de opinie făcute de oamenii de casă. Dragnea moare, dar nu se predă. Nu de moarte se cutremură, ci de veșnicia ei. Dar cine spune că nu e viață dincolo de moarte? Că nu e speranță de viață. De aceea mor faraonii cu tot cu servitorii și animalele favorite. Să aibă pe cine pune la muncă în statul paralel de dincolo.

XS
SM
MD
LG