Linkuri accesibilitate

România: O țară în vacanță


Parlamentul intră în vacanță. Nu pentru că ar fi transpirat prea mult la locul de muncă.

Sunt lunile acelea de catalepsie în care două puteri din stat, cea legislativă și cea judecătorească, sunt criogenizate: le vedem în vitrină parcă vii, dar ele dorm ca veverițele din Pădurea adormită. Cică vacanță! Somn de frumusețe, plaje luxuriante, paradise fiscale. Nu e de mirare că guvernul își ascute penița pentru a semna un vraf de ordonanțe de urgență. Ordonanțele: un rău necesar, un păcat care creează dependență, după cum recunoștea printre dinți prim-ministrul Cîțu, când spunea că politicienii coaliției nu prea se înțeleg în parlament și nu grăbesc votul pentru legi importante.

Acum nici c-o mai pot face. Sunt deja pe salteaua gonflabilă în Insulele Canare. Au luat vacanță după încăierarea pe tema moțiunii de cenzură „România eșuată.” Orice individ cât de cât alfabetizat ar fi făcut niște operațiuni simple de aritmetică pentru a vedea că moțiunea este inutilă. Un gest artistic, făcut doar pentru ca niște limbuți de partid să-și exerseze complicatul aparat fonator în tot soiul de piruete și șpagaturi retorice. Să-i vadă publicul spectator și naiv. Balet vorbit care nu a costat pe nimeni nimic, doar pe unii alegători niște speranțe (dar speranța e evacuată ultima din cutie, știm!) La urma urmei, coaliția guvernamentală spusese că nu votează, deci au fost excluse de la bun început diverse dezertări din interes și majoritatea necesară adoptării moțiunii. În România moțiunile de cenzură nu reușesc decât dacă sunt introduse sau sprijinite de partidele majoritare pentru a-și da jos propriul cabinet. Se întâmplă rar, dar mai des decât permite logica.

De fapt, nici măcar nu e succesul lui Florin Cîțu, că nu s-a gândit nimeni serios să-l dea jos. Cîțu e bun acolo, că-și sapă groapa cu gura. Nu, căderea moțiunii reprezintă succesul coaliției de opoziție care a făcut primele exerciții militare cu gloanțe de război și a văzut că există o compatibilitate organică PSD-AUR. Este și succesul mahalalei politice. Și-apoi diferența nici nu a fost chiar așa mare: au votat pentru 201 parlamentari și era nevoie de votul a 234. Știm că PSD se hrănește din aranjamente, că stăpânește la perfecție contabilitatea dublă a voturilor și că exercită o atracție fatală pentru toți dezertorii și traseiștii (aici e la egalitate cu PNL) așa că e de așteptat ca la o moțiune viitoare numărul de voturi pentru o moțiune să crească, mai ales că, după congresele PNL, în septembrie, și USRPLUS, în noiembrie, e de așteptat ca numărul de transfugi și migranți să crească. De asemenea, de atâtea cârtițe orice construcție s-ar surpa, mai ales dacă are șubrezenia PNL-ului. E de așteptat ca trădările din partid să se îndesească, după rețeta și modelul anteriorilor ani preelectorali.

Prim-ministrul Florin Cîțu și șeful său, deocamdată, de la partid, Ludovic Orban
Prim-ministrul Florin Cîțu și șeful său, deocamdată, de la partid, Ludovic Orban

În (și între) partidele guvernamentale nu e pace. Procesul electoral intern al PNL e tot mai transparent: cei doi candidați la șefia partidului, Ludovic Orban și Florin Cîțu, nu mai trag perdelele și nici nu mai închid ușile, să vadă toți cum trudesc cu dușmanul intern de gât. Își spală cele mai intime rufe în public, umplându-se reciproc cu comentarii spumoase. Florin Cîțu care are în geantă pixul de ordonator principal de buget, promite o epocă de aur pentru cei care-i sunt alături: Prin mine însumi, așa traduce el logoul liberal „Prin noi înșine”. Le cere membrilor din București să voteze „înțelept” șefii de sectoare: „Mult succes și vă aștept alături de echipa câștigătoare. Împreună construim România liberală.” Echipa câștigătoare, se-nțelege, este a lui. Neînțelept ar fi, rezultă din mesajul prim-ministrului, să-i voteze pe apropiații lui Ludovic Orban. Oamenii vechi ai partidului. Să-l voteze, dar pe riscul lor. Să se uite cu toții și să ia aminte la stenogramele pe care presa harnică și fără mari probleme deontologice le publică fără preget și cuget: doi politicieni liberali de școală veche se luptă să obțină niște prelungiri de contract pentru clienți. Corupție în formă continuată. Ministrul Drulă nu-i refuză cu totul, spune doar că poate prelungi două luni. E ceva, nu? pentru a face pe plac aliatului politic. Evident, politicienii care cer asta sunt din vechiul PNL, nu cei „din echipa învingătoare”, cea care va construit România liberală. Sunt personajele negative ale echipei de incoruptibili, de aceea a și consimțit DNA, care trece printr-o nouă criză de identitate politică, să dea spre publicare stenograme ambientale, că presa care publică toate știrile oficiale, neverificabile și corecte, le va publica sigur și pe acestea fără să pună întrebări. Nu degeaba e libertate în presa din România! Suntem pe locul 48, lângă Senegal și Papua Noua Guinee, la libertatea presei. Organizația Reporteri fără frontiere arată acuzator către mita dată de stat presei, cenzura politică și economică, finanțarea opacă și uneori, coruptă. Probabil că și la onestitate și profesionalism, de s-ar face o evaluare, tot pe acolo ne-am clasa. Consolarea miilor de inși care se pregătesc să dea la facultățile de jurnalism și științele comunicării este că se poate și mai rău. Vom vedea în raportul de anul viitor.

Oricum, publicarea rapidă și fără verificări a acestor stenograme (nu sunt singurele documente dintr-un dosar care nici măcar nu a ajuns în justiție și nici nu e prima dată când presa dovedește că nu are instincte editoriale) arată că PDL vrea să se scuture de vechiul PNL. Nu degeaba Gheorghe Flutur, recent reales în fruntea filialei județene PNL Suceava, a spus că-l susține „total” pe Florin Cîțu. El și colegii lui suceveni vor să facă parte din „echipa câștigătoare” că așa au făcut mereu. „Ne punem speranţa în capacitatea premierului Florin Cîţu de a veni cu un suflu nou, ca preşedinte, foarte necesar în vederea câştigării tuturor alegerilor din 2024.” Cine știe istoria politică și quasi-penală a lui Gheorghe Flutur se rupe de râs. Cum „suflu nou” când Flutur, prietenul de suflet al Elenei Udrea și Elenei lui Traian, Flutur cel care desena cu oi „Bine ați venit” pe dealuri în cinstea lui Băsescu, e în politică de mai bine de 20 de ani și e uns cu multe pomezi care-l fac intangibil (sau doar infrecventabil). A condus tot ce se putea conduce în Suceava și numele lui a fost pomenit în tot soiul de afaceri dubioase: o groapă de gunoi făcută cu bani europeni într-o rezervație după ce a dat ordin să fie defrișate nouă hectare de pădure, în ciuda protestelor locuitorilor din imediata apropiere. Proces, proteste, scandal, anchete... Spunea, ca să-i consoleze pe localnicii din Pojorâta, că vor planta pe margine o lizieră de copaci ca să nu se mai vadă gunoiul din șosea, că asta era problema.

De altfel, în Suceava protestele împotriva defrișărilor l-au vizat mereu pe Flutur, iar ÎPS Pimen, fie-i țărâna ușoară, îl arăta cu degetul, spunând că protejează mafia lemnului. Așteptăm cu interes stenograme DNA pe această temă. Deocamdată Flutur și Emil Boc susțin zgomotos „suflul nou” din partid de începi să te sperii gândindu-te cum arată de fapt suflul vechi. Iar suflul nou care este Florin Cîțu promite că la alegerile viitoare locale PNL va candida singur, dispensându-se de USRPLUS. Iată un fel insolit de a întări o relație arătând că este vremelnică și biodegradabilă. Nu e de mirare că pentru USRPLUS problema corupției endemice din PNL continuă să fie mantra preferată și nu puțini sunt cei care spun că ar trebui să întrerupă această căsătorie din interes și toxică. E doar o întâmplare că povestea cu cei doi șefuți din PNL care cereau un mic trafic de influență pentru clientul lor s-a petrecut în biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, de la USRPLUS? Desigur, nimic nu e întâmplător, nici tensiunile tot mai evidente din interiorul partidelor de la putere. Puterea rupe alianțe și corupe sistemul imunitar. Iar când are de-a face cu oameni slabi, puterea tinde să-i prăbușească în interior. Așa ajung stelele pitice, găuri negre.

Conflictele din sânul coaliției sunt o temă de mestecat pentru vacanță. Se întorc să fiarbă în suc propriu în subterane. Este slow-cooking. Până în septembrie se vor împăuna cu succesul moțiunii. La timp pentru a ne lua ochii de la înghițitorii de săbii de plastic din Parlament și a-i întoarce către examenele de bacalaureat și evaluare de la care unii politicieni sigur au chiulit. E primul an în care nu se va mai intra la liceu cu note sub 5. Nu se știe ce se va întâmpla cu cei opt mii de elevi care nu s-au prezentat la examenul de evaluare și nici cu cei 30 de mii care au luat sub cinci. Ministerul educației nu a pregătit rute alternative. Nu știm dacă examinează cineva la ora aceasta cealaltă bombă cu ceas a celor 35 de mii de elevi de gimnaziu care nu au luat note de intrare la liceu. S-au depus zeci de mii de contestații, cele mai multe la română și nici nu e o întâmplare: toată lumea se pricepe la română. Contestațiile sunt un semn bun: sunt mulți care ar vrea să ia măcar ceva peste cinci să se poată înscrie la un liceu. La bacalaureat nu s-au publicat încă rezultatele, dar unul din patru absolvenți de liceu a preferat să stea acasă. Faceți calculele cât reprezintă absenteismul celor două categorii de vârstă, că eu am dat bacul la matematică acum prea multă vreme, însă este cert că educația nu mai are forța de atracție pe care o avea cândva. S-au făcut treizeci de reforme ale educației pentru a ajunge aici și școala a rămas în continuare în comunism: se învață haotic, repetitiv, monoton, după manuale proaste, cu profesori învechiți, în școli demolabile, cu directori puși pe pile de partid, cu o administrație locală care-și vinde scump ajutorul. „Pe vremuri” poate că educația nu era mai bună, dar exista un ethos valorizator: profesorii și, în general, licențiații erau priviți cu stimă și invidie, iar ca să faci ceva în viață, trebuia să faci, în primul rând, carte. Putem spune acum că era o carte ideologizată, exagerată, cu mulți itemi politizați și indici de performanță aiuristici și nerealiști... dar prestigiul educației era indiscutabil. E drept, din această necesitate transformată în industrie de meditații și trafic de influență și examene s-a născut iubirea românilor pentru diplome pe care a moștenit-o și România postcomunistă ca pe o dureroasă boală de piele: nu e lepră, e psoriazis. Se dau diplome pentru orice și orice CV de politician este mai plin de hârtii, atestate, diplome și certificate ca teiul din spatele casei mele. Desigur, dacă-i scuturi, să vezi câte se acoperă cu realitate, vor cheli instantaneu, iar diplomele vor deveni ceea ce erau de la bun început: gunoi reciclabil.

Pentru copiii de 14-18 ani e traumatizant să vadă că nu mai au nicio soluție într-un sistem de educație care nu vrea să se recicleze. Unii poate că spun bogdaproste că nu au luat examenul de evaluare sau bacalaureatul. Stau acasă, în propria lor Românie, cea de pe uliță sau din spatele blocului, unde bacalaureatul nu contează decât dacă te-a învățat să deschizi o mașină fără să-i sune alarma. Iar dacă sunt doar niște copii fără noroc și nu visează să trăiască din alocații și venit minim garantat, vor pleca unde vor vedea cu ochii, sigur vor găsi o școală post-gimnazială de meșterit ceva. Absolvenții de liceu în schimb, cei care reușesc cu chiu cu vai să dea și „bacaloriatul ăsta”, au mult mai multe speranțe în sistemul de educație. Sunt peste 130 de mii de absolvenți de liceu și trei sferturi au șanse teoretice să treacă de bacalaureat. Desigur, teoretice (anul trecut au luat examenul de final de liceu doar puțin peste 60%). Mulți dintre cei care-l dau speră să meargă mai departe și au toate motivele s-o facă: învățământul superior de stat și privat și-a publicat ofertele și-i așteaptă. Multe facultăți organizează examene unde criteriul principal este diploma. E suficient să fi trecut decent de bacalaureat că ai șansa să ocupi unul dintre cele 8000 de locuri bugetate oferite de Universitatea bucureșteană sau unul dintre cele peste 60 de mii de locuri la nivel național din planul de școlarizare la stat pe acest an. Iar dacă nu reușești și te-ai făcut de râs la bacalaureat, nu-i nimic, ai șansa locurilor cu taxe. Pentru că facultățile de stat își rotunjesc bugetele nu doar din cursurile de masterat (peste 30 de mii) sau doctorat (peste 3000), ci și din cele de licență și sunt facultăți unde raportul dintre locurile de la buget și cele cu taxă este de unul la doi chiar trei. Adică la un candidat admis pe locuri bugetate, alți doi-trei plătitori de taxă. Bani albi pentru o perioadă neagră în educație. Iar cei care nu au norocul unui loc cu plată la stat, pot să împuște fără prea mari bătăi de cap o diplomă la privat. E felul nostru de a arăta că de fapt calitatea educației superioare nu contează, importantă e diploma. Rata de angajare în primii trei ani de la absolvire (77,4%) este sub media europeană, ceea ce mai lasă pe bară câteva zeci de mii de tineri. Probabil că nu a stat nimeni să analizeze capacitatea de absorbție a forței de muncă educată pe piața muncii. Dar ce, a analizat cineva cât de compatibil e conținutul de educație din facultățile românești cu ce se predă în facultățile de afară? De ce ar face-o de vreme ce educația a devenit o afacere foarte profitabilă în care chiar și sistemul de stat face afaceri bune, în competiție cu totul inechitabilă și pe alocuri monopolistă cu sistemul privat. Chiar și așa, anul acesta universitățile românești nu s-au clasat nici măcar în top 1000 la nivel mondial. Mulți, foarte mulți tineri nici măcar nu se angajează în domeniul în care sunt licențiați. Aproape 40% dintre absolvenți ajung în sistemul de stat, în administrație publică, învățământ sau sănătate.

Concluzia este că, în ciuda faptului că România se scufundă în groapa fără fund a unor reforme fără conținut și chiar dacă rezultatele acestei lipse de direcție se vede clar în gradul tot mai mare de analfabetisme de tot felul (în spatele celui funcțional se află analfabetismul pur-și-simplu, dar este evident, desigur, și cel emoțional), școlile superioare tipăresc bani și diplome pentru viitoare bulă educativă. Ca să se schimbe ar trebui să înceapă de la profesori. Urmarea e previzibilă. Învățământul superior va continua să fie cotat prost iar oamenii vor trebui să muncească pe salarii fără legătură cu nivelul de pregătire, probabil până la pensie. Sau până vor evacua natural sistemul, cum spunea cu eleganță un fost prim ministru (Emil Boc). Iar dacă nu le convine să muncească opt ore (uneori și mai mult) pe niște bani mizerabili, să asculte îndemnul ministrei muncii Turcan și să-și mai ia un part-time. Așa, cum a făcut ea când s-a făcut politician.

*Opiniile autorului nu sunt neapărat cele ale Europei Libere

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG