Așadar, Nicolae Ciucă este al treilea prim-ministru acuzat de plagiat, după Victor Ponta și Mihai Tudose, ca să nu-l mai socotim pe Sorin Grindeanu, care a pretins că este autorul a trei cărți ce nu se găsesc nicăieri în biblioteci.
În primele două cazuri, Ponta și Tudose, lucrurile sunt clare, plagiatul este evident. La fel de clar este și în ce-l privește pe Nicolae Ciucă, numai că prim-ministrul nu recunoaște faptul și cere examinarea tezei de către o comisie de specialiști.
Boala doctoratelor plagiate este, de la o vreme încoace, o specialitate românească căreia, cel puțin până acum, nu i s-a găsit leacul. Sunt mulți cei care nu văd gravitatea acestui fenomen, căci plagiat înseamnă, pur și simplu, furt. Numeroși sunt, cu siguranță, și acei plagiatori care nu conștientizează gestul lor. Este, am impresia, și ceea ce se petrece cu Nicolae Ciucă. Militar de carieră, participant la campania din Irak, Ciucă și-a dat în 2003 doctoratul la Universitatea Națională de Apărare. Această universitate e cunoscută ca fabricând doctori pe bandă rulantă. Un rol important l-au avut aici investigațiile jurnaliștei Emilia Șercan, cea care a descoperit și plagiatul lui Ciucă. Peste 40 de pagini din teza acestuia, care oricum e foarte subțire, sunt copiate după alte teze de doctorat. Premierul a reacționat, sfătuit desigur de consilierii săi, exact ca Victor Ponta în 2012: a pretins că a respectat normele în vigoare la data redactării tezei. Cei care sunt dispuși să înghită o asemenea gogomănie n-au habar de exigențele redactării unei lucrări științifice: niciodată plagiatul (=furtul) nu a fost tolerat. Două sunt motivațiile principale care, la noi, îl determină pe cineva să se apuce de o teză de doctorat, chiar dacă nu are pregătirea necesară și nici nu cunoaște regulile jocului: un spor la salariu sau/și avansarea în funcție. Ori, pur și simplu, împăunarea cu un titlu care sună bine.
E greu de anticipat ce se va întâmpla de acum înainte cu Nicolae Ciucă. Într-o înduioșătoare armonie, atât social-democrații cât și liberalii caută să câștige timp sau chiar neagă evidențele. De un ridicol absolut sunt acele reacții care invocă „siguranța națională”, pusă în pericol, cum ar veni, de dezvăluirea plagiatului comis de Ciucă. Semnificativă este și tăcerea surzitoare a majorității posturilor de televiziune, care au pus - cum se spune în popor – batista pe țambal. În plus, acea comisie de experți care va examina teza lui Ciucă este formată din foști subordonați ai actualului premier. Oricum, liberalii ies foarte șifonați din această poveste, iar președintele Iohannis care, deocamdată, a fost evaziv, va trebui să ia atitudine, după ce în atâtea rânduri a condamnat vehement plagiatul. Doar dacă, cine știe, lucrurile se vor „rezolva” și vom afla că, de fapt, Nicolae Ciucă nu a plagiat. Și că proiectul România educată, atât de drag domnului Iohannis, merge înainte.
