Linkuri accesibilitate

România: Președintele Klaus Iohannis a câștigat un al doilea mandat


Klaus Iohannis, celebrând victoria în alegerile prezidențiale
Klaus Iohannis, celebrând victoria în alegerile prezidențiale

Președintele Klaus Iohannis, candidatul Partidului Național Liberal a câștigat clar un al doilea mandat în fața liderei social-democrate și fostă premier, Viorica Dăncilă. Rezultatele provizorii din țară și diaspora (acolo unde s-a încheiat votul) după centralizarea datelor din, practic, toate secțiile de votare (99,55%) arată că președintele Klaus Iohannis a obținut 65.82%, iar lidera PSD, Viorica Dăncilă - 34.18% din voturi.

Prezența la vot în al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost de 49,79%. În diaspora, au votat peste 900 de mii de cetățeni români, un număr record, dintre care marea majoritatea pentru Iohannis.

Imediat după anunțarea acestor rezultate, președintele reales a declarat că este o victorie a „normalității”, dar și cea mai importantă victorie „obținută în fața PSD”-ului. „Eu nu am un război cu votanții PSD-ului, eu am un război cu PSD”-ul, care în opinia lui Iohannis s-ar „crampona” de putere.

Klaus Iohannis a declarat că va încerca acum să creeze „o nouă majoritate” parlamentară formată din partidele democratice, pentru a realiza modernizarea României. Președintele a atras atenția că victoria reală va veni numai după alegerile generale.

Detalii, analize, live text pe romania.europalibera.org.

Fostul premier social-democrat Viorica Dăncilă a declarat numai că Partidul Social Democrat și-a recâștigat electoratul avut la ultimele alegeri parlamentare, ceea ce ar da partidului o șansă la alegerile locale și generale de anul viitor. D-na Dăncilă a obținut cel mai slab scor al unui candidat PSD în alegerile prezidențiale.

Pentru prima dată, la aceste alegeri prezidențiale, cetățenii români din diasporă au votat timp de trei zile, pe lângă faptul că au avut la dispoziție un sistem funcțional de vot prin corespondență.


În R. Moldova au votat peste 52 de mii de cetățeni români, cu aproape 10 mii mai mulți decât la primul tur, din 10 noiembrie (43 de mii).

În Republica Moldova au fost deschise 37 de secții de votare pentru alegerile președintelui României. Cei mai activi votanți au fost cei cu vârste între 45 și 65 de ani, dublu față de toate celelalte categorii de vârstă din statisticile BEC.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG