Linkuri accesibilitate

România: Un ciolan prea mic pentru o foame atât de mare


Florin Cîțu și Ludovic Orban

Chermeza politică a început cu un ciolan mare de trei metri pus la ușa de la intrare. Să le facă poftă de dat darul nuntașilor și nașului mare. Căci a fost sindrofie mare de cinci mii de suflete, prezidate de Marele Anonim de la Cotroceni. Un mare congres mare pentru niște mici oameni politici amatori de mici cu muștar, cartofi pai și bere la țap. O nuntă cu bocitoare, strigături, îmbrânceli și înjurături. O moarte anunțată de proasta guvernare și gâlceava competitorilor care n-au prididit să-și sape tranșeele prin catacombele partidului istoric pe care au reușit, după atâtea luni de luptă, să-l facă praf.

Cum să nu te bați pe ciolanul de la intrarea în sala congresului de vreme ce, pe termen lung, se pare el va fi singurul câștig al celor prezenți acolo? Campania internă pentru șefia partidului ar merita atâtea dosare penale (fals și uz de fals în declarații în formă repetată și agravată, abuz de putere, angajări fictive la guvern și utilizarea abuzivă a însemnelor oficiale în campania internă, folosirea banului public în interesul unuia dintre candidați, care a bătut țara chipurile ca prim-ministrul însoțit de suita de slugi și aghiotanți pentru a-și face campanie pentru alegeri etc. etc.) încât DNA ar trebui să înființeze o secție specială pentru cercetarea tuturor posibilelor încălcări ale legilor. Se adaugă și acuzele adresate, din postumitatea sa politică, de Ludovic Orban care regretă acum că l-a recomandat pe Iohannis alegătorilor și spune că are de știre de implicarea serviciilor secrete în alegerile interne. Asta după ce Rareș Bogdan (promit să nu-i mai scriu numele) spunea că are informații că dosarul penal american al prim-ministrului s-a scurs dinspre oamenii partidului către presă și de-acolo înapoi printre simpatizanți și antipatizanți, arătând cu degetul către Ludovic Orban. De asemenea, Curtea Constituțională, dacă n-ar avea de lucru cu cvadratura cercului, teoria lui Fermat și sexul îngerilor păzitori ai neamului, ar trebui să se autosesizeze în privința implicării până la contopire și orgasm a lui Klaus Iohannis în treburile interne ale partidului. Mai că nu l-a purtat pe brațe ca pe o mireasă gingașă pe Florin Cîțu. În rest, a reușit să scoată din sărite o țară întreagă, mai ceva ca favoritul lui de la guvern. I-a cântat cântece de vitejie, de leagăn, de alean și dragoste când a avut microfonul, manelizând politica românească așa cum nici Traian Băsescu nu a reușit.

Însuși Ludovic Orban, parte a mobilierului public greu de pensionat, uns până la desfigurare cu toate alifiile politicii și trecut prin budoarele mai multor făcători de regi (cârpaci, mai degrabă), scrie istoria partidului, prin istoria sa personală plină de compromisuri, complicități, cumetrii, dosarele penale deschise într-o doară și închise discret. Ei bine, Ludovic Orban însuși nu era o soluție cu mult mai bună decât Florin Cîțu ( nu mai bună, ci doar mai decentă).

Ar fi interesant de făcut seismograma anului de guvernare Orban, de analizat semantica vorbelor și tăcerilor schimbate de acesta cu Iohannis. Pare-se că pe atunci Orban era o soluție vremelnică, utilizabilă până se găsea cineva chiar și mai capabil de cooperare, mai vulnerabil, transplantat și promovat la excepțional, cineva împins în față de mâna invizibilă a destinului. O mână providențială ieșită din mașinăria politică și care a făcut aur din plumbul biografic al lui Cîțu, din biografia lui cenușie, un alt ins care a ajuns de la un liceu mediocru de provincie unde a avut performanțe la fotbal, la rock și, se spune, la semianalfabetism funcțional (căci nu pentru așa ceva se lua 4 la treapta a doua de liceu?) la o universitate americană de unde a obținut, spunea el înainte de proba contrarie, un masterat și apoi, tot pe plaiuri americane, câțiva ani mai târziu, un început de doctorat, ceea ce face din el un alt sfertodoctor în economie cu mari și reușite în societatea românească. La cât de mari, frecvente și neașteptate sunt reușitele unora dintre românii cu dosar beton (proveniți din familii sănătoase) la școli străine, sigur vom lua premiul Nobel la economie subterană, înainte de cel pentru descurcăreală și impostură. Președintele Iohannis a simțit că Florin Cîțu este mai maleabil, „o persoană decentă și neconflictuală”, oricum mai loial mâinii care-i dă de mâncare decât Orban și l-a preferat încă din martie 2020 când îl acceptase ca succesor al lui Orban pe când președintele României și liderii PNL încercau să provoace cu mâna parlamentarilor alegerile anticipate. Acum s-ar feri ca dracul de tămâie s-o mai facă.

În fapt, Florin Cîțu are caracterul patronului său spiritual: a fost primit prin dispensă în partid și pe listele #echipeinupreacâștigătoare a Alinei Gorghiu, a ajuns parcă fluierând ministru de Finanțe și favorit al șefului de partid pe care, mai apoi, l-a îngropat, cum l-a îngropat Iohannis pe Crin Antonescu. Și ca și șeful de la Cotroceni, Florin Cîțu are o slăbiciune pentru dalmațienii care, în 2007, au plecat din PNL pentru a forma un partid morganatic înghițit apoi de combinațiile și foamea de influență și putere a lui Băsescu. Klaus Iohannis în persoană a avut o slăbiciune suspectă și pentru coabitarea cu PSD ( a fost favoritul monstruoasei coaliții PNL-PSD pentru Palatul Victoria) iar mai apoi pentru struțocămila rezultată din fuziunea Partidului Democrat al uteciștilor lui Băsescu, cu PLD.

Astăzi, după congres, Florin Cîțu nu inventează nimic. După ce își asigurase fanii și dușmanii la congres că nu are de gând să se combine cu PDS, acum pare să-l macine alte gânduri. Pentru că USR a spus răspicat că ar accepta revenirea la guvernare doar după ce Florin Câțu devine istorie, acesta spune că nu are de gând să facă concesii și că este posibil să continue cu un guvern minoritar și cu susținerea celor care în Parlamentul României „vor susţine un guvern şi nu vor o criză politică în România.” Cum ne-am obișnuit, geometria moralei politicienilor români este variabilă și ne putem aștepta, de ce nu? la o oficializare a ceea ce unii numesc deja USL.2, o alianță mutual avantajoasă între partidul lui Ciolacu și cel al lui Cîțu.

Florin Cîțu a dovedit că e capabil de multe pentru a-și păstra biroul de la Palatul Victoria, așadar ne putem aștepta la și mai multe concesii făcute celor care se pricep să le obțină, iar aceștia cu siguranță nu sunt intransigenții din USR care spun că nu revin la guvernare decât dacă Florin Cîțu va ieși pe poarta din spate a istoriei și administrației centrale. Un șah etern, în care nimeni nu câștigă, toată lumea pierde, în primul rând alegătorii care descoperă deodată că nu mai au nimic de ales. Toate rafturile supermarketului politic sunt pline cu aceeași marfă expirată.

Cu banii europeni și cu pușculița spartă pentru programul național de dezvoltare Anghel Saligny, Florin Cîțu ar putea cumpăra sentimente la nivel local, printre aleșii care trec de la un partid la altul, după cum se mișcă ochii cicloanelor politice. Vechilii locali, cei care dau cu adevărat puterea la firul ierbii, îi pot deveni loiali pentru o vreme, i-ar putea trece cu vederea politicele publice nepopulare, risipa cu iz penal a banului public, posibilitatea de a putea fi considerați complicii unor măsuri abuzive intoxicate cu populism și socialism, i-ar putea rămâne fideli cât timp robinetul banilor publici nu apucă să ruginească. Urmează însă o perioadă în care încrederea generală în PNL ca partid de guvernământ (și, în fapt, în întreaga clasă politică) va atinge, dacă lucrurile vor continua în acest fel, limita catastrofei dovedind o uzură aproape mortală a ideii de democrație în România. Toți actorii publici (de la președinte, la șeful Curții Constituționale, de la parlamentari, la partidele politice, de la agenții de influență ai partidelor la diverși intelectuali plictisiți sau tracasați care nu vor să-și asume niciun risc fără câștigul aferent) au jucat un rol determinant în contrarevoluția de catifea care i-a adus pe mulți români la niveluri otrăvitoare de nostalgie. Așadar, avem în față un anotimp al nemulțumirii în care stângăciile guvernării dublate de ecourile balcanizate ale crizelor internaționale au un potențial exploziv. Proaspătul președinte PNL se va confrunta cu moțiunea de cenzură suspendată printr-un artificiu avocățesc la Curtea Constituțională de Cîțu și echipa lui până după congres. Moțiunea va fi discutată, fără doar și poate, în Parlament în viitorul apropiat și s-ar putea ca ea să fie adoptată. Dar chiar dacă nu va fi adoptată (e posibil ca PSD să nu voteze pentru că are propria moțiune și speră să capitalizeze electoral dacă aceasta îl va da pe Cîțu jos), PSD, care nu dă cu zarul, vrea mai mult decât să obțină capul lui Cîțu pe tavă.

Vasile Dîncu, numit strategul neoficial al partidului (dar cel mai mare strateg pe scena publică românească e foamea), spune că este exclus ca partidul să susțină un guvern minoritar. Așadar, Cîțu să facă bine să refacă majoritatea cumva. (Poate chiar cu PSD? Dîncu care a fost, totuși, acum cinci ani într-un guvern de tehnocrați, al lui Dacian Cioloș, o echipă de politicieni sub acoperire, neagă vehement). PSR a simțit miros de sânge și ar vrea un trofeu de proporții (capul partidului sau capul statului) să-l expună pe zidul partidului să vadă tot poporul că unde dă PSD nu mai crește nici firul de păr pe capul lui Cîțu. Ar vrea revocarea președintelui sau poate că, măcar, alegeri anticipate. Gura păcătosului Dîncu adevăr grăiește: „Suntem într-o situaţie de criză, în care mai bine resetăm, cred eu, chiar dacă cu nişte costuri, viaţa politică în acest moment prin alegeri anticipate - nici noi nu ne dorim alegeri anticipate neapărat.”

Ciolacu este mai puțin subtil: el spune că congresul PNL a fost o rușine, că s-au încălcat legi pentru a-l organiza (Bucureștiul intrase în scenariul roșu și nu ar fi fost posibil să se strângă laolaltă atât de mulți oameni fără măști ca adunătura „demascată” de la congresul PNL), că „Klaus Iohannis, şi în acest al doilea mandat al său, a demonstrat că nu poate să fie preşedintele României, nu depăşeşte nivelul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.” Ciolacu are fantezii extatice cu fotoliul prezidențial și ar vrea să grăbească boala lungă a PNL. A reușit mințind în legătură cu depunerea iminentă a unei ipotetice moțiuni de cenzură (ba chiar a scăpat o ciornă în presă, dar nu a dat-o la semnat în Parlament) pentru a grăbi moțiunea USR, a tergiversat discutarea acesteia abținându-se la vot pentru că trebuia să provoace ieșirea USR de la guvernare, așadar a tăiat în carnea vie a alianței proguvernamentale traseele viitoarelor conflicte și deflagrații, dând senzația că se alătură unei părți sau alteia pentru a spune acum că, de fapt, fosta coaliție trebuie să găsească o modalitate de conviețuire într-un mariaj toxic iar dacă nu se poate, trebuie reluat votul pentru redistribuirea puterii. PSD e pe caii cei mari și șarjează. Dar nici nu vrea să grăbească lucrurile prea mult. Descântă rănile acestea până obrintesc și membrele respective nu vor mai putea fi salvate. Știe că poate miza oricând pe susținerea AUR și a sedușilor și abandonaților de la USR.

Așadar, urmează o lungă iarnă fierbinte, un viitor de aur către care PSD privește cu multă încredere. PNL pare să depună toate eforturile ca speranțele lui Marcel Ciolacu și ale tovarășilor săi să devină realitate.

*Opiniile autorului nu coincid neapărat cu cele ale Europei Libere

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG