Linkuri accesibilitate

O carte pentru ministrul Pop


Organizatorii îi îndeamnă pe oameni să-i ducă o carte ministrului care „a bulversat întregul sistem de învăţământ românesc”.

Începând de azi dimineață bucureștenii sunt așteptați să strângă „Biblioteca pentru Pop”. Grupul organizat pe Facebook vrea în acest fel să-i ceară ministrului Educației Liviu Pop să plece din fruntea ministerului.

„Societatea românească a putut remarca faptul că Educaţia a ajuns să fie condusă de o persoană cu grave probleme de background profesional şi chiar şi de exprimare: gafele legate de „genunche” şi „cu câţi i se scrie cuvântul «copiii» fac parte deja din biografia publică a domnului Pop”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Organizatorii îi îndeamnă pe oameni să-i ducă o carte ministrului care „a bulversat întregul sistem de învăţământ românesc”, adăugând că „Milioane de copii şi de părinţi au privit, în ultimele săptămâni, cum deciziile halucinante ale lui Pop duc şcoala românească spre haos complet.

Cea mai recentă măsură care a dat peste cap Educaţia din România a fost ordinul de ministru privind interzicerea materialelor auxiliare, care a provocat situaţii aberante: părinţii s-au plâns că elevii sunt percheziţionaţi în ghiozdane, profesorii că nu mai au cum să predea la clase, „Gazeta Matematică” a fost considerată interzisă în şcoli, iar soarta examenelor din acest an şcolar a devenit incertă.

Din „palmaresul” ministrului Pop mai amintim: Manualul Unic la clasa a cincea, Manualul de Sport, convingerea că „deşi în România Educaţia e gratuită, asta înseamnă doar că elevii nu plătesc, nu şi părinţii lor".

XS
SM
MD
LG