De câtva timp, Traian Băsescu e locuit de un altul. Și ce diferență între aroganța de mai an, când se juca la butoanele serviciilor secrete, și omul de azi, ghemuit în propria viață, care nu mai vede țărmul peste bordul unei bărci găurite și pe jumătate naufragiate! Un ins singur, speriat, vindicativ, struțocămilă pusă pe complicități contra naturii pentru a se apăra de impactul deciziilor luate în perioada prezidențială. A reușit să-i sperie chiar și cei care deveniseră dependenți (material, psihic, ierarhic, sentimental) de el și care azi și-au găsit o altă iubire a vieții, pentru care merită să fie orbi și iraționali.
Îl macină îndoielile și mustrările de conștiință. E foc și pară împotriva procurorilor în care vede niște ciocli ai democrației, inclusiv ai partidelor politice. Nu mai poate să vadă sigla DNA fără să intre în sevraj după puterea pe care o avea în vremurile când a numit-o pe Laura Kovesi șefa echipei de vânători regali. Vorbește gura fără el în intervenții directe pe la televiziuni pe care, până deunăzi, le detesta. Regretă și azi decizia numirii procurorilor, pentru că nu mai știe farmecele cu care să îmbuneze, vorba lui Goethe, „duhurile care-și fac de cap” și pun în mișcare „măturicea” și gălețile cu apă, înecând scena politică.
Traian Băsescu crede că ce s-a petrecut cu sediul Antenei 3, confiscat în contul datoriilor lui Dan Voiculescu, ar fi fost un abuz. Că, de fapt, terenul și clădirile de pe el nici nu fac atâtea milioane cât pretind experții imobiliari folosiți de DNA. Că ar fi o înscenare căreia i-ar fi căzut victimă cel mai disprețuit politician penal din mandatul său, Dan Voiculescu, ins de al cărui portofel, de altfel, a și stat agățat o vreme. O fi vreo formă de empatie cu un fost tovarăș de drum și interese? O fi chinuit de amintiri sau de sentimente premonitorii? Sau poate că, specialist în arome tari și fine cum e, simte că-l bate pe șira spinării un vânt al schimbării de stare socială. Că sunt unele dosare penale care l-au ajuns din urmă și stau să eclozeze cu executare. Dosarul penal referitor la posibila fraudare a alegerilor din 2009 este în cercetări și cine știe de ce mai e capabilă fantezia procurorilor condimentată cu elucubrațiile martorilor.
Este ceea ce și explică, poate, faptul că vrea să modifice, pe ici-pe colo, prin punctele de esențiale, Codul Penal și așa-zisa lege a grațierii, susținând că propunerea legislativă din Parlament, apărută după abrogarea Ordonanței 13, ar fi neconstituțională și că ar fi rodul lașității clasei politice. Cu toate că nu este membru al Comisiei juridice, de-a lungul vieții aplicând doar legile dinamicii (de pildă, dacă dai un pumn, ți se răspunde cu o forță egală, dar de sens opus), bune să-ți faci loc prin îmbulzeala de pe scena politică, Băsescu le propunea recent celor din Comisia juridică să amendeze proiectul de lege pentru grațierea mamelor însărcinate sau cu copii de până la 14 ani în întreținere, inclusiv a celor care au comis acte de corupție, dar și pentru grațierea faptelor cu grad redus de pericol social. Mai propunea ca, dacă autorul unei fraude fiscale plătește daunele în trei ani, să fie grațiat. El susține că actualul proiect legislativ e făcut pe principii de clasă pentru că prevede grațierea celor care pot plăti oalele sparte într-un an de zile, protejându-i așadar pe cleptomanii care au bani sau relații la bănci să mituiască statul pentru a se spăla de păcate. E un raționament viclean, desigur, pentru că pornește de la premisa că o frizeriță ar putea delapida la fel de mulți bani ca nedreptățitul Dan Voiculescu sau fostul privilegiat al lui Băsescu, Lucian Duță, și ar avea nevoie de mai mult timp să-i pună înapoi. Dar, dacă stăm să ne uităm la ce pregătire profesională au cei care au ajuns să controleze banii bugetari, s-ar putea să dăm și peste vreun frizer care n-a apucat suficient bacșiș și nu poate plăti fără să clipească prejudiciile primului milion făcut în guvern. În treacăt fie vorba, mulți dintre acești privilegiați, deși angajați de o viață la stat, ca și stăpânul lor de la partid, își permit să plătească fără să clipească, milioane de euro cauțiune pentru prejudiciile făcute. Lucian Duță a gajat niște imobile în valoare de un milion de euro pentru cele nouă milioane pe care este acuzat că nu le mai găsește în conturile CNAS. O face cu sufletul împăcat: un raport atât de bun între pierderi și câștiguri nu-ți oferă nicio schemă Ponzi. Nu a fost arestat preventiv și nici nu s-a întrebat nimeni de unde a avut bani de cauțiune. Poate că imobilele gajate au fost și ele supraevaluate și sunt doar niște garsoniere din Ferentari. Poate că, de vreme ce plătește, nu se mai uită nimeni din ce buzunar. Poate că știu cu toți răspunsul, chiar și DNA.
Nu e mai puțin adevărat că, după cum crede Băsescu că s-a întâmplat cu Dan Voiculescu, prejudiciile pot fi supraevaluate ca să dea bine DNA în rapoartele de sfârșit de an. Chiar dacă protestatarii au ieșit în piața greșită, la guvern, nu la Parlament, după adoptarea pentru o zi (au fost anulate 24 de ore mai târziu) a mult-hulitelor amendamente, fostul președinte de țară le transmite să aleagă zece reprezentanți cu care să stea de vorbă. Este singurul care încă mai crede în farmecul personal și speră să facă din cei zece purtătorii săi de cuvânt. I-ar putea chiar angaja la biroul său senatorial. Însă în partidul său de minibar, mulți au stins lumina și se pregătesc de reconversia politică, preferat fiind PNL, care fagocitează ca o leucocită toți microbii pe care-i prinde. Robert Turcescu, ofițer descoperit, fost rocker și zice-se, jurnalist, actualmente Golem parlamentar, se pregătește gălăgios să-și repudieze creatorul și să-și mute picioarele de lut în alt sediu. E nemulțumit (el, care a luptat din toate pozițiile cu corupția, inclusiv de la sânul ei) de sentimentalismul cu care-și apără fostul președinte de țară clienții și rudele de sânge și conturi. Dar Băsescu continuă să creadă că e președintele tuturor românilor, în principal al condamnaților cu executare. E loial deocamdată, nu spune nimic despre foștii lui locotenenți din PDL. Sau poate că e o discreție reciproc avantajoasă.
Traian Băsescu nu este singur în sfânta luptă cu anticorupția. Stă umăr la umăr cu Șerban Nicolae, copilul de suflet al lui Iliescu care-și sapă cu gura un tunel către cele mai înalte poziții din PSD. Șerban Nicolae crede că protestatarii sunt neinformați, dezinformați sau rău-voitori. Sunt manipulați în mod interesat de forțe oculte care vor răul democrației românești. Spune că se va lupta pentru dreptul la grațiere al delincvenților de toate culorile politice, chiar dacă șeful său de partid, Liviu Dragnea, dezaproba categoric adoptarea amendamentelor în Comisia juridică din Senat.
Dragnea a jucat cartea indignării cu un ochi la Curtea Constituțională, unde se dezbătea, pentru a cincea oară, neconstituționalitatea articolului din Legea privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor (Secțiunea 2, articolul 2 care poate fi citit aici). Conform acestei prevederi, nu au dreptul să facă parte din guvern cei care au fost condamnați penal definitiv. Or condamnatul penal Liviu Dragnea mângâie de câteva luni bastonul de mareșal al guvernului din raniță, neconsolat că nu are voie să-l scoată în public așa că i-a cerut Avocatului poporului, Victor Ciorbea, devenit bodyguardul lui personal în relația cu justiția, să conteste constituționalitatea acestui articol.
Fostul procuror comunist ajuns sindicalist democrat nu uită mâna care-i dă plicul cu mâncare și îl scarpină între coarne, așa că s-a supus, cum a făcut-o și când a investigat (în 2015) situația în penitenciare. Atunci a exemplificat cu un stufos raport special condițiile din penitenciarele bântuite de stafiile fostelor guvernări. Era un argument în plus pentru a o forța pe fosta ministră Prună să ceară modificarea legislației. Evident, concluziile raportului au fost intens exploatate juridic și sentimental de susținătorii modificării condițiilor de grațiere. Cu toții invocă (pare-se inexact, după cum se afirmă aici) iminența sancțiunilor europene pentru regimul inuman la care sunt supuși deținuții, chiar dacă, după cum se știe, unii și-au putut îmbunătăți în pușcărie CV-ul cu producții științifice garantate de diverși universitari, ba chiar și-au mărit în mod inexplicabil familia cu noi progenituri, amante și mătuși Tamara. În ciuda aspirațiilor lui Băsescu de a face viața din pușcării suportabilă pentru tot românul, închisorile sunt și acum refugii de înaltă spiritualitate pentru cei peste 200 de politicieni și miile de finanțatori ai acestora care le-au transformat în școli de partid, centre de creație, de procreație și de afaceri. Aici sunt banii dumneavoastră!
Liviu Dragnea a fost, așadar, foarte vocal împotriva legii grațierii pentru că votul din parlament pentru acest proiect e îndepărtat și majoritățile instabile. Avea un alt plan pentru a scurtcircuita legea și știe că spectacolul parlamentar face rău partidului. PSD nu are nevoie să se strângă toată hipsterimea în Piața Victoriei, să le cânte doine și cântece de vitejie demnitarilor pe sub ferestre și să proiecteze cu laserul caricaturi care le intră în ochi astronauților de pe Stația Spațială. Și-apoi, dacă sunt rezistenți cum se laudă, protestatarii de azi vor conduce cândva cu tobele galerele pline de oamenii politici de azi. La școala de partid a învățat că, dacă așteaptă suficient pe malul apei, va vedea curgând la vale capetele lui Năstase, Geoană și Ponta. Și așa a fost. Cândva, dacă nu va învăța de la Iliescu să folosească branhiile, pe ape ar putea pluti și propriul său cap. Protestul spontan mereu pe punctul să reînceapă împinge PSD mai aproape de marginea gropii de potențial și popularitate. Așadar, nu trebuie înfierbântați prea tare. Și dacă sunt, cum spune Șerban Nicolae, „manipulați”, cineva trebuie să le mai ridice capacul, să se potolească mișcarea browniană. Oricum Parlamentul a ajuns la cel mai de jos nivel al sexappealului înregistrat vreodată și speră ca, dacă-i admonestează pe Șerban Nicolae și Traian Băsescu, să se vadă cu ochiul liber cine e bossul. În schimb, în Curtea Constituțională bat mingea mulți foști cotizanți ai partidului care i-au făcut cu ochiul în multe situații și i-au transmis în limbaj cifrat că vor constituționalitate pentru toți dulăii politici.
Astfel că decizia Curții care a stabilit că cererea lui Ciorbea nu este admisibilă și că, așadar, interdicția din lege este constituțională, l-a descumpănit o clipă. „Nu se referea la mine, nu are nicio legătură cu mine, sunt mulțumit și susțin guvernul Grindeanu,” spunea Liviu Dragnea și-i clipea nervos o pleoapă. De fapt, la disciplina care domnește în partid, cel care conduce cu adevărat treburile în guvern este el. Însă o face cu marionete care, uneori, își dau capete din stângăcie sau servilism. În plus, se simte furat de prestigiul pe care l-ar fi avut ca prim-ministru: nu poate conduce clasa bugetară în paradis. Nu se mai simte bine reprezentat de aleșii săi din guvern. Îi critică mereu. Ba chiar consideră că e condamnat la locul de muncă de niște legi absurde și ar fi vrut o grațiere, să poate fi prim-ministru. Mai are o speranță: încet dar sigur se apropie anul electoral 2019 și locotenenții săi au început să-i promită public susținerea în cursa prezidențială. Despre președinție, Legea 90 nu pomenește nimic. Gabriela Firea, despre care unii spuneau că și-ar fi dorit să intre pe ușile împărătești de la Cotroceni, pare mai degrabă ocupată să se califice la locul de muncă chiar dacă amenință astfel să-i înece pe bucureșteni în rebuturi. Ea este principala susținătoare a șefului ei și spune că Dragnea a fost nedreptățit nu de lege, ci de actualul președinte care i-a interzis să se autopropună în fruntea guvernului. Iar, dacă ne uităm la disoluția și complicitățile opoziției, această perspectivă nici nu mai pare obraznică sau fantezistă cum ar fi părut acum un an.
