Linkuri accesibilitate

România: Clipind din gene adormite


O consilieră locală, bine intenționată de altfel, a îmbrăcat haina martirului și, trăgându-și masca de consumator pe figură a descins, alături de câțiva jandarmi pe care ea se pare că-i recrutase, într-un restaurant. Acolo, deși pandemie și carantină, erau câțiva oameni care își sorbeau cafeaua nepăsători la marile probleme care frământă societatea. Consiliera voia să le arate tuturor că industria ospitalității nu știe să moară demn, în tăcere, horcăind în cearcefurile legislative cu care-și acoperă făptașii crima perfectă. A dat, așadar, buzna în restaurant de unde a transmis în direct toată operațiunea, deși se aude o voce din off care-i spune să nu filmeze.

Venită pe fondul unei nemulțumiri față de mulțimea, ineficiența și (totuși) persistența interdicțiilor antiepidemice, nemulțumire care a început să capete accente de revoltă în masă, acțiunea tinerei a produs o explozie de indignare nu doar din partea reprezentanților industriei hoteliere, ci și a mulțumii indistincte și agresive a trollilor și consumatorilor de internet. Cumva, de înțeles: nu poți explica prezența unui om politic în echipele de control decât dacă confunzi poziția de consilier cu cea de consigliere mafiot. Și nici atunci tot timpul. Operațiunea condusă autoritar de consilieră seamănă mult cu cea a fostei ministre a educației Anisie care descindea prin școli și asculta la uși răstelile unor învățători excedați de stres sau poate doar pedagogi de școală veche. Este un tip de incursiune care le amintește celor mai vârstnici de raziile miliției și de administratorii de bloc care verificau ascultând la uși starea de spirit a populației.

Vlad Voiculescu, ministrul român al Sănătății
Vlad Voiculescu, ministrul român al Sănătății

De-a lungul scurtei istorii pandemice a devenit clar că nu impunând restricții și făcând poliție îi convingi pe oameni de eficiența și necesitatea unor măsuri. Și nici înăsprirea vechilor măsuri cu altele noi, la fel de arbitrare, cum e cazul celor adoptate de guvern și care stabilesc un orar fantezist al activităților publice, mai restrictiv decât precedentul, așadar nici această politică nu va avea alte rezultate decât sporirea fondului de amenzi și mărirea numărului de victime colaterale ale dislaliei guvernamentale. Este ciudat să vezi cum oameni a căror treabă exact asta este, comunicarea, specialiști fiind (până la proba contrară) în profesia lor, dar și transmiterea credibilă și competentă de date în timp real și credibil, să se bâlbâie public, să se contrazică între ei, ba chiar să se submineze reciproc.

Controversa în formă continuată dintre ministrul Sănătății și tot restul lumii din Palatul Victoria pe marginea gradului de contaminare și a modalităților de comunicare publică a informațiilor întărește neîncrederea quasi-generală în statisticile oficiale. Pentru a ajunge la aceste informații, unul dintre consilierii ministeriali a piratat niște programe ale comitetului pentru situații de urgență și alte altor instituții la fel de morganatice numai pentru a afla ceea ce bănuia deja toată lumea: statisticile dezastrului trec prin cosmetizări succesive înainte să devină publice. Grupul pentru comunicare strategică devine un fel de brigadă artistică de agitație a cărei menire este să mistifice și să manipuleze informațiile pentru a întreține starea de disconfort public. Adică prepară datele din teren pentru a minți frumos. Consilierul cu pricina și-a dat demisia urmat, în mod misterios, câteva zile mai târziu, de alt consilier onorific, Răzvan Cherecheș, personaj popular și cu aparență nonconformistă care părea uns cu diverse alifii dar care spune că a avut „o experiență amară” în minister. O putere de anduranță limitată, am spune, ținând cont că era consilier de mai puțin de o lună. Oricum, aceste sughițuri la nivel înalt și hemoragia de consilieri ai ministrului Sănătății (are, cel puțin pe hârtie, vreo 15 - „Pot să am și 2000”-, plus patru secretari de stat) arată că undeva în birourile puterii cineva e în convulsii și contracții. De vină e, în primul rând, iubirea dintre aliații la guvernare. Comunicarea dintre Vlad Voiculescu (USR) și Florin Cîțu (PNL) e tot mai plină de hârtoape. Mai toate se leagă de competențele și mai ales incompetențele gestionării crizei pandemice (deși în profunzime se află convingerea celor din USR că PNL este un partid plin dacă nu de corupți, cel puțin de boli vechi și transmisibile, cleptocrația și abuzul de putere fiind cele mai vicioase). Ministrul, se spune, a uitat să dea bonusul cadrelor medicale implicate în lupta cu boala, dar și să afle și să comunice numărul infecțiilor nozocomiale din sistem și al victimelor colaterale produse/favorizate de confiscarea aproape întregime a rețelei spitalicești pentru izolarea și tratarea celor bolnavi de COVID 19, în detrimentul altor boli la fel de necruțătoare. Se spune, de asemeni, că Vlad Voiculescu are probleme și cu colonelul Gheorghiță, coordonatorul acțiunii de vaccinare. Unul vede partea plină a paharului iar celălalt pe cea goală. Depinde cum îl răstoarnă. Teoretic ar fi trebuit să fie preocupați de bunul mers al operațiunii care, de fapt, e șchioapă de prea multe picioare: șefi și șefuți, ofițeri și subofițeri, politruci sau borfași agreați de partid au făcut vaccinul în primul val, în vreme ce mulți alți oameni considerați ne-esențiali cercetează harta patriei, brusc înroșită de suprasolicitarea centrelor de vaccinare, pentru a căuta un loc, cât mai obscur pentru a-și exercita acest drept fundamental la sănătate. E un mister de ce nu s-au înființat centre de vaccinare în zonele cele mai expuse riscului contaminării, de ce s-au risipit resurse pentru a înființa centre și în cătune îndepărtate de civilizație deși acolo gradul de contaminare este aproape zero? Pentru a crea circumstanțele contaminării și în zone până acum protejate? Pentru a face să circule virusurile? Pentru a crește isteria generală printre cei care vor cu tot prețul să-și facă vaccinul, chiar dacă sunt nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru asta? Bun venit în vizuina iepurelui și în Țara Minunilor.

Toate aceste poticneli de decizii, logică și limbă română au făcut să crească neîncrederea tot mai vehement exprimată față de protocoalele în vigoare: se spune că secțiile de tratament intensiv sunt inutile, ba chiar fatale. Mortalitatea cu tubul de oxigen vârât adânc în moalele plămânilor, spun contestatarii, a transformat intubarea în sport extrem. Doctorița care recomanda farmacopee cabalină sau o linie homeopată cu medicamente alopate (chiar așa!) are un cârd de susținători. Nu este virusolog, nici imunolog, nici specialist în sănătate publică, ci pneumolog, specializată în pneumonie, ceea ce nu e puțin, dar nici nu-i lasă un câmp prea mare de competențe. De când a devenit vedetă de televiziune și de anchetă a Colegiului Medicilor, cabinetul particular al Flaviei Groșan a devenit un tărâm al făgăduinței și ritualul ei farmacopoetic și vrăjitoresc a fost asumat de mulți inși care acum refuză cu mândrie oxigenul în secțiile de tratament intensiv, doar pentru a-l accepta când li se face prea rău pentru a-l mai refuza, uneori prea târziu.

Între timp, numeroși specialiști în virusuri și epidemii încearcă să-i împace pe români cu tratamentul, mai ales că privarea de oxigen dăunează inteligenței înainte de a dăuna fatal vieții. Dar doctorița Groșan nu a fost sancționată pentru că aplică alte formule de tratament decât cele prescrise de specialiști. Șefii Colegiului au fost impresionați de entuziasmul, cumva incoerent, al opiniei publice care părea să dea câștig de cauză imposturii și amatorismului, așa că s-au mulțumit s-o admonesteze părintește. Nu e mai puțin adevărat că la mijloc ar putea fi și altă inconsecvență, cea a ministrului Sănătății care a stabilit că boala poate fi tratată și de medici de alte specialități. Zis și făcut: a fost adoptată o ordonanță care face ca medicii de la dermatologi, la pediatri și gastroenterologi să poată fi înrolați „în prima linie”: „Prin ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 95, Legea sănătăţii” le spunea Vlad Voiculescu jurnaliștilor, „am stabilit că, pe durata stării de alertă, alte specialităţi medicale decât cele de infecţionişti, ATI-şti, pot veni în ajutorul colegilor lor, cu respectarea protocoalelor de practică medicală care sunt aprobate prin ordin al Ministerului Sănătăţii.” Firește, la vremuri de maximă urgență, ordonanțele de urgență, altminteri hulite, sunt binevenite. E neclar ce înseamnă însă „protocoalele aprobate”, de vreme ce zilnic se încearcă noi căi de atac și tratament. La urma-urmei, cam așa arată o luptă cu un adversar versatil, politrop cum este coronavirusul: nu te poți baza pe rutină pentru că astfel adversarul ți-ar putea anticipa și anihila apărarea, iar ceea ce se demonstrează că produce suferință și moarte ar trebui abandonat ca dăunător.

Adoptarea ordonanței care corectează Legea sănătății are un efect lateral, dar mai nociv decât invazia de nespecialiști într-un domeniu care necesită autoritate și specializare: dă apă la moară unor posibili impostori și șarlatani care pot perpetua astfel iluzia că fierturile naturiste, medicamentele homeopate sau pentru pisici sunt bune și pentru bolnavii în stadii terminale. Eternizează, de asemenea, și părerea că disputa pe marginea bolii nu ar avea un temei științific, că ar fi o negociere publică, supusă plebiscitării în stradă. Că efectele tratamentelor, alături de rigoarea măsurilor de prevenție și contenție, sunt supuse algoritmului politic sau dialogului tripartit. Că bonusurile și avantajele primite de cei din avangarda luptei cu virusul îi fac pe aceștia niște sfinți ai saloanelor, capabili de miracole și sacrificii de sine. Sunt niște iluzii periculoase care ne fac să uităm de circulația nozocomialelor în natură, de neprofesionalismul unora și de proasta creștere a altora, de corupția sistemului medical - care au dus mereu la agravarea catastrofelor că s-au numit Colectiv, Matei Balș, Maternitatea Giulești sau alți morți din greșeală pe masa medicinei românești.

Iar dacă înainte vreme se mai vorbea, fie și ipotetic/teoretic, despre malpraxis și răspundere, despre moralitate și legalitate, acum medicii se bucură de protecție chiar dacă dau greș în mod repetat aplicând papagalicește niște proceduri mortale. Ministrul o spune explicit: „Stabilim că medicii respectivi nu sunt răspunzători pentru daune şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii desfăşurate în condiţiile respectării protocoalelor. Dacă protocoalele medicale sunt respectate, nu avem niciun fel de teamă de vreo consecinţă.” Așadar, chiar dacă la secțiile de tratament intensiv se moare în proporție de 70% nu e nimeni răspunzător: s-au aplicat protocoalele. Bune-proaste, astea sunt! Chiar dacă, aplicându-le, moartea de pomană/din greșeală devine industrială. Cândva, un spirit educat spunea că nebunia înseamnă să faci același lucru mereu și mereu sperând ca rezultatul să fie altul. Dar ministrul Sănătății și-a făcut specializarea cu micul trafic de medicamente oncologice și nu pare preocupat de defecțiunile sistemului pe care nici nu prea pare că-l cunoaște și prețuiește. Nici pe colegii de coaliție din PNL nu-i îngrijorează sincopele organizatorice ale sănătății decât în măsura în care pot pune în cârca celor de la USR vaccinările peste rând, risipa sau distribuirea aiuritoare a acestora pe harta țării în locuri unde doar când și când se mai abat români în transhumanță. Adversarii politici, unii din chiar propriul partid, lucrează intens la imaginea ministrului Voiculescu ca impostor sau/și improvizat, făcându-l astfel să deconteze eșecurile altora și defecțiunile sistemului chiar dacă astfel coaliția se canibalizează public și cu vizibile delicii (proprii și ale alianței ad-hoc PSD-AUR).

Acest sindrom al inadecvării, imposturii, asumat arogant sau doar atribuit de contestatari face ravagii într-o viață publică mănată și controlată de energumeni progresiști, agenți sub acoperire, de tipi cu biografii (familiale, profesionale) tulburi sau de-a dreptul dubioase și de rețele de influență. Statul este încăpușat la toate încheieturile de familia extinsă a partidelor și interlopilor politici, cu toții slab sau deloc pregătiți profesional, la școli uneori inventate, alteori neacreditate, duși de norocul administrativ și profesional în toate consiliile de administrație unde, cândva, chiar li se cere votul pentru adoptarea unor decizii, ei ridicând mâna slugarnic și disciplinat că d-aia sunt plătiți.

Neîncrederea în integritatea instituțiilor statului, de la Înalta Curte de Casație, la CSM sau ministerul Justiției până la parlament, guvern sau președinție, face ca toate măsurile de protecție să fie considerate abuzive, arbitrare și represive. Mulți s-au specializat pe internet în epidemiologie și virusologie, de te miri că nu sunt medici suficienți la ATI! Toți consideră că se poate face referendum pe tema bolii și tratamentului ei. Că tratamentul bolii poate fi stabilit la tribunalul teritorial sau trebuie votat la ședințele de partid. Dar de ce ne miră erudiția aceasta de Reddit și Facebook? Nu ați mai văzut doctori făcuți pe net? La ce realitatea vă uitați? La urma-urmei, cum de se poate apuca de carte un politician la 30 de ani și până la patruzeci să aibă două doctorate, câteva masterate, cu CV-ul plin de lucrări plagiate, câteva slujbe la stat și privat bine remunerate și să fie și primul pe liste la alegeri? Banii (autohtoni sau europeni, că nu au miros!) au fost catalizatorul principal al disimulărilor, falsului în declarații, plagiatelor și imposturii și acestea au contaminat establishmentul, dându-i o spoială de autoritate profesională care se coclește la prima baie publică. Banii și de multe ori biografia: face mult să ai un unchi sau tată fost om de nădejde al sistemului comunist, capeți încredere, ești primit în clubul milionarilor, te-ai aranjat. Claudiu Năsui (USR) de la economie știe mai bine, de aceea propune publicare listelor cu familiile de securiști și politruci aflate și azi la putere. „Fără securiști în funcții publice.”

Abuzul de putere, slugărnicia, excesele totalitare, amoralismul sau sociopatia sunt, pare-se, valori perene

Cumpăna acestor vremuri, pandemia de COVID-19, ne arată că, la nevoie, genele autoritarismului, pompierismului și amatorismului stau doar adormite. E suficientă o criză ca să scoale la viață informatorul chiar și din cei prea tineri pentru a fi trăit în acele vremuri. E suficientă frica terorizantă provocată de virus pentru a face din unii milițieni sau agenți provocatori. Coronavirusul nu se joacă doar cu sistemul nostru imunitar, ci și cu cel moral. Poate distruge plămâni, dar și creiere. Nu trebuie să fi trăit într-o viață anterioară (cea care de regulă este ocultată în CV-uri, cea de dinainte de 1989) în miezul instituțiilor represiunii de partid și de stat. Nu e neapărat necesar să fi fost secretar cu propaganda sau ofițer de rețea. Abuzul de putere, slugărnicia, excesele totalitare, amoralismul sau sociopatia sunt, pare-se, valori perene sau, oricum, boli congenitale. Suficient să găsească un mediu prielnic pentru o contaminare în masă. Cam ca infecțiile nozocomiale. În spitale, dar și în viața publică, te poți căptuși cu un herpes care să te desfigureze pe viață. La urma-urmei, și politicienii, vectorii de boală cei mai influenți (discursuri, programe, metode, imagine), au dispensă de impunitate, căci și ei pot acționa, ca și doctorii, „fără să răspundă pentru eventualele prejudicii.” Pot risca doar marginalii, ca Ana Munteanu, consiliera pomenită mai sus, care pentru incursiunea jandarmerească pomenită la începutul acestor rânduri („Nu am descins în acel local, ci am însoțit jandarmii care erau prezenți la fața locului în urma unei sesizări ” spune ea pe Facebook) a fost suspendată un an din partid. Dar, „rămâne devotată principiilor democrației”, iar raidul la care a participat a fost făcut pentru că se simte responsabilă „pe întreaga durată a mandatului” pentru binele cetățenilor. Cetățeni, adică jandarmi și oameni disciplinați, nu consumatori sau patroni de local, să fie clar!

*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.

Previous Next

XS
SM
MD
LG