„Pentru a trăi, trebuie să ne povestim (…) De aceea, când moare cineva, (…) trebuie scris finalul. Sfârşitul vieţii persoanei care moare, dar şi sfârşitul vieţii noastre comune. Să ne povestim ce am fost unul pentru celălalt…”, acesta-i laitmotivul cărţii – „una hibridă, ce nu poate fi clasată în niciun gen literar” (El Pais) – Cei iubiţi nu mor niciodată, Rao, 2021, semnată de romanciera spaniolă Rosa Montero (n. 1951).
…Şi astfel Rosa Montero îşi face son travail de deuil după soţul Paul, scriind despre soţii Pierre & Marie Curie, aceasta din urmă la rându-i autoare a unui Jurnal (30 aprilie 1906 – aprilie 1907), odată rămasă văduvă la 38 de ani. Pornind de la acel Jurnal („Probabil că Marie Curie s-a salvat de la anihilare datorită faptului că a redactat aceste pagini. Care sunt de o sinceritate şi de o durere şocante.”), Rosa Montero încearcă s-o „umanizeze” pe „vedeta ştiinţei, rockeriţa din laborator, cu trecutul ei de sfinţenie (…) şi un prezent de martiriu din cauza văduviei sale”, ştiind prea bine că „Femeia aceasta este cu adevărat atât de imensă în tot, atât de excepţională, încât există riscul să cazi în hagiografie…” Preţ de cca 200 de pagini, va pune în lumină, fără a-i trece sub tăcere zonele de umbră, „viaţa Manyei Sklodowska (…) cum ai privi o picătură de apă la microscop şi ai descoperi o îmbulzeală clocotitoare de fel de fel de vietăţi minuscule”, iar tabloul îţi dă, de multe ori, fiori reci, de-ar fi să evoc îndelungata lor expunere zilnică la radiaţie, fără să-i fi conştientizat pericolul: „Erau fermecaţi, acesta este cuvântul; vrăjiţi, prinşi în vraja strălucirii verde-albăstrie. Uneori, după cină, se duceau repede la laborator ca să se bucure de vederea micilor lor fantome luminoase. Iar la capul patului aveau o mostră de radiu, presupun că pentru a adormi în fosforescenţa sa”. (Cu o asemenea moştenire, nu doar genetică, ci şi intelectuală, fiica mai mare a soţilor Curie, Irène, ea însăşi laureată Nobel pentru Chimie, nu va trăi decât 59 de ani, murind de-un cancer datorat expunerii de mică la radiaţie.)
Cei iubiţi nu mor niciodată nu-i nici o biografie – încă una! – a legendarei Marie Curie, nici o autobiografie a romancierei spaniole, ci „o încercare alchimică de a transmuta suferinţa în frumuseţe” – bine zic: „Literatura se consacră în a da târcoale în jurul fisurii; cu noroc şi cu talent, poate că reuşesc să arunc o privire fulgerătoare în interiorul ei (…). La originea creativităţii stă suferinţă, cea proprie şi cea a altora.”
26 iulie ’21
