Linkuri accesibilitate

„Rușine” în Anglia după un banner rasist zburător la un meci de fotbal


Inscripția "Black Lives Matter" pe o gheată a apărătorului Trent Alexander Arnold în timpul meciului dintre Everton și Liverpool. 21 iunie 2020

Incidentul a fost cu atât mai ofensator pentru fotbaliști și cluburile implicate, având loc imediat după ce jucătorii au îngenuncheat pe gazon într-un gest de solidaritate cu demonstranții împotriva rasismului.

Un incident petrecut la un meci de fotbal din Premier League, în Anglia, luni, arată că în perioada campaniei Black Lives Matter există și contra-activism de dreapta, rasist, care își găsește adepți printre suporterii sportivi.

Căpitanul echipe de fotbal engleze Burnley, Ben Mee, a spus că se simte „rușinat și jenat” de suporterii care au aranjat ca în timpul meciului de fotbal al echipei sale cu Manchester City (scor final: 5-0 pentru Manchester) un mic avion să poarte peste Stadionul Ethiad un banner cu inscripția: „White Lives Matter” („Viețile albe contează”), o replică rasistă la sloganul „Black Lives Matter”, sub care se desfășoară o campanie pentru drepturile comunităților de culoare mai ales în Statele Unite, dar și în țări europene cu trecut colonial, ca Marea Britanie, Franța sau Belgia.

Clubul Burnley a spus că suporterii care au avut ideea bannerului rasist vor primi interdicție pe viață la meciurile echipei sale de fotbal.

Poliția din Lancashire a anunțat că va investiga „complet” incidentul.

Incidentul a fost cu atât mai ofensator pentru fotbaliști și cluburile implicate cu cât a avut loc imediat după ce jucătorii au îngenuncheat pe gazon într-un gest de solidaritate cu demonstranții împotriva rasismului și brutalității polițienești.

Jucătorii ambelor echipe aveau de asemenea pe tricouri, în locul propriilor nume, inscripția „Black Lives Matter”, așa cum a decis asociația lor, pentru primele 12 partide din Premier League.

Fare, o organizație europeană pro-egalitate care cooperează cu UEFA și FIFA, a condamnat incidentul de la Manchester. „Reculul rasist împotriva mișcării Black Lives Matter este o tendință pe care am văzut-o și am documentat-o în întreaga Europă”, a spus Piara Powar, director executiv Fare. „Contrapus mesajului pro-egalitate BLM, „White Lives Matter” nu poate fi motivat decât de rasism, fiind o negare a egalității în drepturi”, a mai spus Powar.

Incidentul a fost condamnat și de conducerea aeroportului din Blackpool, căruia îi aparținea avionul și care a anunțat că nu va mai închiria aeronave ca să poarte bannere. „Suntem împotriva rasismului de orice fel și nu aprobăm această acțiune”, a spus conducerea aeroportului într-o declarație de presă. S-a mai precizat că toată acțiunea a fost opera companiei specializate în asemenea zboruri cu bannere, care nu a înștiințat conducerea aeroportului, nici nu i-a cerut aprobarea.

Oficiali ai asociației jucătorilor englezi de fotbal au aplaudat condamnarea gestului rasist de către căpitanul Burnley, Men Mee.

Iffy Onoura, ofițer pentru egalitate al Asociației Fotbaliștilor Profesioniști, a spus că „Mee a fost fantastic”, iar cuvintele sale de condamnare vor fi o sursă de inspirație pentru continuarea luptei împotriva rasismului.

Fotbalul englezesc se află „într-un moment de transformare” în lupta împotriva rasismului...

Onoura, fost antrenor al echipei de fotbal al Etiopiei, a mai spus că sloganul purtat peste stadion nu este ofensator la prima vedere, doar dacă îl pui în context. „El reprezintă o respingere a conversațiilor (pe tema rasismului) pe care le avem în prezent – asta reprezintă”, a explicat Onoura.

Sanjay Bhandari, președintele ONG-ului englez Kick It Out, a spus că suporterii care au plătit pentru banner nu înțeleg esența problemei. „Rostul mișcării Black Lives Matter nu este să diminueze importanța vieților altor oameni. Ea vrea să arate că oamenii cu pielea neagră sunt privați de anumite drepturi umane din cauza culorii pielii lor. Este vorba de egalitate”, a spus Bhandari.

Iffy Onoura a mai spus că fotbalul englezesc se află „într-un moment de transformare” în lupta împotriva rasismului.

XS
SM
MD
LG