Linkuri accesibilitate

Rudele unui fost ofițer FSB care a părăsit Rusia, interogate în Daghestan


Rudele unui fost ofițer FSB care a emigrat din Rusia au fost reținute din nou în Daghestan.

Organele de cercetare i-au luat la interogatoriu pe tatăl și pe frații, precum și pe soacra lui Emran Navruzbekov, fost angajat al unității de contrainformații a departamentului FSB din republică. Acesta a fugit în Europa și a demascat public acțiunile criminale ale departamentului.

„Soacra mea a fost dusă la poliție și i-au cerut să-și facă biografia în amănunt, au reținut-o timp de câteva ore, i-au luat telefonul pentru verificare. A fost interogată de un agent al Departamentului de Investigații Penale al Ministerului Afacerilor Interne, pe masă era un întreg dosar despre mine - soacra mea a văzut o fotografie cu mine și cu soția mea în dosare", le-a spus Navruzbekov editorilor de la Kavkaz.Realii.

El a adăugat că toate rudele au fost interogate de Departamentul de Investigații pentru a afla cu care dintre rudele rămase în Daghestan comunică Navruzbekov. El spune că toate acestea fac parte dintr-o strategie de intimidare precizând că locuiește într-o țară occidentală și se află sub protecția serviciilor speciale ale acesteia, familia nu poate influența nicicum relatările sale despre perioada de serviciu în FSB.

Anterior, Emran Navruzbekov a acordat un interviu site-ului Kavkaz.Realii, vorbind despre fuga sa din țară și despre faptul că liderii plănuiau să se folosească de aceasta pentru a pune presiune asupra activiștilor nord-caucazieni din Turcia. El a confirmat, de asemenea, că sub masca emigranților pot acționa agenți și angajați activi ai FSB și a povestit cum sunt fabricate cazurile de „terorism” în Daghestan.

Activiștii pentru drepturile omului au declarat pentru site-ul Kavkaz.Realii că nu au acces la majoritatea cazurilor penale „teroriste”, astfel că le este imposibil să evalueze veridicitatea acuzațiilor. În puținele cazuri în care informațiile devin disponibile, avocații descoperă adesea încălcări ale drepturilor omului și falsificări semnificative. Avocații și activiștii pentru drepturile omului din Federația Rusă remarcă faptul că, adesea, cei care sunt trecuți drept militanți declară în instanță că au depus mărturie sub tortură în timpul anchetei preliminare.
În Mahacikala, la 25 și 26 septembrie , au avut loc acțiuni spontane împotriva mobilizării pentru războiul împotriva Ucrainei, protestele au fost însoțite de ciocniri cu poliția. Au fost întocmite 259 de protocoale împotriva participanților la mitinguri și au fost inițiate aproximativ 30 de dosare penale. Unii deținuți susțin că au fost torturați de către poliție pentru a da declarații.

XS
SM
MD
LG