Linkuri accesibilitate

Rusia a bombardat Hersonul fără întrerupere în ultimele 24 de ore


Hersonul a fost constant ținta bombardamentelor rusești de dincolo de fluviul Nipru.
Hersonul a fost constant ținta bombardamentelor rusești de dincolo de fluviul Nipru.

Rusia și-a intensificat bombardamentele asupra Hersonului, lansând o sută de atacuri asupra regiunii din sudul Ucrainei în 24 de ore, ucigând civili și provocând pagube pe scară largă, a declarat un oficial regional pe 13 octombrie.

Guvernatorul din Herson, Oleksandr Prokudin, a spus că forțele ruse au folosit artilerie, mortiere, rachete Grad, tancuri și drone pentru a bombarda regiunea și capitala sa, orașul Kherson, care a fost bombardat de 49 de ori.

„Două persoane au fost ucise și alte șase au fost rănite, dintre care un copil”, a afirmat Prokudin, adăugând că în atacuri au fost distruse unități de învățământ, case, blocuri de apartamente, o clinică și o platformă industrială din districtul Berislav din Herson.

Herson, care a fost eliberat parțial de trupele ucrainene în urmă cu un an, a fost ținta constantă a bombardamentelor rusești de peste fluviul Nipru.

În efortul lor de a face o breșă în zonă, trupele rusești și-au intensificat atacurile necruțătoare asupra Avdiivka, unde forțele ucrainene au respins 20 de atacuri în 24 de ore, a declarat Statul Major General pe 13 octombrie.

„Ne-am săturat să fugim de războaie”: Supraviețuitoare de la Bucea și alți ucraineni, sub bombele din Israel
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00

Forțele ucrainene au purtat un total de 64 de lupte corp la corp, în timp ce și-au continuat avansul progresiv în zona Bakhmut din Donețk și în direcția sud a Melitopolului, a precizat armata.

Președintele Volodymyr Zelenskiy i-a lăudat pe apărătorii din Avdiyivka într-un mesaj pe Telegram.

„Sunt recunoscător fiecărui soldat, fiecărei unități pentru devotamentul lor", a scris Zelenski.

Aceste atacuri intense au loc la o zi după ce dronele rusești au atacat instalațiile portuare de pe Dunăre, foarte importante pentru exportul de cereale ucrainene, provocând pagube și răniți. România a fost determinată să ceară Rusiei să înceteze atacurile, după ce a fost descoperite din nou resturi de dronă pe teritoriul său, în apropiere de granița cu Ucraina.

Din luna iulie, adică de la anularea acordului mediat de ONU care permitea exporturile ucrainene de cereale în siguranță din porturile de la Marea Neagră, Ucraina s-a folosit de porturile dunărene Reni și Izmail de la granița cu România pentru a-și transporta producția către portul românesc Constanța de la Marea Neagră.

Ministerul român al Apărării a declarat că un crater cauzat de posibila explozie a unei drone a fost descoperit în dimineața zilei de 12 octombrie în apropierea graniței sale dunărene cu Ucraina.

Ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, a scris pe X, rețeaua socială cunoscută anterior ca Twitter, că atacurile cu drone asupra portului Izmail „au avut consecințe grave”.

„Au fost găsite noi dovezi de impact pe teritoriul României. Cerem Rusiei să oprească aceste #crime de război", a mai afirmat ministrul român de Externe.

XS
SM
MD
LG