Potrivit autorităților ucrainene, pe 8 ianuarie forțele ruse au lansat atacuri de artilerie asupra mai multor localități, inclusiv asupra orașului Zaporojie, a unor sate din regiunea Dnipropetrovsk, precum și asupra localităților Kramatorsk și Kostiantinivka din Donbas. Oficialii ucraineni spune că s-au înregistrat câțiva morți.
În regiunea sudică Herson, guvernatorul militar a acuzat Moscova că a folosit proiectile incendiare în bombardarea unei părți a orașului.
Bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene au început la miezul nopții, după încheierea Crăciunului ortodox din 7 ianuarie, sărbătorit de ruși și de mulți ucraineni.
Între timp, ministrul adjunct ucrainean al Apărării, Anna Maliar, a declarat că luptele din regiunea Donețk rămân intense. Regiunile Donețk și Luhansk alcătuiesc Donbasul, pe care președintele rus Vladimir Putin susține că l-a anexat. Controlul deplin al Donbasului este principala prioritate a lui Putin în acest stadiu al războiului, au declarat analiștii.
Maliar a afirmat că forțele rusești au făcut unele progrese în Soledar, oraș din Donețk situat la aproximativ 20 de kilometri nord-est de Bahmut, unde au loc cele mai intense lupte.
Maliar a spus că Rusia și-a concentrat „eforturi considerabile” în Soledar pentru a ajunge la granițele regiunii Donețk sau doar pentru a câștiga teren în scopuri propagandistice. „Este foarte dificil în Soledar acum”, a scris ea pe Telegram.
Pregătiri pentru noua ofensivă
Invazia Rusiei în Ucraina se află acum în cea de-a 11-a lună, iar Kievul susține că Moscova se pregătește pentru o nouă ofensivă majoră în următoarele săptămâni.
Ucraina a reușit să oprească invazia rusă și să recucerească, cu ajutorul militar occidental, o parte din teritoriul ocupat anterior.
Statele Unite și aliații săi din NATO au anunțat săptămâna trecută că vor trimite noi transporturi cu ajutor militar pentru Ucraina, dar Kievul spune că are nevoie în continuare de mai mult.
Într-o schimbare majoră de politică, cancelarul Olaf Scholz a anunțat că Berlinul va furniza aproximativ 40 de vehicule de luptă pentru infanterie și o baterie de rachete Patriot, după luni de zile în care a tras de timp.
Cu toate acestea, Berlinul a refuzat deocamdată să furnizeze tancuri grele de luptă Leopard, despre care Ucraina spune că sunt esențiale pentru bătălia terestră din Donbas.
Condoleezza Rice, secretarul de stat american din 2005 până în 2009, și Robert Gates, secretarul apărării din 2006 până în 2011, au îndemnat Occidentul să aprobe o „creștere dramatică a livrărilor și a capacității militare” pentru Ucraina, pentru a opri orice nouă ofensivă rusă și a determina trupele lui Putin să părăsească țara.
Cei doi foști oficiali au avertizat, într-un articol publicat pe 7 ianuarie în The Washington Post, că timpul este de partea Rusiei în acest război. Cu cât luptele continuă mai mult timp, unitatea occidentală și economia Ucrainei riscă serios să se destrame, sunt de părere cei doi.
Rice și Gates i-au îndemnat pe membrii NATO să furnizeze Ucrainei rachete cu rază de acțiune mai mare, drone avansate, stocuri mai mari de muniție și mai multe sisteme de recunoaștere și supraveghere în decurs „de săptămâni, nu de luni”.