Linkuri accesibilitate

Rusia lansează noi atacuri în Ucraina și distruge mai multe silozuri de cereale din Odesa


Înmormântarea lui Serhi Tkacenko, un membru al Batalionului General Kulcițki al Gărzii Naționale, ucis recent în timp ce lupta împotriva trupelor ruse, la Kiev, pe 26 iulie
Înmormântarea lui Serhi Tkacenko, un membru al Batalionului General Kulcițki al Gărzii Naționale, ucis recent în timp ce lupta împotriva trupelor ruse, la Kiev, pe 26 iulie

Forțele ruse au declanșat peste noapte un nou val drone și rachete asupra unor ținte din Ucraina, provocând victime civile și pagube, a anunțat armata ucraineană pe 27 iulie.

Autoritățile de la Kiev au declarat că Moscova a distrus zeci de silozuri destinate exportului de cereale după ce Kremlinul a refuzat reînnoirea unei înțelegeri intermediate de ONU pentru garantarea exporturilor de cereale ucrainene pe Marea Neagră.

Rachetele Kalibr lansate de un submarin rusesc în Marea Neagră au ucis un agent de securitate și au avariat un terminal de marfă din regiunea Odesa, a declarat guvernatorul Oleh Kiper la începutul zilei de 27 iulie.

Odesa, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, a fost vizat în mod repetat de atacurile rusești din ultimele săptămâni.

Pe de altă parte, Statul Major al Forțelor Armate a declarat în informarea din dimineața zilei de 27 iulie că Rusia a folosit din nou drone iraniene Shahed, adăugând că nu există încă o informație clară despre consecințele acestor cu drone. „Din păcate, s-au înregistrat victime în rândul populației civile și au fost distruse blocuri de locuințe”, spune armata ucraineană.

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a afirmat că Rusia a deteriorat sau distrus 26 de instalații portuare și de depozitare a cerealelor de când a refuzat să prelungească acordul care ar fi permis continuarea exportului de alimente ucrainene în lume. Kubrakov, vorbind în seara zilei de 26 iulie, spune că obiectivul atacurilor rusești este „de a priva lumea de alimente ucrainene, creând astfel o criză alimentară globală”.

Aliații NATO și Ucraina au condamnat pe 26 iulie decizia Rusiei de a se retrage din acordul cu cereale la Marea Neagră și „încercările deliberate ale Rusiei” de a bloca exporturile agricole ale Ucrainei.

Într-o declarație emisă după reuniunea Consiliului NATO-Ucraina care a avut loc la Bruxelles, NATO a declarat că aliații au condamnat și recentele atacuri cu rachete ale Rusiei asupra Odesa, Nikolaev și asupra altor orașe portuare, inclusiv „cinicul” atac cu drone asupra depozitelor de cereale din Ucraina în orașul-port dunărean Reni, care este aproape de granița Ucrainei cu România, membră NATO.

„Rusia continuă să manifeste o lipsă totală de respect față de legea internațională și față de oamenii din întreaga lume care depind de cerealele ucrainene”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. „Suntem solidari cu aliații noștri de la Marea Neagră, vom continua... să sprijinim Ucraina atâta timp cât va fi necesar.”

În plus, aliații NATO au declarat că vor intensifica supravegherea în regiunea Mării Negre, inclusiv cu avioane de patrulare maritimă și drone.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat faptul că țările NATO au condamnat „clar și fără echivoc” retragerea Rusiei din acordul cu cereale.

Consiliul NATO-Ucraina este o platformă de dialog pentru situații de criză și își propune să încurajeze o cooperare mai strânsă până când Ucraina va putea îndeplini condițiile pentru aderarea la NATO.

Acordul pentru tranzitul cerealelor pe Marea Neagră a expirat pe 17 iulie, după ce Rusia a renunțat la el, decizie unilaterală care, după cum a spus, secretarul general ONU, „va da o lovitură oamenilor în nevoie de pretutindeni”.

Moscova a afirmat că motivul pentru care a renunțat la acord a fost că cererile sale de îmbunătățire a propriilor exporturi de cereale și îngrășăminte nu au fost îndeplinite.

Rusia a mai spus că va considera că, virtual, orice nava care călătorește în porturile Ucrainei de la Marea Neagră ar putea transporta încărcătură militară.

Rusia a lansat un baraj de rachete asupra Ucrainei în timpul reuniunii consiliului NATO-Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ihnat, a declarat că armata ucraineană a doborât rachete rusești în regiunile Kiev, Harkiv și Dnipropetrovsk în seara zilei de 26 iulie.

XS
SM
MD
LG