Parlamentarii ruşi au propus vineri pedepse mai dure în cazul persoanelor condamnate pentru terorism şi sabotaj, propunere determinată de războiul din Ucraina, informează Reuters, citând agenţiile ruseşti de presă.
Pedeapsa maximă pentru comiterea „unui act terorist”, definit ca faptă ce pune în pericol vieţi şi are ca scop destabilizarea Rusiei, urmează să fie crescută de la 15 la 20 de ani.
Cei găsiţi vinovaţi de sabotaj ar putea fi pedepsiţi cu 20 de ani de închisoare, în loc de 15, în timp ce persoanele condamnate pentru „terorism internaţional” ar putea fi condamnate la închisoare pe viaţă, de la 12 ani, cât este pedeapsa în prezent.
Schimbările propuse au fost prezentate de Vasili Piskariov, şeful comisiei pentru securitate şi anticorupţie din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus.
La începutul acestei săptămâni, agenţia de presă Tass l-a citat pe Piskariov, care a declarat că sunt necesare măsuri mai dure pentru a proteja împotriva a ceea ce el a numit ameninţările fără precedent cu care se confruntă Rusia din partea Ucrainei şi a susţinătorilor săi occidentali.
Preşedintele Vladimir Putin şi alţi înalţi oficiali acuză în mod regulat Ucraina şi Occidentul că doresc să submineze şi să dezmembreze Rusia.
Material preluat de la Europa Liberă România.