Mai mult decât o voce lirică distinctă – o conştiinţă civică, Ruxandra Cesereanu revine în forţă la dragostea ei dintâi – Poezia –, odată cu Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară, Paralela 45, 2018, un amplu poem „politic în cel mai nobil & mai pur sens al cuvântului” (Radu Vancu), după ce că a publicat romane, povestiri, studii, jurnale de lectură ş.a.m.d., prezentate – unele – în cadrul emisiunii noastre.
„asta e rapsodia română de-acum,/ slujitori ai Domnului!/ şi iată cum depresia personală se face/ portal pentru depresia de ţară/ în vremurile în care femei oficiale se coafează/ ca nişte cratiţe,/ iar bărbaţii oficiali au încă miros de cal în gură” – nu-i aşa că, în anul Centenarului, versurile sună cu atât mai dramatic, cu cât cutia de rezonanţă a străzii le amplifică?! („Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară a circulat astfel într-un grup de manifestanţi. Poezia mea a fost în stradă, acolo, iar eu am fost onorată şi emoţionată că nişte oameni curajoşi din 10 august 2018 mi-au răsfoit cartea şi au avut-o cu ei în ziua aceea”, mărturiseşte autoarea într-un interviu cu Andra Rotaru.) Vertiginos, poemul început ca o rapsodie ia turaţii de ragtime: „guvernul se caţără pe un alt guvern care/ se caţără pe un alt guvern,/ roşu galben şi dezastru,/ ruleta rusească, matrioşka, principiul dominoului tras la indigo”, care face loc unui slam à la Le Grand Corp Malade: „ţara e ca o jupuitură acum,/ dar dincolo de piele nu se mai vede carnea,/ ci un drapel găurit/ care miroase a vechi şi bătrân” – atât că Marele Corp Bolnav este chiar Statul, pe câţi reprezentanţi ai naţiunii îi doare sufletul pentru el? Şi „unde s-au dizolvat colinele basarabene?”
Întins pe 32 de pagini, cu versuri când voit prozaice, când tăiate aforistic – de pildă: „în staza ei digitală ţara e xeroxată/ ca un certificat dublu, de naştere şi de moarte” –, „Manifestul Ruxandrei Cesereanu e o elegie pentru o epocă, un timp murdar dar şi fioros” (Andrei Codrescu), ce capătă rezonanţe de la Marseillaise în aceste zile când „vestele galbene” au îmbrăcat Franţă în culoarea din care s-a decupat, în decembrie ’89, vechea stemă din drapelul României.
17 decembrie ‚’18
